“Online-ul chiar este viitorul in marketing”

un interviu cu Gabriela Enescu (Managing Partner, StrategyStudio)

Detine un PGD in Strategic Marketing si Digital Marketing la London School of Business and Finance, Marea Britanie, o experienta de sapte ani de zile in media marketing si noua ani de zile in organizarea de evenimente business-to-business. A coordonat echipa de marketing ce a lansat pe piata din Romania sase reviste importante, dintre care trei cu licenta: Campaign UK, Stuff UK si BusinessWeek. Aflata pe cont propriu intr-o perioada in care antreprenorii si consultantii de marketing si strategie nu mai sunt la fel de solicitati ca anii anteriori, am incercat sa aflam ce o face sa aiba inspiratie in fiecare zi si de ce crede in continuare ca piata de cosultanta are un mare viitor si in Romania.

Romanita Oprea: Cand ai simtit prima data ca vrei sa faci o cariera in marketing si ce crezi ca a lansat acest moment?

Gabriela Enescu: Imi placea cum suna marketing de cand eram in clasa a 8-a. Asta era undeva in anul 1990 si nu stiam foarte clar ce inseamna. Mi-am dat seama ca nu eram singura care nu stia exact ce inseamna marketing, atunci cand am ajuns la facultatea de marketing din ASE, unde profesorii predau marketing dupa carti vechi de zeci de ani si incercau sa explice colegilor -profesori de business ce inseamna termenul. Am cam ramas in zona de marketing si media toata cariera. O vreme am organizat expozitii la Romexpo, apoi am continuat cu foarte multe evenimente b2b si media. Mereu am vrut sa fac proiecte noi, care in general primeau putine sanse de succes de la cei din jur si la care am luptat sa demonstrez ca nu e asa. De cele mai multe ori mi-a iesit. Mi-am dat seama treptat ca asta vroiam sa fac si ca alesesem bine in clasa a 8-a, marketing-ul mi s-a potrivit ca o manusa.

Romanita Oprea: Cum a fost primul interviu din viata ta si primul job? Cu ce experiente ai ramas?

Gabriela Enescu: Primul job pe bune a fost de redactor la Rompres, Agentia Nationala de Presa a Romaniei. Interviul l-a luat Ioana Sipos, pe atunci redactor sef la sectia economica, jumatate in sala de interviu, jumatate in fuga pe holurile acelea lungi de la Casa Presei. L-am luat foarte usor, iar experienta de 6 luni de la Rompres mi-a ramas in memorie ca una intr-un job de 10 ani. Dupa trei zile directorul general al agentiei a vrut sa ma dea afara - el, personal - fiindca nu ii placea cum il salutasem pe hol. Toata lumea era mirata, cum putusem sa il supar in asa hal?!

Romanita Oprea: Ce sfaturi ai da unui tanar care vrea astazi sa se indrepte spre o o cariera in marketing?

Gabriela Enescu: Sa invete temeinic principiile de baza din marketing. Sa se apropie de oameni in primul rand, si de consumatori in al doilea. Sa incerce sa inteleaga psihologia si triggerele mentale care determina o actiune sau alta. Si sa se indrepte catre marketing digital. Online-ul chiar este viitorul in marketing.

Romanita Oprea: Cat de diferita ai spune ca este piata de marketing si strategie din Romania acum fata de cum era in momentul in care te-ai lansat tu in cariera?

Gabriela Enescu: As spune cu greu ca exista o piata de marketing si strategie cand am iesit eu de pe bancile scolii. Si acum este inca in formare. Asa ca diferente sunt pe toate planurile, cantitativ - in numarul mare de specialisti in comunicare de acum, calitativ prin ce se produce si prin gradul de nisare al specializarii in marketing: PR, branding, interactiv, media, publicitate, etc. Desi chiar si aici mai avem mult de invatat.

Romanita Oprea: Cat de rau a fost afectata piata de criza?

Gabriela Enescu: Depinde la ce piata ne referim. Bugetele de marketing s-au taiat peste tot. Echipe de marketing s-au restructurat in multe companii. Insa intotdeauna va fi nevoie de specialisti in marketing si strategie care sa genereze rezultate masurabile. Si aici este o oportunitate de business insuficient exploatata.

Romanita Oprea: Care sunt proiectele de care esti cea mai mandra din perioada in care erai angajata?

Gabriela Enescu: Sunt cateva.. De la relansarea unei expozitii aproape sucombate la Romexpo (acum e cea mai mare expozitie de profil) la proiecte mari.. Am lansat vreo 7 publicatii din care 4 licente internationale si am condus strategia de marketing pentru tot portofoliul de media si evenimente. Am creat un departament de marketing de la zero si l-am transmormat in centru de profit. Noi nu aveam buget de cheltuit. Noi trebuia sa aducem bani in firma. Asa era calculata eficienta departamentului de marketing. O echipa extraordinara, cu care am ramas in relatii de prietenie pe viata. Am gandit concepte noi care s-au dovedit de succes, cum este GreenBiz. Am adus pentru prima data in Romania speakeri de talie internationala cum au fost Tom Peters sau Edward de Bono, le-am lansat cartile si le-am facut cunoscuta filozofia de business acolo unde nimeni nu auzise de ei. Si am avut extraordinara bucurie sa aflu ca a insemnat mult pentru unii oameni, li s-au deschis orizonturi surprinzatoare si un mod nou de a vedea lucrurile.

Romanita Oprea: Cum ai decis sa iti deschizi propria companie de consultanta?

Gabriela Enescu: Era momentul. M-am gandit ca sunt probabil si altii pe care ii pot ajuta sa aibe rezultate concrete de crestere a vanzarilor cu investitie smart in marketing. Daca am putut face din departamentul de marketing un centru de profit in loc de unul de cost, probabil puteam sa ii ajut si pe altii sa faca la fel.

Romanita Oprea: Cum te pozitionezi fata de concurenta si cine ai spune ca este aceasta?

Gabriela Enescu: StrategyStudio este un studio de strategie de marketing care ofera, pe langa consultanta, si project management pentru implementare directa de solutii de Internet Marketing, customized publishing si evenimente. Concurenta poate veni din toate aceste zone, dar fragmentat. Nu stiu concret o firma care sa aiba aceeasi pozitionare ca a noastra.

Romanita Oprea: Cum iti vin ideile pentru proiecte speciale (a se vedea platforma Green Biz)? cat dureaza documentarea pentru un astfel de proiect?

Gabriela Enescu: Ideile vin dintr-o data, evident, atunci cand le vine timpul. Mai exact, cand toate bucatelele de puzzle se aseaza la locul lor si tabloul devine clar. Evident, pana sa ai Aha!-ul, research-ul e de baza. Poate sa dureze de la o saptamana la o jumatate de an pana pornesc o idee noua.

Romanita Oprea: Cu ce proiecte te mandresti cel mai mult din perioada ta de antreprenoriat?

Gabriela Enescu: As pune doua proiecte pe women marketing: site-ul Farmec Cluj si FitCamp. L-as detalia pe cel de-al doliea fiindca spre deosebire de Farmec - care ramane totusi constructia unui site, indiferent de cat de complexa e arhitectura din spate - aduce ceva nou. FitCamp este primul curs exclusiv online de fitness din Romania. E facut impreuna cu campioana mondiala la fitness din 2006, Diana Oprea si e foarte ok ca produs, in sensul de consistenta (peste 96 de module video pentru toate grupele musculare, video-uri de nutritie, articole exclusive, coaching, motivare) si de calitate (e testat in sute de ore de antrenament de campioana mondiala). Dar ce as scoate in evidenta este noutatea si elementul de "surprinzator". Acum doua saptamani m-am intalnit cu GM-ul platformei de marketing afiliat cu care lucrez. Mi-a zis ca in urma cu 3 luni nu credea in produs. Si-a schimbat parerea la 180 de grade dupa ce programul a facut 5000 de inscrieri dupa o luna de promovare :) Cum am zis, imi place sa lucrez la proiecte carora li se dau putine sanse de reusita la inceput, doar ca sa contrazica ulterior parerea generala.

Romanita Oprea: Din toate ariile tale de expertiza, de care ai spune ca te simti mai apropiata si de ce?

Gabriela Enescu: Internet marketing - pe asta ma concentrez acum. Iar din experienta din trecut, tot ce inseamna publishing, media si BTL prin zecile de evenimente lansate, promovate si marketate.

Romanita Oprea: Cum a evoluat compania din punct de vedere financiar de-a lungul anilor?

Gabriela Enescu: Well, exista in acte de aproape un an, deci nu pot face o estimare din acest punct de vedere. Creste, in acest moment avem 6 clienti mari cu proiecte in derulare.

Romanita Oprea: Care sunt telurile tale in cariera? Ce iti doresti cel mai mult din punct de vedere profesional?

Gabriela Enescu: Imi doresc sa fac cu StrategyStudio proiecte frumoase si “meaningfull”. Nu vreau neaparat clienti mari “just for the sake of portfolio”. Urmaresc zonele de clienti unde am expertiza si unde ma intereseaza direct domeniul. De aceea am si dezvoltat proiecte si ajutat clienti in women marketing, green&csr, urban culture si infoproducts.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Companii

Sectiune



Branded


Related