Educatia prin ochii tinerilor. Confirmari si infirmari fata de ce vedem in mass-media

Educatia prin ochii tinerilor. Confirmari si infirmari fata de ce vedem in mass-media

Contrar imaginii conturate in mass-media dar si asteptarilor multora dintre noi, mai sunt destui tineri care acorda importanta concursurilor scolare si olimpiadelor, iar procentul celor care vor sa plece in afara nu este atat de covarsitor incat sa fim surprinsi ca inca mai sunt tineri valorosi care lucreaza in Romania. Ne-am obisnuit sa vorbim despre tineri fara sa ii intrebam, ci ascultand perspectiva profesorilor, parintilor sau a angajatorilor, asa ca am simtit nevoia ca cel de-al saptelea studiu sub umbrela SMARK Research sa discute chiar cu publicul cu cel mai mare potential pentru branduri: tinerii. Litteris et Virtuti. Educatia prin ochii tinerilor (2012) este primul dintr-o serie de studii realizate de Youth Monitor cu focus pe perceptiile tinerilor legate de sistemul actual de invatamant, asa ca am discutat cu initiatorii platformei, Radu Bogdan (Managing partner Brennan Research & Consultants) si Cosmin Nae (fondatorul Quantix Marketing Consulting), despre necesitatea unui asemenea raport de cercetare si utilitatea lui pentru marketeri si organizatii publice sau private. Informatii detaliate despre raport gasiti pe platforma SMARK Research.

SMARK: Cum ati stabilit nevoia unui astfel de studiu?
Radu Bogdan: Educatia prin ochii tinerilor este o cercetare ce se reia anual si e gandita sa surprinda dinamica unor indicatori relevanti pentru beneficiari si societate in ansamblu, sa fie vocea tinerilor si sa surprinda perceptiile lor despre invatamant si subiecte conexe, sa se alature altor initiative si proiecte din piata care aduc subiectul educatiei pe agenda publica. Data fiind relevanta sa pentru societate, mizam si pe un puternic impact social.

Cosmin Nae: Prin seria de studii Youth Monitor cu focus pe educatie, din care raportul Educatia prin ochii tinerilor este doar un prim livrabil, ne asumam o anumita zona de pionierat. Majoritatea romanilor ar admite ca educatia tinerilor si construirea unui sistem de invatamant puternic, adaptat si adaptativ, este o nevoie imperioasa a societatii romanesti. Trebuie insa sa admitem ca aceasta nevoie are, la ora actuala, o componenta manifestata relativ limitat si una latenta, ampla, care "doare" undeva in fundal. Dezvoltandu-se ca o platforma relevanta pentru tinerii din Romania de azi si de maine, Youth Monitor nu poate sa treaca peste procesul de invatamant, peste fenomenul educational, fara a oferi informatii. Chiar daca astazi pot fi mai putini cei interesati in astfel de date, cu siguranta numarul lor este si va fi in crestere.

SMARK: Cum ati ales temele pe care si-a propus sa le lamureasca raportul?
Radu Bogdan: Actul educational si obiectivele invatamantului sunt percepute ca a se fi degradat in multe locuri ale lumii, fie ca se intampla si la case mari (un exemplu in acest sens poate fi gasit in Criza spiritului american - Allan Bloom) si la noi. Chiar si modul de acumulare a cunostintelor s-a schimbat profund odata cu importanta vizualului in rutina zilnica sau emergenta digitalului. Intrarea pe piata 'remunerata' se face chiar din adolescenta dar joburile urbane suna ca din alta galaxie chiar si pentru cei mai varstnici tineri. Mestesugul nu mai intereseaza parca pe nimeni si avem inflatie de diplome in anumite domenii. Somajul tinerilor este o problema mondiala si romani talentati, profesori si tineri, pleaca din tara pentru ca nu gasesc tratamentul corect si perspective pe piata muncii dar si datorita relaxarii granitelor. Acestea sunt doar cateva elemente care au alimentat contextul necesitatii unui astfel de demers.

SMARK: Cui i se adreseaza raportul si in ce fel le poate fi util companiilor/organizatiilor?
Cosmin Nae: Raportul are o larga adresabilitate. Este util tuturor celor care, in activitatea lor, au in vedere segmentele de tineri si sunt preocupati de dezvoltarea lor, de perspectivele si planurile pe care le au, de barierele pe care le intampina. Prin temele abordate, legate de educatie, de sistemul de invatamant, de modul in care tinerii sunt pregatiti pentru viata de angajat, raportul se adreseaza in egala masura mediului privat, cat si sectorului public. In zona companiilor private, directiile in care cercetarea capata relevanta crescuta pot fi asociate initiativelor de responsabilitate sociala, resurse umane si, evident, marketing in ansamblu. In sectorul public, oamenii de decizie din sistem, pe diverse paliere ale acestuia, vor gasi elemente utile in raport, care le pot optimiza procesele si prin care pot reduce unele clivaje observate.

SMARK: Ce imagine a tanarului din Romania si a relatiei lui vizavi de scoala contureaza rezultatele raportului?
Radu Bogdan: Un punct de remarcat ar fi divergenta si convergenta opiniilor tinerilor cu cele publice, curente. Cercetarea explica aceste aspecte si livreaza o cuantificare empirica. Un alt element de punctat este faptul ca, atunci cand vorbim despre perceptii negative, acestea par sa fie direct proportionale cu nivelul de informare, ele crescand odata cu varsta si fiind adesea comparativ mai intense in capitala tarii. In antiteza cu rezultate remarcabile la concursuri si olimpiade internationale de chimie, matematica sau informatica, orientarea teoretico-umanista continua sa fie net dominanta, orientandu-i pe tineri preponderent spre zona serviciilor. Nu in ultimul rand, totul converge in a sugera importanta crescanda a retelelor de socializare precum si a mijloacelor de informare online. Familia continua sa isi exercite influenta in alegerea unitatilor de invatamant, dar cedeaza tot mai mult locul internetului cand incepe sa fie vorba de alegerea unei cariere si, mai ales, a unui loc de munca.

Cosmin Nae: Un alt element interesant relevat de studiu tine de modul in care tinerii evalueaza anumite aspecte legate de scoala. Mai exact, scoala nu este chiar atat de "neagra" pe cat ne putem uneori imagina ca o percep ei. Exista si profesori buni, exista si timp in afara scolii si, da, olimpiadele si concursurile scolare sunt considerate utile....

SMARK: Ce contributie are Prof. Univ. Dr. Vintila Mihailescu la dezvoltarea raportului?
Radu Bogdan: Dl. Vintila Mihailescu s-a alaturat echipei Youth Monitor inca de la initierea primului proiect al platformei - Tanarul in Romania. Profil urban de marketing - si continua sa fie un sfatuitor si un mentor valoros in echipa noastra. Supriza placuta este ca are energia unui tanar si este un iubitor de tineri, conectat permanent la viata studenteasca - cu partile bune si neajunsurile ei. Unghiul sau de expertiza antropologica ne ajuta sa conectam rezultatele cercetarilor de o dinamica extinsa a timpului, pe care noi, cei mai tineri, poate adesea doar ne-o imaginam sau foarte vag amintim.

Cosmin Nae: Contributia domnului Prof. Univ. Dr. Vintila Mihailescu este categoric mai larga decat se poate observa prin paginile inserate in raport. Colaborarea cu dumnealui vine in mod firesc pe directia de dezvoltare a Youth Monitor, care se doreste a fi mai mult decat un furnizor de date. Valoarea nu consta in livrarea de tabele cu procente, asta a devenit un bun comun in piata de research din Romania. Ceea ce ne intereseaza, si cu siguranta intereseaza si pe clienti, pe cititorii rapoartelor noastre, pe partenerii in diverse programe, este componenta interpretativa. Mixul intre cercetarea empirica si fundametele teoretice, plasarea fenomenelor in dimensiune temporala, incercarea de anticipare a evolutiilor ulterioare, mixul creativ de metode de cercetare folosite, dorinta reala de a afla lucruri interesante si actionabile, toate acestea aduc valoare. Iar in acest proces, colaborarea cu dl. Vintila Mihailescu este un pas facut cu dreptul.

SMARK: Urmarind rezultatele studiului, cat de apropiata de realitate considerati ca este imaginea tinerilor conturata de mass-media?
Radu Bogdan: Contrar opiniei publice de exemplu, tinerii nu considera ca sunt supra- aglomerati, ci, dimpotriva, ca au suficient timp liber iar majoritatea prefera, de fapt, sa dea examen in detrimentul intrarii la facultate pe baza notelor din liceu. Cei care vor sa plece din tara nu sunt chiar majoritatea, cum s-a incetatenit imaginea publica, ci doar 14% dintre liceeni si 25% dintre studenti. Pe de alta parte, exista opinii comune ale tinerilor cu cele reflectate de mass-media: ambii impartasesc o imagine critica si alarmanta - cea mai mare nemultumire este si cea mai grava problema structurala a sistemului romanesc de invatamant: profunda sa instabilitate.

SMARK: Litteris et Virtuti. Educatia prin ochii tinerilor (2012) e primul dintr-o serie de studii realizate de Youth Monitor cu focus pe perceptiile tinerilor legate de sistemul actual de invatamant. Ce teme considerati ca mai sunt de interes in ce priveste educatia tinerilor romani?
Cosmin Nae: La acest moment, suntem in faza in care studiul a devenit de curand disponibil pe piata. In platforma Youth Monitor, avem un plan pe termen mediu si lung prin care vom surprinde diversi indicatori legati de invatamant, pentru a reflecta dinamica fenomenelor. Suntem insa foarte interesati pe feedback-ul pe care il vom primi de la clienti, de la organizatii si institutii carora studiul li se adreseaza cu precadere. Vom include acest feedback in dezvoltarile ulterioare, constienti fiind ca temele vor fi numeroase si vor avea o dinamica remarcabila. La ora actuala avem conturate cateva directii care ar merita a fi aprofundate (de exemplu asistenta medicala si consilierea psihologica pentru elevi si studenti) dar, cu siguranta, pasii urmatori vor tine cont de context. Ne adresam, pe aceasta cale, organizatiilor interesate de subiect, care ne pot contacta oricand pentru a discuta si a aborda impreuna teme relevante pentru tinerii din Romania.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related