Georgiana Tugearu (Lidl Romania) despre istoria de 80 ani a brandului Lidl si prezenta pe piata din Romania

Georgiana Tugearu (Lidl Romania) despre istoria de 80 ani a brandului Lidl si prezenta pe piata din Romania

In anii ’30, in Germania, compania Lidl & Scharwrz este infiintata, iar Lidl isi incepe activitatea prin comercializarea de produse alimentare in regim en gros sub denumirea Schwarz Lebensmittel-Sortimentsgrosshandlung. In 1973 se deschide primul magazin sub brandul "Lidl" in orasul Ludwigshafen. In timp, activitatile companiei sunt divizate prin dezvoltarea unui lant independent de magazine de tip discount sub aceasta denumire si, respectiv, prin infiintarea supermarket-urilor si a hipermarket-urilor Kaufland si Handelshof. Despre istoria Lidl si intrarea pe piata din Romania, despre cele 142 de magazine din tara si strategia de comunicare, agentiile partenere si CSR ne-a vorbit Georgiana Tugearu (PR Manager, Lidl Romania).

Istoria Lidl
Expensiunea retailerului pe teritoriul Germaniei are loc in anii ’80, iar in anii ’90 se extinde la nivel international. Lidl dispune astazi de magazine in peste 20 de tari europene, avand peste 100 de centre logistice ce asigura aprovizionarea celor aproximativ 9.000 de magazine. La nivel mondial, retailerul are un numar de 170.000 angajati.

Pe piata din Romania, Lidl si-a asigurat o pozitie importanta dupa preluarea retelei de magazine de tip discount Plus. In 2011, Lidl inaugureaza primele 11 magazine nou construite, ajungand astfel la un numar de 118 magazine in intreaga tara.

Reteaua de magazine ale retailerului numara in prezent 142 de magazine la nivelul intregii tari. Pana la finalul anului, retailerul are in plan sa ajunga la un numar de 160 de magazine in Romania.

Portofoliul de produse Lidl
In magazinele retailerului, portofoliul de produse este alcatuit in proportie de 80% din marci proprii si 20% alte branduri. "Putem aminti cateva marci proprii alimentare – produse lactate Pilos, apa Saguaro, berea Argus, mezeluri Pikok sau Baroni -, dar si produse non-alimentare – textile pentru bebelusi Lupilu, textile pentru tineri Pepperts sau articole sportive Crivit Sports", explica Georgiana.

Lidl deruleaza si o serie de campanii pentru a-si promova brandul si produsele. Un exemplu este primul spot TV realizat de Lidl Romania "Tot ce-i mai bun". Acesta a fost filmat in 7 tari (Romania, Polonia, Spania, Italia, Franta, Slovacia, Republica Ceha) si i-a avut in prim-plan pe Monica Davidescu si Aurelian Temisan. Campania sublinia avantajul strategic al magazinelor Lidl de a oferi produse de la furnizori din peste 25 de tari datorita retelei europene a companiei. Astfel, conceptul creativ arata ca o calatorie la Lidl este o calatorie in intreaga Europa, motiv pentru care s-a ales filmarea in mai multe tari.

Un alt exemplu este campania "Toata lumea merge lunea si joia la Lidl". Aceasta promoveaza produsele de tip in-out prezent in oferta retailerului, produse ce nu sunt disponibile in mod curent in sortiment si ale caror preturi sunt valabile numai in perioada mentionata.

Strategia de comunicare
Brandul Lidl se foloseste de toate canalele de comunicare ATL si BTL, Radio, TV, online si social media atat pentru produsele alimentare, cat si pentru cele nealimentare: "Din punctul nostru de vedere toate canalele de comunicare sunt eficiente. Comunicam foarte bine atat pe TV, cat si pe Facebook unde avem peste 560.000 de fani. Lidl Romania promoveaza diferite tipuri de produse pe Facebook, produse ce sunt in stransa legatura cu sortimentul nostru din magazin. Consideram ca fanii nostri merita sa afle in premiera noutatile din magazinele noastre".

Pentru a-si realiza strategia de comunicare, brandul colaboreaza cu GPD pentru serviciile de publicitate, cu BDR Associates pentru serviciile de relatii publicice si cu Initiative Media pentru serviciile de media buying.

Responsabilitate sociala
Lidl este implicat in mai multe proiecte de CSR, printre care campania "Zambet de copil", care va fi dezvoltata incepand din toamna acestui an. In plus, in vara aceasta, brandul sponsorizeaza Mix Muzic Evo 2012, un eveniment muzical care va ajunge pana in septembrie in 14 orase si care include si o componenta de CSR: participarea la eveniment ca spectator implica plata unui bilet in valoare de 1 RON, iar suma stransa cu ajutorul spectatorilor va fi directionata catre campania de reimpadurire a parcurilor "1 Leu pentru copacul meu".

Pentru promovarea evenimentului, Lidl organizeaza in magazinele retailerului din orasele in care au loc evenimente o intalnire intre fani si artistii care participa la eveniment.

"Pentru un viitor mai bun!" este sloganul sub care Lidl isi desfasoara toate programele de responsabilitate sociala si isi arata preocuparea de a respecta standardele si normele ecologice internationale pe parcursul tuturor proceselor de productie. Un studiu realizat de WWF in perioada 18 mai - 18 aprilie 2012 pozitiona Lidl pe locul 3 in topul celor mai ecologice supermarketuri si hipermarketuri din Romania, in urma Mega Image si Billa.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Initiative Romania

Initiative este una dintre cele mai mari retele independente de media din lume, asigurand servicii specializate de strategie, planificare si cumparare de media. Initiative este membra a Interpublic Group of... vezi detalii »

Pozitii

Sectiune



Branded


Related