Mercedes-Benz Romania anunta lansarea noii generatii Clasa A, care va fi disponibila in showroom-urile din Romania din septembrie 2012, informeaza un comunicat emis de Golin Harris. Noua Clasa A va avea motorizari cu puteri cuprinse intre 109 CP si 211 CP si va fi echipata standard cu un sistem de avertizare a coliziunilor iminente pe baza de radar – Collision Prevention Assist. Preturile noii Clase A incep de la 19.900 EUR (fara TVA) pentru modelul A 180 BlueEFFICIENCY.
"Noua Clasa A defineste pulsul unei noi generatii de modele Mercedes-Benz", declara Dr. Joachim Schmidt (membru al Consiliului de Conducere Mercedes-Benz Cars, responsabil de Vanzari si Marketing). "Am creat o masina complet noua ce stabileste noi standarde in segmentul sau. Sunt convins ca noua Clasa A va contribui decisiv la atingerea obiectivelor strategice de crestere ale Mercedes-Benz pentru anul 2020", adauga el.