Traim vremuri foarte interesante, in care companiile evolueaza si structurile lor ierarhice o data cu ele. Ca urmare, si managerii din echipele de varf trec prin evolutii si schimbari. Au de jonglat cu multe variabile: decizii de business, coeziunea echipelor pe care le conduc, eficienta... Nu stiu de care sa se ocupe mai intai, mai ales daca abia au preluat pozitia de conducere respectiva. Indiferent de esalonul in care se afla, managerul se trezeste destul de brusc in postura de lup singuratic: echipa se uita inspre el cand trebuie luata o decizie.
E cu atat mai problematic cu cat, de multe ori, managerul crede ca accederea intr-o pozitie de top este dovada clara ca el detine adevarul absolut – ca doar de-aceea a ajuns acolo, nu?! Ei bine... poate ca datorita reusitelor personale si unui sir constant de decizii corecte a ajuns acolo, dar acest lucru nu reprezinta in nici o situatie o garantie pentru ce va urma. Mai mult, deciziile corecte anterioare au fost corecte intr-un mediu definit de anumite caracteristici – pozitia de manager presupune un set nou de caracteristici, responsabilitate sensibil mai mare, aspecte nemaiintalnite pana la acest nivel. Asadar, un nou nivel nu este un capat de drum, ci, dimpotriva, inceputul unui drum cu totul nou, ale carui repere trebuie descoperite si invatate si al carui parcurs trebuie cunoscut in cele mai mici detalii.
