In timp ce Coca-Cola serba in Romania, dar si la nivel international, "125 years of Coca-Cola. 125 years of sharing hapiness" printr-o campanie cu sticle vintage, Pepsi Romania facea si el o mutare similara ca tematica, insa atent gandita, aparandu-si heritage-ul in Romania, prin reamintirea nostalgica a “vremurilor de alta data” decorate cu navete de Pepsi-Cola la onomastici.
In timp ce Coca-Cola incerca sa-si declare suprematia, confirmata de istoria brandului, printr-o campanie prezenta si in retail prin sticle si doze retro, Pepsi a mizat pe implicarea emotionala a consumatorilor la nivel local, aducand in comunicare clisee cu rezonanta in randul generatiilor anilor ‘80, deruland actiuni intense de promovare online si TV, dar si actiuni de marketing on-premise.