Retailerul Delhaize a incheiat un acord pentru achizitia a patru supermarketuri Prodas in Bucuresti, acestea urmand sa fie incluse in retaua Mega Image. Operatiunea va fi supusa aprobarii Consiliului Concurentei si s-ar putea finaliza in al treilea trimestru al acestui an.
"Tranzactia se potriveste perfect strategiei Mega Image de dezvoltare prin magazine bine pozitionate in zonele urbane. Cele patru magazine Prodas Holding Supermarket vor intari reteaua noastra. In plus, ne asteptam la oportunitati de vanzare si sinergii privind achizitiile", a declarat directorul general al Mega Image, Xavier Piesvaux, citat de Mediafax.