KazMunaiGaz, actionarul Grupului Rompetrol, va schimba denumirea viitoarelor benzinarii ale grupului din "Rompetrol" in “Litro”, a declarat noul director general executiv al grupului Rompetrol, Saduokhas Meralyiev, citat de Newsin.
“A fost o decizie a managementului, bazata pe un studiu al consultantului. Benzinariile vechi isi vor pastra brandul, insa si cele vechi care acum se cheama Rompetrol, dar care vor fi modernizate, isi vor schimba denumirea in Litro”, a declarat Saduokhas Meralyev.
Potrivit acestuia, primele patru statii ale grupului care vor lua noua denumire sunt acelea care se vor deschide in acest an pe Autostrada Soarelui. Reprezentantul Rompetrol a adaugat ca din punct de vedere calitativ, noile benzinarii vor fi superioare celorlalte.