A sasea editie BrandRO a topului marcilor romanesti "100 cele mai puternice branduri romanesti", eveniment organizat de Revista Biz, a prezentat vineri, in premiera, rezultatele studiului realizat de compania de cercetare Unlock Market Research.
Dupa cinci ani in care Borsec a ocupat prima pozitie in topul brandurilor romanesti, anul acesta in fruntea clasamentului a urcat Dero. Cele doua branduri sunt urmate de Arctic, Dorna, Gerovital, eMag, Farmec, Dedeman, Elmiplant si Napolact.
"Brandurile romanesti traiesc o perioada foarte buna. E momentul in care “made in Romania” a ajuns sa fie un privilegiu. E adevarat ca mai e ceva de lucru pana sa ajungem sa vorbim despre superperformanta romaneasca, dar momentul este prielnic lor", a declarat Adina Vlad (Managing Partner, Unlock Market Research).
Tendintele identificate in anii trecuti incep sa se concretizeze din ce in ce mai mult in clasamentul din 2015. Astfel ca, se continua trendul ascendent al categoriei de alimente si produselor de igiena, majoritatea marcilor din top 10 fiind din aceste categorii. Apele minerale sunt in continuare in fruntea clasamentului, fiind in linie cu tendintele generale de orientare catre natura, sanatate si armonie.
Categoria retail este una foarte dinamica cu multe schimbari si cresteri la nivel de brand. eMag isi mentine pozitia de lider in interiorul categoriei, iar in topul 100, retailer-ul are o crestere semnificativa, intrand in top 10.
"Cea mai mare avutie a unei companii sunt oamenii care au incredere in viziunea si brandul pentru care lucreaza. Pentru ei scriem si analizam piata brandurilor romanesti. Pe ei si brandurile pe care stiu sa le creasca atat de frumos dorim sa-i evidentiem", a declarat Marta Usurelu (Redactor Sef, Revista Biz).
Studiul BrandRO – “100 cele mai puternice branduri romanesti” a vizat masurarea “puterii” marcilor romanesti din perspectiva investitiei de incredere si afectivitate care le este acordata de catre consumatori, fara a include indici financiari si comerciali. O marca este cu atat mai puternica din perspectiva romanismului cu cat reuseste sa-si mentina pozitia in top, indiferent de fluctuatiile socio-economice specifice ultimilor ani.
Studiul are la baza 1.000 de interviuri online si este reprezentativ la nivel urban, la nivel de regiune, grad de urbanizare, impartire pe sex si varsta a populatiei, intre 18 si 55 de ani.
Performanta marcilor romanesti a fost masurata in baza a patru indicatori: investitia de afectivitate in marca, puterea marcii, gradul de utilizare si notorietatea ei.
Importanta unei marci pentru consumator a fost masurata cu ajutorul metodologiei MaxDiff (Maximum Differentiation Scaling).
Prezentarea clasamentului, a metodologiei si a concluziilor topului se gasesc pe site si in editia tiparita a revistei Biz. Rezultatele studiului pot fi citite integral in a sasea editie a cartii “100 cele mai puternice branduri romanesti”, pe care o puteti comanda la adresa de email [email protected].