Dupa ce McCafe s-a bucurat de succes in Australia, unde a fost lansat in 1993 si in multe tari din Europa unde a fost lansat in urma cu sapte-opt ani, si McDonald’s Romania aduce conceptul de “cafea ca experienta” in restaurantele sale. Mai exact, intr-unul singur, pentru moment: McDonald’s Unirii.
Coltul McCafe este amenajat ca o cafenea, are vesela de portelan si o oferta compusa din 17 sortimente de cafea, cu preturi cuprinse intre 5 si 11 lei, si 17 prajituri cu preturi de la 6 la 12 lei. Are o capacitate de 44 de locuri, iar investitia in amenajarea noului spatiu a fost de aproximativ 200.000 euro (860.000 de lei). Pentru 2011, conducerea McDonald’s estimeaza ca vor exista patru McCafe-uri pana la finalul anului.