Albalact incepe colaborarea cu Retailplus care se va ocupa cu furnizarea serviciilor de monitorizarea a principalilor indicatori de executie a brandurilor la raft, atat in comertul traditional, cat si in comertul modern, informeaza un comunicat emis de Retailplus. Proiectul presupune monitorizarea celor mai importante branduri din principalele categorii de lactate: lapte, iaurt, branzeturi, smantana, unt.
"E o premiera si pentru noi colaborarea cu o companie de audit care ne ajuta sa avem o imagine mai buna asupra executiei produselor noastre la raft si sa ne imbunatatim activitatea din toate punctele de vedere: respectarea planogramelor si standardelor de mercantizare, controlul situatiilor OOS (out of stock), spatiile de raft, disponibilitate etc . Odata cu extinderea distributiei si a gamei de produse aveam nevoie de un control cat mai riguros in ceea ce priveste prezenta la raft a produselor si, implicit, a brandurilor noastre. Speram ca aceasta colaborare sa fie fructuoasa de ambele parti", a declarat Irina Mandoiu (Director Comercial, Albalact).