Atunci cand spunem Mona Nicolici ne vine imediat in minte omul de televiziune care prezenta stirile in fiecare seara. Insa, in utimii ani, ea a devenit una dintre figurile publice importante care sustin programele de responsabilitate sociala, in calitate de Head of Community Relations and Social Affairs al Petrom. Putini stiu insa ca Mona a terminat o facultate cu profil tehnic, a cochetat cu teatrul in timpul liceului si a fost cooptata intr-un grup de satira in timpul facultatii. Mai mult decat atat, programul incarcat din corporatie nu o face sa rateze serile in care canta alaturi de familia ei, dat fiind faptul ca atat sotul ei Mihai, cat si Vlad, unul dintre copiii Monei, sunt mari fani ai muzicii.
In cele ce urmeaza, pentru rubrica Dupa 6, Mona ne-a povestit despre parcusul ei profesional, despre cele mai interesante experiente din programele de CSR derulate de Petrom, despre placerea "vinovata" pentru salsa si nu numai.
SMARK: Tu ai terminat facultatea de Instalatii. Cum ai ajuns sa lucrezi in presa?
Mona Nicolici: La foarte scurt timp dupa ce am terminat facultatea, am inceput sa lucrez in presa. La vremea respectiva majoritatea jurnalistilor erau ingineri sau matematicieni, deci nu era musai sa fi terminat o facultate de jurnalism. Atunci cand am inceput sa lucrez in televiziune m-am lovit totusi de ceea ce inseamna propria imagine si mi-am dat seama ca nu este vorba doar de a trece dincolo de sticla, de a transmite emotie si de a avea dictie, ci despre imaginea pe care ti-o creezi in ochii publicului tau. Eu mi-am ales singura numele care sa apara pe burtiera, pentru ca era prea lung si am vrut sa mi se spuna simplu "Mona Nicolici". Am fost primul prezentator care a ales o schimbare drastica de look atunci cand am ales sa ma tund. Nu m-a invatat nimeni cum se dau interviurile in presa, ce sa spun despre mine si unde. Acum poate sa para ceva obisnuit sa stii sa-ti alegi oamenii, cuvintele, sa stii ce sa spui intr-un interviu, dar la vremea aceea nu ne invata nimeni. Si cred ca a fost bine pentru ca oamenii de atunci au ramas si acum in memoria publica, devenind cumva o scoala de viata. Toate acestea m-au facut ca la un moment dat sa simt nevoia de a face o a doua facultate, asa ca am urmat un master in Relatii Publice si Comunicare. Conjunctura a facut ca mai apoi sa lucrez in domeniul comunicarii si al relatiilor publice in Ministerul Economiei si Finantelor si mai apoi la Petrom.
SMARK: Dupa perioada petrecuta ca om de presa, ai lucrat in Ministerul Economiei si Finantelor.Cum a fost trecerea de la libertatea pe care ti-o oferea presa la rigorile muncii "la stat"?
Mona Nicolici: A fost foarte abrupta trecerea de la postura de jurnalist, la cea de angajat, intr-o institutie de stat. Nu-mi dadeam mai mult de 6 luni in acea pozitie. Dar am reusit, cred eu, nu doar sa schimb putin lucrurile si pe-acolo, ci mai ales sa invat ce inseamna sa fii si de "cealalta parte a baricadei". Am inteles ca meseria de jurnalist se vede altfel din fata ecranului si asta m-a ajutat enorm in a aseza mult mai complex si poate mai fidel "puzzle-ul" realitatii in constiinta mea. Am stat aproximativ un an si jumatate, dar a fost o experienta interesanta pentru ca am vazut lumea si din aceasta perspectiva.
SMARK: Dupa experienta din Ministerul Economiei si Finantelor ai trecut la Petrom. De ce ai ales mediul corporatist?
Mona Nicolici: S-a intamplat sa intalnesc in viata mea oameni care m-au impins pur si simplu catre aceasta usa care s-a dovedit a fi una deschisa, pe care am intrat cu teama pentru ca nu ma vedeam lucrand intr-o corporatie. Nu intelegeam ce-as putea face eu aici si sase luni dupa ce m-am angajat in Petrom m-am intrebat, zi de zi, acelasi lucru: "Ce caut eu aici?". Dupa sase luni am inceput sa lucrez pe proiectele de CSR cu adevarat si am inteles ce inseamna asta si, mai ales, ca e ceea ce cautam. Pentru mine asta era un vis neexprimat pentru ca mi se parea imposibil sa fac astfel de proiecte, sa fac bine la scara mare dintr-o pozitie din care ti se ofera si bani pentru asta. Parea o utopie.
Responsabilitatea sociala corporativa e un domeniu fascinant, dar in acelasi timp, extrem de complex pe care il descoperi in fiecare zi. In CSR, pe masura ce inveti, iti dai seama din ce in ce mai mult ca stii putin si ca mai ai ingrozitor de multe lucruri de facut.
La Petrom am avut noroc ca cei de aici au inteles ca sunt omul care poate face performanta in "stilul meu" si nu neaparat dupa regulile corporatiste. Si mi-au oferit sprijinul, libertatea si oportunitatile necesare. Tot ce invatasem in anii de presa, cei petrecuti in campania electorala sau la minister, mi-au fost de mare folos. Practic, daca nu treceam prin toate acele sisteme, n-as fi reusit sa fac fata acestei noi provocari. Incet incet, dupa trei ani, am intrat si eu in "sistem". Datorita oamenilor cu care am lucrat am inteles de ce si am inceput sa functionez bine cu regulile corporatiste pe care, desigur, le mai si incalc pentru ca eu consider ca totul se poate schimba daca poti face mai bine, daca ai argumente si oamenii care sa te asculte.
Cred ca toata experienta mea m-a ajutat sa am o perspectiva 360 grade. Nu inteleg chiar toate sistemele din Romania, dar tot ce am facut ma ajuta in relatiile pe care le construiesc, in proiectele pe care le propun si asteptarile pe care le am de la oameni. Cred ca ar ajuta pe oricine, mai ales pe tineri, sa nu petreaca mult timp in acelasi loc si sa capete experienta vasta din cat mai multe perspective. La mine cel putin asa s-a intamplat.
SMARK: Probabil ca in experienta ta cu proiectele de CSR ai avut mai multe momente care te-au impresionat. Povesteste-ne cateva.
Mona Nicolici: Cred ca cele mai multe intamplari frumoase vin din Tabara din Tara lui Andrei. Aici am fost si profesoara, ceea ce visam sa fiu cand eram mica, am fost si copil, am fost si manager si presedinte si mama, nu doar pentru copiii din tabara, ci si pentru ai mei pe care i-am luat cu mine. In Tabara e imposibil sa nu descoperi povesti ale unor copii aparent veseli, dar care ascund o poveste foarte grea. Spre exemplu, anul trecut l-am avut pe Iulian, un copil foarte volubil si optimist, despre care profesoara lui spunea ca nu l-a mai vazut niciodata asa deschis, parca era alt copil. Iulian era un copil musculos, foarte bine facut, pe care il intrebam toti ce-a facut sa arate asa de bine, daca face fitness. Iar el, foarte sincer, ne spunea ca se trezeste in fiecare dimineata la 5, se duce cu bunicul la coasa, aduce lemnele, hraneste animalele si abia apoi merge la scoala, iar atunci cand se intoarce are grija de fratii lui. Conditia fizica pe care o avea era rodul faptului ca facea treburi in gospodarie ca un om matur.
In Barlad, printr-un proiect din Tara lui Andrei, un profesor a obtinut o finantare si a cumparat doua telescoape pentru observatorul astronomic. Povestea lui se regaseste acum pe noua platforma www.taraluiandrei.ro. Pe unul dintre ele l-a scos in strada si cu ajutorul lui le-a tinut lectii de astronomie oamenilor din oras. A creat si un club de astronomie pentru elevii lui si toti copiii din Barlad. Oamenii astia pasionati ma impresioneaza. Nu exista profesor care sa lupte atat pentru copiii lui sau pentru scoala si sa nu fie pasionat de munca lui si sa nu-si doreasca sincer sa faca ceva mai bine in comunitate. Ei sunt oamenii din Romania in care cred si care ma inspira sa merg mai departe.
SMARK: Care sunt cele mai mari satisfactii pe care ti le ofera actualul job in Petrom?
Mona Nicolici: Proiectele pe care le gandim si le implementam aici in Petrom sunt despre oameni si cu oameni si reprezinta totodata provocari continue. Domeniul responsabilitatii sociale este unul minunat pentru ca, intr-un final, schimbi vieti, vezi oameni fericiti sau stii ca ceea ce ai facut aduce ceva nou si bun in societatea in care traiesti. Te gandesti ca poate vor beneficia candva si copiii tai de toate aceste lucruri si asta iti da o alta motivatie. Imi place jobul asta pentru ca schimba mentalitati si pentru ca te ajuta sa marchezi pe lista ta de obiective si ca ai lasat ceva in urma ta, pe langa copii, familie, casa.
SMARK: Cum decurge o zi la birou?
Mona Nicolici: Imi e greu sa-ti spun pentru ca nu sunt doua la fel in niciun caz. Pot sa-ti spun ca dureaza peste 8 ore, fara a calcula sambetele si duminicile in care avem evenimente. Mereu incep prin a ma uita pe email-uri, insa nu reusesc sa fac asta mai mult de 5 minute. In echipa suntem numai fete si fiecare are proiectele sale, unele in desfasurare, altele in pregatire, astfel ca dupa cateva minute de stat la calculator trec prin toate etapele proiectelor pentru a vedea cum mergem mai departe. Incercam sa ne gandim 7 pasi inainte, dar mereu ne vin idei si ne mai dam singure de munca. De multe ori plecam in tara, fiecare pe proiectul ei sau pentru a-i intalni pe oamenii din companie si pentru a-i ajuta sa relationeze mai bine cu comunitatea sau cu autoritatile.
SMARK: Ce faci dupa terminarea programului?
Mona Nicolici: Incerc sa petrec cat mai mult timp cu copii. Dupa anii petrecuti in televiziune in care nu aveam weekenduri sau sarbatori, mi-am propus sa facem cat mai multe lucruri impreuna si sa-i iau cu mine peste tot. Baiatul meu face voluntariat de la 13 ani si acum are aproape 18, si a facut din asta o pasiune.
In timpul ramas dupa serviciu ma uit peste temele Mariei, stau de vorba cu Vlad despre lucrurile specifice varstei lui, scoala, profesori, fete, planuri de viitor, pentru ca inca nu s-a hotarat ce directie va alege. Tot asa stau de vorba si cu sotul meu, macar 10 minute rapid in care sa ne povestim ce am facut in ziua respectiva.
Singurul rasfat pe care mi-l permit de doua ori pe saptamana sunt cursurile de salsa. Oricat de obosita sau lipsita de chef as fi, imi iau incaltarile si ma duc la sala de unde ma intorc cu un alt tonus. Ma deconecteaza si ma transpune intr-o alta lume si ma incarca cu energie pozitiva.
Imi mai place sa inot sau sa schiez, desi nu fac asta des. Imi plac drumetiile si imi place sa ma duc la munte, vara mai ales. Imi place sa gradinaresc, am descoperit ca este o activitate care ma relaxeaza foarte tare. Ne mai intalnim destul de des si cu prietenii vechi.
In plus de asta, noi suntem o familie de artisti, ori dansam ori cantam. Sotul meu canta la chitara bass, Vlad la chitara si doar la tobe ne mai lispeste cineva pentru a face o formatie. Din cand in cand toti trei cantam. Pasionat de muzica, Mihai l-a invatat pe Vlad sa cante initial la tobe si mai apoi la chitara bass si l-a ajutat chiar sa-si formeze impreuna cu colegii o formatie. Si pentru ca aschia nu sare departe de trunchi, Mihai insusi si-a reunit trupa din liceu. Maria e o mica balerina, face cursuri de teatru si, desigur, isi doreste sa cante la chitara.
SMARK: Ce brand din tara sau din strainatate iti place foarte mult si de ce? Ce atribute il recomanda, cum comunica?
Mona Nicolici: Nestle este prima companie care imi vine in minte, si nu pentru ca vorbim despre ciocolata, ci pentru ca este o companie care a investit mult in CSR. A facut foarte multe pentru industria de cacao la nivel mondial, a militat pentru drepturile omului si pentru un comert corect. Cu toate acestea, inca se confrunta cu voci care ii contesta modul in care fac business. Ii inteleg foarte bine din acest punct de vedere, si Petrom investeste continuu in comunitati, in sanatate si, cu toate acestea, sunt momente in care nimic din toate acestea nu conteaza.
SMARK: Ce autor ti-a placut suficient incat sa-l recomanzi?
Mona Nicolici: Imi place cam tot ce a scris Andrei Plesu si il citesc cu placere atunci cand am timp. Felul in care vorbeste despre placerea lucrurilor simple imi da energie si imi reaminteste sa ma bucur de tot ce ma inconjoara. Gasesc fascinant faptul ca, fie ca scrie despre ingeri, fie ca scrie despre guvernare, reuseste sa il faca pe cititorul avizat sau ocazional un partener de dialog.
SMARK: Ce destinatie turistica te-a marcat?
Mona Nicolici: Stiu ca Barcelona este un loc iubit de foarte multa lume. Eu am trait o stare speciala acolo. Poate a fost doar un moment potrivit. Dincolo de toate obiectivele pe care le poti vizita, e in atmosfera acestui oras ceva aparte. O bucurie care planeaza undeva in aer.
