Cum clientii vor sa afle cat de repede posibil date despre consumator, iar cumparatorii uita aproape imediat de ce au ales un produs, timpul devine una dintre marile provocari ale cercetarii.
La Marketing Research Conference 2013, eveniment SMARK KnowHow, Daniel Enescu (Managing Partner, Daedalus Millward Brown) si Anton Gherca (Senior Strategic Planner, Atelier Sapte) au povestit cum fac fata provocarii. Asa am aflat despre influenta arborilor decizionali in alegerea unui produs si despre "freeride research", cercetarea in timpul activarilor in-store. Dana Bursuc (Marketing Communications Senior Manager, Cosmote) a vorbit despre asteptarile clientilor in ce priveste colaborarea in cadrul cercetarii.
Seria de evenimente SMARK KnowHow de anul acesta continua cu cel de-al patrulea eveniment: Marketing for Women 2013, care are loc pe 4 si 5 iulie. Conferinta aduna peste 20 de profesionisti din marcom, cercetare si psihologie, care vor discuta despre ce ascunde targetul feminin din Romania.