un editorial de Monica Dumitriu (Brand Consultant, Brandtailors)
Au trecut 5 ani de cand am terminat scoala, 5 ani in care, conform viziunii mele de student, nu ar fi trebuit sa mai deschid nicio carte – ca la urma urmei, doar nu urma sa invatam toata viata, nu?
Ei bine, da! Culmea ironiei, sau a norocului, sau poate a amandurora, azi sunt in pozitia de a invata in mod continuu si si de a-i invata si pe altii, tot in mod continuu…nu sunt profesoara ci lucrez in branding.
O sa va intrebati care este legatura dintre branding si educatie. Adevarul este ca exista o mare legatura – identificata printr-o neintrerupta stare de frustrare din partea mea.
Lucru care ma aduce la miezul problemei: sa dam consumatorilor ceea ce se asteapta si ceea ce isi doresc, sau sa ii fortam intr-o prima faza, dandu-le ceea ce noi si clientul credem ca este next step intr-o categorie anumita de produse?
Nu e nicio surpriza aici, sunt pentru invatare si pentru a da consumatorilor ceea ce ei nici nu-si imagineaza ca exista. De ce? Pentru ca…si va avertizez ca raspunsul va suna precum discursul unei Miss Univers – numai asa putem construi o lume mai buna. Sunt teribil de satula de raspunsuri de genul „Da, este minunat ce propuneti voi, si daca nu eram pe piata din Romania, ci undeva mai spre vest, cu siguranta am fi ales aceasta varianta…insa stiti cum sunt romanii…daca se sperie? Daca nu mai recunosc produsul la raft? Daca il considera prea nou, prea inovativ? Nu ne permitem in aceasta perioada sa ne pierdem consumatorii, etc”.
Eu va propun ceva: haideti sa nu ne mai numim consumatorii, consumatori. Haideti sa ne imaginam ca sunt cu totii elevi – poate ca da, exista cateva urechi surde, dar nu vreau sa cred ca romanii sunt conservatori, ca ei nu isi doresc schimbare, ca ei consuma dintr-un automatism format in ultimii 20 de ani si ca ei sunt cumva, mai amarati din punctul asta de vedere decat alte civilizatii din vest! Frica sa nu ne pierdem cumva consumatorii, ne tine pe toti in loc, intr-un cerc pe care l-am mangaiat prea mult si a devenit vicios.
Cumva, sunt englezii mai putin conservatori decat romanii? Sunt nemtii mai putin reci si mai putin deschisi catre viata decat romanii? Sunt francezii cumva mai putin egoisti? Stau si imi dau seama ca toate adjectivele care ii definesc pe romani – gen deschidere, caldura, ospitalitate, prietenie – au ajuns sa fie doar cuvinte goale. Va invit sa mergeti pe orice strada din Bucuresti, in orice metrou sau tramvai si sa imi spuneti daca simtiti aceste trasaturi…si dupa aceea va invit sa faceti acelasi lucru si in Londra, Munchen sau Paris.
Haideti sa umplem aceste cuvinte din nou. Si singura cale pe care o vad de a schimba incet, incet o cultura este – educatia. Un ambalaj de lapte care sparge toate barierele categoriei, nu va schimba cultura ci doar perceptia celor 2, 3 sau 4 membri ai unei familii – si anume ca noutatea poate fi ceva bun, de apreciat si de cautat in tot si toate. Dar pentru mine e suficient sa stiu ca am schimbat macar atat. Si sa stiu ca si alti clienti vor dori sa fie diferiti de dragul consumatorilor lor…si nu voi mai auzi fraze de tipul „Uite ce a facut X, vrem si noi sa facem ceva similar!”.
Mi se pare ca civilizatia de consum romaneasca a adoptat cu mult prea multa lejeritate definitia nebuniei – sa vrei sa ajungi undeva diferit luand mereu tramvaiul 23, care inainte te-a dus de fiecare data la Mall Vitan. Si macar acum, in aceasta perioada de criza in care lumea este „back to basics” sper ca cei care influenteaza cultura sa isi doreasca sa fie „back to school”.
