Cu un background in stiinte administrative, Bogdan Jianu (Junior Brand Manager, Ballantine’s) s-a angajat la 20 ani la agentia de evenimente Making Of Promotions. Sapte ani mai tarziu a trecut de partea clientului, la Pernod Ricard, unde lucreaza pe brandul Ballantine's. Despre marketing spune ca ii place faptul ca ii permite sa influenteze vietile oamenilor: "Chiar si printr-o reclama simpla, dar bine facuta, ii poti convinge sa ridice privirea din pamant in drum spre birou sau sa nu conduca dupa ce au consumat alcool. Asadar ai facut ceva extraordinar, care nu poate fi facut in multe alte joburi. Asta vreau eu, sa influentez cat mai multi oameni intr-un mod pozitiv", zice Bogdan.
Relatia cu marketingul
Despre relatia lui cu marketingul, Bogdan povesteste ca este una de dragoste, cei doi aflandu-se undeva in primul an al relatiei, atunci cand totul este roz. "Am avut o mica revelatie atunci cand am fost la conferinta anuala a grupului in februarie. Cunoscand atatia colegi din toate colturile lumii mi-am dat seama ca lucrez pentru un brand cu adevarat global si ca prin ceea ce facem noi aici, in Romania, contribuim la o afacere mult mai mare si mai complexa decat credeam eu".
Mituri legate de marketing
L-am rugat pe Bogdan sa ne spuna care sunt perceptiile gresite cu care s-a confruntat lucrand in marketing: "Primul mit ar fi ca ne ia cateva saptamani sa scriem o prezentare si in restul timpului stam numai la cafele si citim studii de marketing pe internet. Mitul numarul 2 spune ca suntem invitati zilnic la diverse evenimente unde ne facem de cap, iar mitul numarul 3 ca suntem rasfatati mereu si primim cadouri scumpe".
Cea mai importanta responsabilitate a unui marketer
"In cazul nostru la Pernod Ricard, unde lucram cu multe brand-uri internationale, trebuie sa ne asiguram ca actiunile noastre se incadreaza in directiile generale trasate de brand owneri. Tot ceea ce facem in fiecare tara trebuie sa contribuie la cladirea acelei imagini unice, globale, pe care o dorim pentru brandurile noastre", mentioneaza Bogdan.
El continua afirmand ca provocarea vine din incercarea de a declina pe plan local strategia de brand astfel incat sa fie relevanta pentru potentialii consumatori din Romania. Evita insa sa le spuna "consumatori", preferand formularea prietenii nostri "din moment ce ne ofera increderea lor cumparandu-ne".
Specificul industriei in care lucreaza
Despre industria in care lucreaza, Bogdan spune ca "este foarte competitiva si ca perceptiile oamenilor se schimba foarte rapid, asa ca trebuie sa fii mereu atent la ceea ce se intampla in jur, la ceea ce face competitia si la preferintele oamenilor". In ceea ce priveste competitia, Bogdan aminteste aici de J&B, Teacher’s si Grant’s.
Ce aspect merita acordata cea mai mare importanta pe piata bauturilor spirtoase? "Conteaza foarte mult ideile si valorile cu care reusesti sa-ti asociezi produsul, iar faptul ca oamenii cumpara produsul tau in magazin, il comanda intr-un local sau il fac cadou spune ceva despre tine ca brand, dar si despre ei in acelasi timp. De exemplu, Ballantine’s te incurajeaza sa iesi din multime prin afirmarea individualitatii tale, de unde si motoul nostru Leave an impression. Vrem sa transmitem acest mesaj cat mai multor oameni care intra in contact cu brandul nostru si sa-i indemnam sa lase o impresie in tot ceea ce fac cu viata lor".
Cea mai eficienta forma de comunicare cu publicul tinta
Ca urmare a restrictiilor de publicitate, Ballantine’s nu are foarte multe moduri in care poate interactiona cu publicul tinta. De aceea Bogdan considera ca este foarte importanta comunicarea prin BTL: "Activari, petreceri si felul in care iti expui brandul in cluburi si cum te vad oamenii acolo. Dar daca ma intrebi pe mine cred ca mediul online este acum cel mai important atu al nostru, putem trimite mesaje direct catre publicul nostru tinta si sa masuram imediat eficacitatea unei campanii".
Ballantine’s are o platforma lansata in decembrie anul trecut, Ballantine’s Like Awards, in care "pentru prima data tu faci topurile muzicale si acolo votezi cele mai tari si cele mai noi hituri din Romania. Facebook-ul ocupa o mare parte din viata tinerilor, iar acel 'Like' inseamna mai mult si spune multe despre tine. Este modul in care tu iti exprimi convingerile, afinitatile, pasiunile. De la ideea aceasta am pornit si noi: prin Like-ul pe care il dai votezi piesele tale preferate, iti exprimi individualitatea si spui astfel ceva despre tine. Acest lucru se incadreaza perfect in filosofia noastra", adauga Bogdan.
Specializarea intr-o anumita directie
"In mod evident, daca vrei sa faci cu adevarat lucruri importante, daca vrei sa faci cariera in orice domeniu, nu poti face lucrurile dupa ureche. Pana la un anumit punct e bine sa stii cate ceva din toate pentru ca te ajuta sa ai imaginea de ansamblu. Pe mine, de exemplu, m-a ajutat foarte mult faptul ca am lucrat intr-o agentie pentru ca acum ii inteleg mai bine pe partenerii nostri. Insa vine un moment in care daca vrei sa devii mai bun decat ceilalti trebuie sa te pui cu burta pe carte serios si, in plus, sa inveti de la toti cei din jurul tau cate ceva", spune Bogdan.
Surse de inspiratie pentru dezvoltarea profesionala
Bogdan il are ca sursa de inspiratie pe tatal sau: "Pe mine ma inspira tatal meu, care este politist. Este un om onest care si-a cladit o cariera frumoasa prin multa munca si pasiune. Cand am perioade mai grele ma gandesc ca el. Desi a facut foarte multe sacrificii in cei peste 20 de ani de cand este in Politie, inca merge la serviciu motivat. Imi spun ca daca el poate, sigur o sa pot si eu. Imi place sa cred ca nu sunt mai slab decat altii, inclusiv decat el".
Munca si viata personala
"Munca e indispensabila pentru ca iti plateste facturile, presupunand ca nu ai norocul sa mostenesti vreo matusa bogata. Este important sa lucrezi intr-un domeniu care iti place, dar cel mai important este ceea ce faci cu viata ta personala, cum te porti cu familia ta si cu cei din jurul tau", spune Bogdan.
Daca marketing nu, atunci...
Ce ar face daca s-ar lasa de marketing? Ar sta 2 luni acasa, intr-un concediu prelungit, dupa care ar incerca ceva nou, fara nicio legatura cu acest domeniu. Ii place sa incerce lucruri noi, pentru a nu avea regrete mai tarziu. "Mi-ar placea sa scriu articole pentru ziare sau reviste, sa lucrez sezonier la mare, sa particip la cercetari arheologice, sa ma intorc intr-o agentie pentru un job de copywriter sau chiar sa ma angajez intr-o fabrica si sa robotesc pe banda de productie", declara Bogdan.
Young Marketer in 2012
Ce si-a propus Bogdan pentru anul acesta? "In primul rand vreau sa rasplatesc increderea ce mi-a fost acordata cand am fost angajat la Pernod Ricard. In al doilea rand vreau sa fac din Ballantine’s un brand mai cool si sa transmit cat mai multor oameni valorile noastre, sa-i motivez sa-si urmeze visele si sa lase o impresie in tot ceea ce fac", spune Bogdan.