Consumul media al femeilor din Romania

Consumul media al femeilor din Romania

Care sunt mediile in care brandurile pot vorbi cu femeile? La intrebarea asta a raspuns Arina Ureche (General Manager, BRAT) in prima zi a conferintei Marketing for Women, cand a prezentat date despre consumul media al romancelor din zona urbana. Obiectivul studiului prezentat a fost sa afle ce media traditionale folosesc cel mai mult femeile in ziua de azi. Tendinta este una descrescatoare in ceea ce priveste canalele clasice (TV, radio, print) si crescatoare in ceea ce priveste Internetul.

In graficul consumului media zilnic, TV-ul este pe primul loc, 79% dintre respondente spunand ca vizioneaza programe zilnic. Pe locul doi sunt plasate revistele, cu 51%, urmate de Internet, cu 44%, radio cu 33% si ziare cu 14%. Cifrele nu difera foarte mult de consumul media al barbatilor, 77% dintre acestia uitandu-se la TV, 46% citind reviste, 50% intrand pe Internet, 38% ascultand radio si 20% citind ziare.

In ultimii ani, situatia socio-economica a romancelor s-a schimbat mult. Daca in 2002 doar 15% dintre femei erau absolvente de studii superioare, in 2012 procentul acestora a crescut la 30%. Fenomenul se poate observa si cand vine vorba de salariul acestora: in 2002 doar 2% dintre femei castigau intre 251 si 501 euro, iar in 2012 procentul a crescut pana la 18%.

Si evolutia consumului media zilnic a fost una majora. Toate media clasice au suferit scaderi, mai putin Internetul, care a crescut de la 10% in 2004 la 54% in 2012.

Pentru a defini mai bine tipurile de femei care consuma media, cercetatorii de la BRAT au impartit publicul in 6 categorii: Femei de cariera (17%), Familiste (11%), Mature (25%), Senioare (17%), Varstnice (17%) si Adolescente (14%).

Consumul media zilnic in functie de tipologii este dominat de femeile de cariera in ceea ce priveste Internetul (82%), revistele (59%) si ziarele (18%).

46% dintre femeile care se uita la TV zilnic petrec mai mult de 3 ore in fata televizorului. Cele mai urmarite emisiuni sunt cele de divertisment, insa preferintele femeilor se indreapta cel mai mult spre telenovele. Femeile varstnice si senioare consuma cel mai mult acest canal de comunicare, cu un procent de 62%.

PRO TV conduce clasamentul posturile urmarite cu placere de femei, urmat de Antena 1 si Acasa TV. Atitudinea romancelor fata de TV este in schimbare: daca in 2007 64% dintre respondente spuneau ca nu pot rezista fara TV, in 2012 procentul a ajuns la 58%.

In ceea ce priveste consumul de radio, 61% dintre femei asculta posturile mai putin de o ora pe zi. Cele mai urmarite programe sunt cele de muzica, desi cele preferate sunt cele care prezinta retete culinare. Familistele si femeile de cariera asculta cel mai mult radio (41%, respectiv 39%), de obicei in masina.

Kiss FM conduce topul celor mai preferate posturi, urmat de Europa FM. Daca in 2007 32% dintre femei ascultau radioul pentru stiri, procentul acestora a scazut in 2012 la 25%.

Pe Internet cele mai multe femei (59%) petrec mai putin de o ora zilnic. Cele mai accesate site-uri sunt cele de sanatate si educatie, dar in topul preferintelor se afla site-urile despre celebritati si stil de viata. Femeile de cariera stau cel mai mult online, in procent 82%, urmate de familiste (58%) si adolescente (56%).

In topul celor mai preferate site-uri se afla cosmopolitan.ro, andreearaicu.ro si mujer.ro.

36% de femei au un cont pe retelele de socializare, dintre care 91% pe Facebook. Femeile de cariera, adolescentele si familistele petrec cel mai mult timp pe retelele de socializare.

Femeile folosesc retelele de socializare cel mai mult pentru a comunica cu prietenii.

Consumul de presa scrisa a scazut cel mai drastic in ultimii ani. Daca in 2007 4 milioane de femei citeau publicatii, in 2012 doar 3 milioane mai fac asta.

Cea mai citita revista de femeie este Practic in Bucatarie (17%) urmata de Libertatea pentru femei – retete (9%) si Click! Pofta buna (8%).

Cele mai interesante subiecte pentru femei din presa scrisa sunt despre medicina si sanatate, insa subiectele preferate includ moda si frumusetea. 69% dintre femei considera ca cititul unei reviste le relaxeaza, iar 67% ca in reviste gasesc informatii utile.

In ceea ce priveste decizia de cumparare a unor anumite branduri, 79% dintre femei spun ca le apartine lor.

Marketing for Women este un eveniment ce face parte din seria SMARK KnowHow. Partenerul principal al conferintei este TLC, un canal din portofoliul Discovery Networks. Transportator oficial este Air France, iar creative food partner este frufru.

Evenimentul este sustinut de Agrafa, 360 Revolution, Trade Media si Babylon Consult. Partenerii media ai evenimentului sunt: IQads, Realitatea.net, 24 FUN, Cariere, The Institute, HotNews, Magazinul Progresiv, Zumzi, Piata, Ziare.com, Business24, Business Woman, Money Magazine, Money.ro, Money TV, Wall Street, Forbes si Radio Guerrilla.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Oameni

Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related