un interviu cu Gyuri Eperjessy (Director Comercial, Alexandrion Grup Romania)
Alexandrion Grup a lansat de curand primul spot HD din Romania. Spotul Alexandrion „De la un prieten” reprezinta o coproductie romano-germano-slovena si a fost filmat pe coastele Mediteranei. Care sunt diferentele dintre investitia unui spot standard si unul HD ne spune Gyuri Eperjessy (Director Comercial, Alexandrion Grup Romania) in interviul pe care ni l-a acordat.
Anca Zaharia: Sunteti primii marketeri care au creat un spot TV in High definition. Cum v-a venit ideea unui astfel de spot?
Gyuri Eperjessy: Alexandrion este un pionier al pietei si s-a manifestat astfel inca de la infiintarea sa. A creat categoria brandy in Romania si acum este liderul ei. A fost unul dintre primele branduri de bauturi alcoolice care au comunicat pe TV in Romania. Acum, repetam istoria si suntem din nou deschizatori de drumuri, facand primul pas pe teritoriul promovarii HD. Ridicam stacheta si ducem comunicarea la un alt nivel.
Anca Zaharia: De ce ati abordat aceasta varianta in conditiile in care romanii nu au inca televizoare compatibile?
Gyuri Eperjessy: Piata HD din Romania este o nisa cu perspectiva de dezvoltare. Atata timp cat investitia este redusa in aceasta tehnologie nu exista motive reale pentru care telespectatorul sa achizitioneze un televizor HD. Pe de alta parte, cat timp nu sunt pe piata suficiente receptoare HD nimeni nu indrazneste sa investeasca in programe/filmari HD. Totusi, Alexandrion a hotarat sa faca primul pas in acest domeniu, ridicand comunicarea la un nou nivel de realizare, exceptional. Avem incredere ca si alti producatori vor subscrie initiativei noastre si astfel, impreuna, vom dezvolta piata HD si in Romania.
Anca Zaharia: Spre deosebire de spoturile standard, calitatea si claritatea imaginilor HD sunt de aproximativ patru ori mai mari. Care sunt diferentele dintre investitia unui spot standard si unul HD?
Gyuri Eperjessy: Costurile filmarilor pentru spot-ul Alexandrion “De la un prieten” au fost similare cu cele ale altor spoturi realizate pana in prezent de noi in afara tarii. Diferenta a fost facuta de investitia in post-productie si in pregatirea lui pentru emisia HD. Aceasta a implicat un proces elaborios de scanare 2K a peliculei si tratarea fiecarui cadru precum o fotografie de sine statatoare. Fiecare fotograma a fost recolorata dupa care fotogramele reansamblate si calibrate. Prin acest procedeu am ajuns sa avem primul spot produs in Romania pregatit pentru o emisie HD, precum si un tratament coloristic deosebit. A fost un buget pe care l-am alocat unui brand puternic, convinsi fiind ca rezultatul va transmite cel mai bine noua platforma de comunicare Alexandrion: “Vremurile bune iti aduc prieteni, vremurile grele ii incearca.”
Anca Zaharia: Apropo de acest nou slogan, pana acum, Alexandrion avea o abordare care mergea mai mult pe seductie. De ce ati trecut la aceasta abordare, a prieteniei?
Gyuri Eperjessy: Spotul Alexandrion aduce o noua platforma de comunicare si nu repozitioneaza brand-ul. Vorbim despre Alexandrion, brand-ul care recunoaste valoarea prieteniei adevarate, prieteniei testate de timp. Vremurile pe care le traim azi fac aceasta prietenie sa fie pretioasa si Alexandrion vrea sa fie promotorul acestor valori.
In acelasi timp, am vrut sa ne indepartam de cliseele proiective ale categoriei – atmosfera romantica, rochie de seara, locatie selecta. Vrem un teritoriu distinct, relevant, vrem acel “quelque chose” cu care consumatorii din target sa relationeze intr-un mod emotional, profund. Trebuie sa fie insa ancorat in felul de-a fi al barbatilor si indeajuns de puternic incat sa imprime brand-ului noua directie: profund, aspirational, autentic.
Anca Zaharia: Cum a fost primita aceasta initiativa pe piata de publicitate?
Gyuri Eperjessy: Spot-ul Alexandrion s-a bucurat de multa atentie din partea presei si de o reactie pozitiva din piata, atat pentru calitatea formei cat si a continutului. Consideram ca am avut un aport semnificativ pentru ridicarea nivelului pietei de publicitate din Romania, in spiritul brandului Alexandrion.
Anca Zaharia: Chiar daca in urmatorii doi ani avem obligatia implementarii transmisiei digitale, astazi este greu de anticipat evolutia formatelor publicitare in Romania. Cum credeti ca va evolua publicitatea HD?
Gyuri Eperjessy: Obligatia implementarii transmisiei digitale va creste si numarul de receptoare HD ceea ce va duce la o crestere semnificativa a investitiilor in programe transmise in acest format. In consecinta si alti producatori vor urma modelul Alexandrion si piata de publicitate HD din Romania se va dezvolta. Ca in orice piata este nevoie de o companie cu viziune care sa faca primul pas, pentru ca restul sa o urmeze. Ne bucura faptul ca Alexandrion a reusit sa ridice standardele si in acest domeniu.
Comentarii
altfel, felicitari pentru premiera HD !
titlul articolului ar fi justificat doar daca am avea vreo informatie referitoare la ROI in acest sens
Gyuri Eperjessy: Spot-ul Alexandrion s-a bucurat de multa atentie din partea presei si de o reactie pozitiva din piata, atat pentru calitatea formei cat si a continutului. Consideram ca am avut un aport semnificativ pentru ridicarea nivelului pietei de publicitate din Romania, in spiritul brandului Alexandrion.