Traim vremuri foarte interesante, in care companiile evolueaza si structurile lor ierarhice o data cu ele. Ca urmare, si managerii din echipele de varf trec prin evolutii si schimbari. Au de jonglat cu multe variabile: decizii de business, coeziunea echipelor pe care le conduc, eficienta... Nu stiu de care sa se ocupe mai intai, mai ales daca abia au preluat pozitia de conducere respectiva. Indiferent de esalonul in care se afla, managerul se trezeste destul de brusc in postura de lup singuratic: echipa se uita inspre el cand trebuie luata o decizie.
E cu atat mai problematic cu cat, de multe ori, managerul crede ca accederea intr-o pozitie de top este dovada clara ca el detine adevarul absolut – ca doar de-aceea a ajuns acolo, nu?! Ei bine... poate ca datorita reusitelor personale si unui sir constant de decizii corecte a ajuns acolo, dar acest lucru nu reprezinta in nici o situatie o garantie pentru ce va urma. Mai mult, deciziile corecte anterioare au fost corecte intr-un mediu definit de anumite caracteristici – pozitia de manager presupune un set nou de caracteristici, responsabilitate sensibil mai mare, aspecte nemaiintalnite pana la acest nivel. Asadar, un nou nivel nu este un capat de drum, ci, dimpotriva, inceputul unui drum cu totul nou, ale carui repere trebuie descoperite si invatate si al carui parcurs trebuie cunoscut in cele mai mici detalii.
Rezolvarea problemei este plurivalenta. Pe de o parte, tot echipa este cea care ii poate fi si cel mai util ajutor. Nu furnizeaza direct solutii, dar mai multe minti coroborate, filtrate de experienta managerului, pot determina nasterea solutiei respective aproape fara efort. Pe de alta parte, noile provocari ii genereaza managerului nevoia de accedere la un nivel superior al propriului for interior – constientizata sau nu, nevoia se resimte la un moment dat sub forma unor tinte de business care par imposibil de atins sau a unor presiuni care par imposibil de contracarat. Numai ca aceste reactii sunt doar expresia unor limitari aparente – ele sunt doar niste praguri peste care managerul trebuie sa descopere cum sa treaca.
Ajuns in acest punct, managerul simte nevoia sa-si gaseasca resorturile care sa-i dea solutia, resorturi care pot tine in egala masura de modul in care lucreaza cu echipa sau de propria viziune interioara asupra locului in care se afla si a capacitatilor proprii de a merge mai departe. Toate acestea exista deja – un executive coach bun va sti sa-l ajute, sa-l ghideze pe manager sa le afle si el. Partea cea mai frumoasa a meseriei de coach este insa legata de momentul in care managerul nu numai ca gaseste solutia cea mai potrivita, dar rezultatele pe care le obtine ii intrec cele mai optimiste asteptari.
Asadar, pozitia de manager nu e nici pe departe ultima frontiera – este un nou inceput. Și cum firea umana este exploratorie prin definitie, ce poate fi mai pasionant decat sa cauti sa vezi unde duce noul drum?
