Diana Gherghelau despre conceptul Blind Restaurant, target, comunicare si proiecte de viitor

Diana Gherghelau despre conceptul Blind Restaurant, target, comunicare si proiecte de viitor

Ideea de "blind restaurant" ii apartine unui preot orb din Zurich care organiza la resedinta sa cine la care oaspetii, din spirit de solidaritate, purtau masti negre. Cu timpul, acestia au putut constata o crestere a atentiei  acordate gustului si mirosului mancarii, masa devenind astfel o experienta mult mai interesanta.

In 2011, dupa o astfel de experienta, Diana Gherghelau a decis sa introduca acest concept si in Romania. Investitia de aproximativ 55.000 euro a culminat cu deschiderea Blind Restaurant pe 8 noiembrie 2011, pe Strada Traian din  Bucuresti. Sub sloganul "Join us in the Dark!", din 2011, aproximativ 10.000 de oameni au acceptat provocarea de a alege gustul in detrimentul aspectului luand masa in bezna.

Absolventa a Facultatii de Drept si a Facultatii de Psihologie, lucrand 6 ani in domeniul Resurselor Umane, Diana Gherghelau a demarat proiectul Blind Restaurand fara a avea vreo tangenta cu domeniul antreprenoriatului. Incapatanarea, ambitia si increderea, amestecate cu un dram de inconstienta sunt ingredientele care au dus la materializarea proiectului, pentru ca "Imagination is the beginning of creation. You imagine what you desire, you will what you imagine and at last you create what you will", asa cum citeaza Diana din G.B. Shaw. Despre cum a inceput proiectul, cine este publicul tinta, cum a imbratisat Romania acest concept, dar si ce proiecte sunt avute in plan, am stat de vorba cu Diana Gherghelau, fondatorul proiectului "Blind Restaurant".

SMARK: Cum a venit ideea deschiderii unui astfel de restaurant in Romania?
Diana Gherghelau: Ideea mi-a venit anul trecut cand eram in vacanta si cand am trait o astfel de experienta. Desi la inceput mi s-a parut putin ciudata, m-a introdus intr-o lume a simturilor, unde preconceptia si prejudecata nu au ce cauta. Pentru mine a fost deopotriva o experienta culinara si sociala extraordinara. O calatorie a gustului, a mirosului, a placerii oferite de mancarea pe care o ai in fata si de care habar nu ai cum arata. O recalibrare a simturilor, auditiv, tactil, oflactiv.

Acest restaurant are un concept foarte interesant la baza. Suntem tentati sa compatimim oamenii cu dizabilitati, mai ales cu cele de vedere, si de multe ori auzim: "saracul, nu vede!". Dupa o astfel de experienta, de a cina in intuneric, vei reconsidera si nu vei mai compatimi, vei intelege ca oamenii cu dizbilitati isi traiesc viata si o apreciaza, poate mai intens ca noi toti.

SMARK: Excluzand mediul in care este luata masa, ce alte aspecte mai fac diferit acest restaurant?
Diana Gherghelau: Ceea ce il face diferit e faptul ca o simpla cina cu persoana iubita sau prietenii se transforma intr-o calatorie a simturilor. Meniul este adaptat conceptului, folosim ingrediente de o calitate superioara si incercam in acelasi timp sa respectam gusturile si preferintele clientilor nostri.

SMARK: Este Romania o piata pregatita pentru un astfel de concept?
Diana Gherghelau: Asta este intr-adevar o intrebare provocatoare. As fi tentata sa raspund cu 'Da' sau 'Nu', dar ar insemna sa pun o eticheta. Cred ca nici o piata nu este pregatita atunci cand intervine elementul de noutate. Ea trebuie formata si informata.

SMARK: Exista premise favorabile pentru o expansiune la nivel national in viitor?
Diana Gherghelau: Ne rezumam deocamdata pe plan local. Daca vor exista premise favorabile unei expansiuni la nivel national… nu stiu. Cu siguranta e mult prea indepartat acest moment ca sa ma pot gandi.

SMARK: Cine frecventeaza restaurantul Blind Restaurant? Care este targetul?
Diana Gherghelau: Targetul a fost sectorul de varsta 20-40 ani - cam asta este varsta celor interesati de experienta, dar asta nu inseamna ca nu am avut si clienti din afara acestui sector. Cel mai tanar cred ca avea in jur de 7-8 ani si a venit cu parintii (s-a amuzat copios sa le fure trufele de ciocolata din farfurie), iar cel mai varstnic undeva la 55-58 ani.

SMARK: Este un restaurant unde poti lua masa zi de zi, sau doar destinat unei experiente unice?
Diana Gherghelau: Nu este un restaurant unde sa poti lua masa zi de zi. De obicei clientii nostri au diferite motive pentru care opteaza pentru restaurantul nostru. Il considera potrivit pentru o seara romantica in compania partenerei (ului), serbeaza o zi de nastere, o cerere in casatorie, o petrecere surpriza, o seara distractiva cu prietenii, etc.

SMARK: Organizati si evenimente?
Diana Gherghelau: Intentionam sa facem degustari de vinuri, diverse workshop-uri, cursuri de modelat lut. Am organizat team-building-uri si petreceri de inceput de an, dar deocamdata nu putem divulga numele companiilor.

SMARK: De la ce suma porneste o nota de plata si pana la ce suma poate ajunge?
Diana Gherghelau: Pai porneste de la 7 lei pentru un suc si poate ajunge la cat doresti.

SMARK: Cum aduceti oamenii in restaurant?
Diana Gherghelau: Am avut cateva aparitii TV pe TVR , Antena1, Antena 3, presa scrisa - revista Income, BeWhere, CanCan si nu numai. Apoi mai comunicam si in online, prin platforme de socializare. De asemenea am avut si cateva campanii pe site-urile de reduceri. In rest, recomandarile clientilor nostri si review-urile pozitive de pe diverse bloguri.

SMARK: Ati implementat si un sistem de fidelizare?
Diana Gherghelau: In momentul de fata oferim clientilor nostri vouchere-cadou cu un discount de 25% la urmatoarea cina in restaurantul nostru.

SMARK: Care este pasul urmator? Ce va propuneti sa realizati?
Diana Gherghelau: Ne propunem sa oferim incredere clientilor nostri in calitatea produselor oferite, asta fiind cel mai mare hop pe care l-am intampinat in activitatea depusa, motiv pentru care am introdus optiunea vizualizarii preparatelor inainte de cina, pentru cei sceptici. Renuntarea la campaniile pe site-urile de reduceri si cresterea recomandarilor. De asemenea ne propunem sa dezvoltam si sectiunea Blind Date, o sectiune noua, adresata celor singuri care doresc sa isi intalneasca jumatatea.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Branduri

Subiecte

Sectiune



Branded


Related