Potrivit unui infografic realizat de Breeze Mobile, 61,8% dintre romani acceseaza internetul de pe mobil, in timp ce doar 47,5% il acceseaza de pe un computer, informeaza un comunicat emis de THE PRACTICE. Datele au fost culese din raportul ANCOM publicat in decembrie 2013, un studiu realizat de Institutul National de Statistica, precum si din StatCounter si Facebook. La acestea se adauga estimarea privind evolutia pietei romanesti de smartphone care isi va continua cresterea accelerata din ultimii ani, ajungand la cifra de 7,5 milioane.
Numarul de utilizatori de Facebook activi de pe mobil atinge 4,8 milioane, echivalentul a doua treimi din utilizatorii romani ai retelei de socializare. Astfel, numarul romanilor care acceseaza Facebook de pe telefonul mobil s-a dublat in ultimul an, o crestere mult mai rapida decat cea a numarului utilizatorilor de Facebook in acelasi interval timp.