Romtelecom si COSMOTE Romania vor utiliza un singur brand: Telekom Romania

Romtelecom si COSMOTE Romania vor utiliza un singur brand: Telekom Romania

Ca urmare a deciziilor Adunarilor Generale ale Actionarilor ale fiecarei companii, Romtelecom si COSMOTE Romania anunta noile denumiri oficiale.

Astfel, incepand cu jumatatea lunii septembrie, Romtelecom si COSMOTE Romania vor comunica sub acelasi brand: Telekom Romania, in timp ce denumirile legale vor fi Telekom Romania Communications S.A. (in loc de Romtelecom S.A.), respectiv Telekom Romania Mobile Communications S.A. (in loc de Cosmote Romanian Mobile Telecommunications S.A).

Aceasta schimbare va insemna o noua experienta, construita in jurul filozofiei one stop shop, care aduce servicii simplificate, integrate si personalizate: 

  • magazine integrate fix-mobil. In total, 43 de magazine corporate vor fi renovate in intregime anul acesta, in linie cu identitatea si grafica noului brand. Dintre acestea, sapte concept stores vor oferi clientilor o experienta interactiva, hi-tech, conform standardelor Deutsche Telekom;
  • un singur Call Centre, un singur website si o singura prezenta in social media pentru toti utilizatorii de servicii fixe sau mobile.

“In acest moment, unul din doi romani folosesc serviciile noastre fixe sau mobile. Impreuna, suntem o mare comunitate, conectata prin tehnologie si experiente impartasite. Asta ne onoreaza si, in acelasi timp, ne da o mare responsabilitate: sa livram o experienta “T” completa, asta insemnand tehnlogie competitiva, servicii inovative si o filosofie de brand reinnoita. Foarte multa energie, pasiune si profesionalism sunt investite in acest proces complex de rebranding, cu numeroase proiecte si echipe din cele doua companii care lucreaza impreuna, sincronizat” a declarat Nikolai Beckers, CEO Romtelecom si COSMOTE Romania.

Pentru a implementa schimbarile implicate de noul brand comun Telekom Romania, peste 2.000 de oameni lucreaza la peste 100 de proiecte complexe de marketing, vanzari, IT, resurse umane sau din domeniul imobiliar.

68,000 de ore de munca au fost dedicate de catre mai multe echipe de IT pentru a implementa schimbarile impuse de noua identitate, cum este website-ul comun sau call center-ul unic. Toate aceste ore sunt echivalentul a 35 de ani de munca, concentrati in doar patru luni.

Pe langa o abordare integrata a clientilor, brand-ul Telekom Romania inseamna si o experienta unitara pentru angajati.  Astfel, pana la finalul anului, peste 500 de sesiuni de training vor fi livrate catre toti angajatii Romtelecom si COSMOTE Romania – in total, 1.855 de ore de training cu rolul sa introduca brandul Telekom Romania, cu valorile si filosofia sa, precum si sa creasca angajamentul intregii echipe de a livra promisunea noului brand. 

Clientii Romtelecom si COSMOTE Romania se vor bucura de o experienta noua si fascinanta, o data ce trecerea la "T" va fi incheiata. Cu toate acestea, nu va exista nicio discontinuitate in serviciile oferite. Toate ajustarile necesare corespunzatoare procesului de rebranding vor fi efectuate fara probleme si nu vor necesita actiuni suplimentare din partea clientilor. Dupa finalizarea proiectului, toate produsele si ofertele actuale vor fi continuate si vor fi inlocuite, treptat, de produse sub brandul “T”.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related