IQads lanseaza "Decalogul participantului la Brand Film Festival"

Brandurile si consumatorii sunt cele doua categorii de participanti la Brand Film Festival (BFF), primul festival din Romania in care consumatorii primesc brief-uri de la branduri pentru a realiza clipuri sau scurtmetraje.

Festivalul este organizat de IQads pe de o parte pentru a dovedi ca romanul s-a nascut creativ si ca poate aprecia si alt fel de concursuri decat cele de like-uri, iar pe de alta, pentru a incuraja brandurile sa-si adapteze stilul de comunicare la o era in care opiniile consumatorilor despre interactiunile cu brandurile ajung publice instant si au toate sansele sa se raspandeasca mai repede decat orice comunicat de presa.

Dar pentru ca pe tot parcursul anului majoritatea concursurilor de UGC (User Generated Content) par a trata consumatorii cu superioritate, propunand teme simpliste, irelevante pentru brand si avand ca unica provocare "strange cat mai multe like-uri", IQads lanseaza "Decalogul participantului la BFF", un set de legi referitoare la concursurile de UGC de la care consumatorii cu respect de sine nu se vor abate cu nici un pret.

Prima lege din decalog: "Nu-mi voi face poze "iocu" in baie, nu voi poza ca o asistenta de teleshopping pe langa produs, nu-mi voi publica poza cu "nud pe paturica" de la 1 an, nu ma voi poza alaturi de produse pe care nu le cumpar niciodata impreuna cu mama sau pe care ceilalti participanti le descriu prin ‘uuh’, ‘aah’, ‘mmm’". Pozele "iocu" sunt exact ca pozele "iola", cu diferenta ca in loc sa te infatiseze in ipostaza "io la Peles", te arata in varianta "io cu produsul". Restul legilor se gasesc la adresa bffestival.iqads.ro/decalog.

Cat despre a doua categorie de participanti, brandurile intra in joc din aprilie 2011, cand va incepe publicarea brief-urilor de scurtmetraje pe site-ul festivalului, www.bffestival.ro. Timp de 3 luni, participantii (creativi full-time sau in timpul liber) vor crea si inscrie filmele, dupa care va urma perioada de votare, in iulie-august. Lucrarile vor fi evaluate atat de juriul profesionistilor (care va include specialisti din industria de marcom si din cea a filmului, reprezentanti ai IQads si ai brandurilor), cat si de catre publicul larg (care va vota online lucrarile favorite).

Scurtmetrajele finaliste in fiecare competitie de brand vor fi proiectate in cadrul evenimentelor BFF, care vor avea loc in 6 orase din tara: Bucuresti, Cluj, Brasov, Iasi, Sibiu si Timisoara. In cadrul proiectiilor vor fi anuntati castigatorii, iar evenimentele vor prezenta si alte activari de brand: scurtmetraje tematice, concerte, activari neconventionale.


Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Sectiune



Branded


Related