eMAG isi extinde portofoliul cu o noua categorie de produse – auto, punand la dispozitia clientilor peste 8.000 de produse. Noua categorie este disponibila atat direct din stocul eMAG, cat si prin platforma Marketplace, ca urmare a parteneriatelor stabilite cu 23 de vendori, arata un comunicat emis SmartPoint.
Produsele sunt grupate in sase mari sectiuni: Anvelope & Jante, Intretinere & Cosmetica auto, Electrica auto, Accesorii auto exterioare & interioare, Reparatii & Depanare auto si Echipamente profesionale.
"Oferta este vasta, preturile sunt convenabile, iar clientul poate identifica foarte usor produsele de care are nevoie. 90% din oferta prezenta in categoria auto este axata pe produse de calitate medie si inalta. Sunt produse care echivaleaza in calitate cu cele din echiparea originala a vehiculelor, cu notorietate pe piata: Valeo, Bosch, Total, Elf, Castrol, Mobil, Michelin, Continental etc", a declarat Violeta Luca (Vice President & Executive Director, eMAG).