In 2013, UniCredit Tiriac Bank a inregistrat un profit net consolidat de 87,7 milioane lei dupa interesul minoritar, veniturile operationale consolidate s-au plasat la 1,5 miliarde lei (337,8 milioane euro) la sfarsitul anului, cheltuielile operationale au atins nivelul de 727 milioane lei (164,5 milioane euro), iar profitul operational a ajuns la 765,5 milioane lei (173,2 milioane euro). Provizioanele pentru credite au atins nivelul de 744 milioane lei (168,3 milioane euro), arata un comunicat emis de companie.
Indicatorii financiari au fost calculati dupa interesul minoritar : rentabilitatea capitalurilor proprii (ROE) a atins 3,1%, in vreme ce rentabilitatea activelor (ROA) s-a plasat la 0,3%. Raportul intre costuri si venituri s-a plasat la nivelul de 48,7% in decembrie 2013. Costul riscului pentru anul 2013 este de 4,4 puncte procentuale, in timp ce rata creditelor neperformante s-a plasat la 11,08%. Acoperirea cu provizioane a creditelor din bilant este de 10,15%.