Dan Santimbreanu are o experienta de peste 10 ani in domeniul comunicarii. A lucrat in cadrul agentiilor 2ActivePR si Action Global Communications, iar din anul 2010 conduce departamentul de Corporate Communications din cadrul Siemens, unde anterior a ocupat functia de PR Manager timp de trei ani. A implementat proiecte precum Siemens Race si Victoria 20.20, ambele fiind premiate in cadrul Romanian PR Award. Dupa mai bine de sase ani de activitate, Dan incheie colaborarea cu Siemens Romania. Despre planurile de viitor, obiectivele pentru urmatoarea perioada, dar si despre pasiunile lui vom afla in cele ce urmeaza in cadrul interviului acordat.
SMARK: Cum ai inceput sa lucrezi in acest domeniu?
Dan Santimbreanu: Lucram intr-o tipografie in departamentul de Client Service. Managerul meu de atunci mi-a repartizat toate conturile straine ale tipografiei pentru ca vorbeam fluent trei limbi straine. Interactiunea cu persoanele care se ocupau de brandurile respective m-a ajutat mult si la trei luni am fost promovat sef de departament. Daca se poate spune, aveam mica mea agentie cu patru executives. A fost o perioada de aproape doi ani in care am crescut foarte mult profesional. Intr-o seara o buna prietena care lucra la 2activePR mi-a spus asa: "Dane, tu te-ai descurca de minune in PR" si mi-a stabilit o intalnire cu Corina Barladeanu. Prin urmare, in iulie 2003 am facut pasul din Client Service in Public Relations. Am primit conturile Lufthansa si HP si, pentru ca eram singurul baiat din agentie, am lucrat si pe Ursus la inceput. Am stat acolo un an si trei luni, timp in care am invatat enorm de multe lucruri pentru care sunt si astazi recunoscator.
SMARK: Cum a inceput povestea Siemens? Cum a evoluat rolul tau in cadrul companiei? Care au fost cele mai dificile momente si cum le-ai depasit?
Dan Santimbreanu: Povestea Siemens a inceput cand am vazut un anunt de angajare pe Bestjobs. Action Global Communications, agentia unde lucram, nu mai lucra de un an de zile pentru Siemens Mobile (Benq Mobile) si m-am gandit ca ar fi un salt normal, dupa patru ani petrecuti in agentii, sa incerc sa vad si cum este de partea celalalta a baricadei. Am trimis o scrisoare de intentie destul de aroganta si am fost chemat la patru interviuri, in urma carora mi s-a oferit functia de PR Manager in departamentul lui Bogdan Calarasu.
Siemens are o structura extrem de complexa de B2B, iar eu veneam cu o expertiza puternica de B2C. A fost dificil la inceput. Abia dupa un an puteam sa spun ca eram familiarizat cu intreg portofoliul Siemens. In plus, la sase luni de la angajare am primit un diagnostic grav de sanatate. A urmat o operatie peste alte trei luni, iar acesta a fost probabil cel mai dificil moment din cariera mea, faptul ca m-a tinut pe loc aproape sase luni. In schimb, Siemens m-a protejat, m-a ajutat si toti sefii au dat dovada de o solidaritate extraordinara in a-mi rezolva problema. A fost acel moment in care te simti apreciat pentru ceea ce faci. Un moment pe care nu il voi uita niciodata si pentru care sunt profund recunoscator brandului Siemens.
La un an si jumatate dupa operatie am fost promovat sef de departament Corporate Communications. Am adus un suflu nou utilizand tactici noi de comunicare, atat intern, cat si extern, si am inceput primele prezente in online si social media. Am avut o echipa minunata, alaturi de care am reusit sa avem rezultate fantastice, cu recunoastere in numeroase competitii internationale.
SMARK: Cum te-a ajutat experienta dobandita in agentiile de PR la jobul din cadrul Siemens?
Dan Santimbreanu: As sfatui orice companie atunci cand recruteaza sa ia mai degraba un om cu background de agentie decat sa aleaga un alt profil. In agentie dinamica activitatii te forteaza sa arati flexibilitate si rapiditate in decizii si executii. Atunci cand ajungi la client observi ca lucrurile nu sunt la fel de planificate, insa exista, la fel, necesitatea adaptarii in fata unor situatii neprevazute. Background-ul din agentie m-a ajutat sa ma adaptez foarte repede. De asemenea, brandurile B2B nu prea folosesc tactici creative de comunicare, iar cele propuse de mine au venit ca ceva inedit si au fost imbratisate cu succes.
SMARK: Unul dintre cele mai premiate proiecte ale Siemens a fost Victoria20.20. De la ce a plecat ideea acestui proiect si cum a evoluat?
Dan Santimbreanu: Atat Victoria20.20, cat si Siemens Race au facut parte dintr-o campanie denumita Romanian Sustainable Cities. Am dorit prin aceasta campanie sa discutam despre gradul de dezvoltare sustenabila a oraselor din Romania, dar si cum pot acestea sa isi imbunatateasca rating-ul pe termen mediu.
Daca in Victoria20.20 studentii mai multor facultati au gasit raspunsuri de dezvoltare durabila pentru cel mai mic oras din Romania, Orasul Victoria din judetul Brasov, in Siemens Race mai multi bloggeri au descoperit solutii sustenabile implementate de Siemens in Romania. Ambele proiecte au beneficiat de o expunere fantastica si au reprezentat primele mutari serioase facute de Siemens in Social Media. Am organizat cate o a doua editie pentru fiecare proiect in 2012 si alte tari membre ale grupului Siemens, precum UK sau Africa de Sud, au folosit si implementat aceste concepte.
SMARK: Care au fost cele mai mari provocari din cariera ta de pana acum si cum le-ai gestionat? Ce ai invatat in urma lor?
Dan Santimbreanu: Au fost proiectele mari care mi-au impins limitele la maximum. A fost integrarea mea intr-o comunitate de experti formata din toti directorii de comunicare din regiunea EMEA, unde Corporate Communications Romania a trebuit mereu sa se distinga prin creativitate pentru a contrabalansa rezultatele obtinute de celelalte tari cu bugete chiar si de zece ori mai mari. A fost o perioada in care am crescut iar foarte mult profesional. Odata cu numirea mea la sefia departamentului au intervenit si o serie de schimbari de personal, schimbari care au venit ciclic pe intreaga perioada a mandatului meu. Pot spune ca aceste schimbari de personal (care au fost in principiu, concedii de maternitate sau delegari in Austria si Germania) au fost destul de dificil de gestionat si a fost o perioada mult mai agitata. De invatat, am invatat ca flexibilitatea ta ca profesionist intr-un astfel de mediu este cruciala. Alaturi de creativitate, cred ca aceste doua calitati nu ar trebui sa lipseasca din profilul unui profesionist al comunicarii.
SMARK: Ce greseli nu ai mai face inca o data?
Dan Santimbreanu: Poate nu as mai fi atat de credul. Viata in corporatie mi-a demonstrat ca sunt si multi oameni care una spun si alta fac. As trata mai circumspect situatiile in care instinctul imi spune ca ceva nu este in regula. Am observat dupa 11 ani de munca cu oamenii ca pana la urma instinctul nu da gres niciodata si ar trebui sa-l urmam mai des in viata, chiar daca regulile sociale sau ale unei corporatii ne indeamna sa facem altceva.
SMARK: Cum investesti in dezvoltarea ta profesionala si personala?
Dan Santimbreanu: La Siemens am urmat mai multe training-uri internationale. Acum ca ies din acest mediu voi investi probabil intr-un MBA in Germania. Voi vedea. Inca nu am niciun plan concret. Pe plan personal vreau sa simt ca traiesc mai mult. Am observat ca am ratat atatea ocazii frumoase incat pur si simplu vreau sa contrabalansez o perioada.
SMARK: Care este filosofia de viata dupa care te ghidezi?
Dan Santimbreanu: "Honeste vivere, neminem laedere, suum cuique tribuere". O filosofie derivata din perceptele dreptului roman invatata de la bunica mea. Sa traiesti onest, sa nu faci rau nimanui si sa-i dai fiecaruia ceea ce-i trebuie. Este atat de simpla si atat de profunda in acelasi timp.
SMARK: Cum iti petreci timpul liber? Care sunt hobby-urile tale?
Dan Santimbreanu: Timpul liber il impart cu prietenii mei. Cinci dintre acesti prieteni, pe care ii cunosc de peste 26 de ani, sunt mai mereu aproape de mine. Imi place sa merg la meciurile de fotbal, sa inot, sa calatoresc. As vrea, si sunt sigur ca incepand cu 1 octombrie o sa reusesc, sa ma apuc de stand-up paddling, sa imi renovez casa si sa imi iau trei pisici.
SMARK: Cum te-a schimbat experienta operatiei din 2008? Care au fost lucrurile pe care le-ai facut diferit dupa?
Dan Santimbreanu: Mi-a schimbat optica. Sunt mult mai receptiv la problemele altora si la rezolvarea acestora. Pot spune ca cea mai mare realizare a mea ca om nu are legatura cu viata mea profesionala. Cred cu tarie ca nu exista bucurie mai mare decat sa schimbi fundamental in bine viata unui alt om. Am devenit de asemenea mult mai tolerant. Am incercat mereu sa gasesc o scuza oamenilor care imi greseau. Inainte de operatie probabil as fi reactionat agresiv. Astfel de experiente iti schimba viata, dar cred ca ti-o schimba mereu in bine.
SMARK: Cum te-a ajutat blogul pe care l-ai creat in acea perioada? Ce rol are acum acesta?
Dan Santimbreanu: Blogul a avut rolul unei supape la inceput. Eram atat de furios ca am pierdut doi ani cu diagnostice gresite incat mi-am spus ca am o responsabilitate ca om de comunicare sa vorbesc despre asta. Si am vorbit mereu pe sleau, fara perdea despre situatia spitalelor din Romania. Cred ca fara acest instrument de comunicare mi-ar fi fost foarte greu. Un astfel de diagnostic are puterea sa te rascoleasca, iar blogul mi-a permis sa ma exprim si sa nu imi reprim toate trairile din acel moment. In plus, amploarea cu care s-a propagat mesajul mi-a aratat inca din 2007 ca mediul online are un potential fantastic. Acum blogul are in jur de 7.000 de unici pe luna. Am ajutat aproximativ 600 de pacienti sa-si gaseasca solutia optima pentru problema lor de sanatate, iar blog-ul s-a transformat intr-o comunitate activa.
SMARK: Care sunt planurile tale de viitor, dupa plecarea de la Siemens? Ce obiective ai pentru sfarsitul anului?
Dan Santimbreanu: Toti acesti ani plini de tensiune si de activitate incep sa isi spuna cuvantul. Prin urmare am decis sa iau cateva luni sabatice pentru a ma regasi si a-mi reconfigura prioritatile in viata. Probabil ca daca in aceste luni nu voi primi o propunere de nerefuzat ma voi concentra pe o activitate pe cont propriu. Este insa mult prea devreme pentru a trasa niste obiective acum. Vreau sa ma relaxez cu adevarat.