Piata locala de mobile marketing a ajuns la o valoare de cca 7-7,5 milioane de Euro, pentru 2012 existand premise de stagnare. Cu toate acestea, volumul si diversitatea activitatilor vor creste prin scaderea preturilor, potrivit estimarilor realizate de agentia Syscom Digital.
“Exista posibilitatea ca tendinta din anul 2011 de mutare pe traseul anului a unei mici parti din bugetele de marketing de pe alte componente pe componenta de marketing mobil, sa se pastreze si in 2012 generand astfel o crestere probabila de 8-10%. Cresterile preconizate ar putea insa sa compenseze downsize-ingul valoric al pietei de mobile marketing generat de presiunea tot mai mare pe tarife venita din partea clientilor, prin urmare avem toate motivele sa ne asteptam la o stagnare valorica a pietei, chiar daca volumul activitatilor creste”, a spus Maia Novolan, directorul general al Syscom Digital.