Ziua a doua a conferintei Marketing Research & Trends 2015 a inceput cu un panel dedicat trendurilor in bunuri durabile si servicii, acesta fiind deschis de catre Iulia Carabas (Marketing Manager, Uber). Ea a vorbit despre influenta trendurilor in cadrul deciziilor de marketing, precizand ca Uber este o companie se raporteaza in acest fel la consumator nu numai privind partea de marketing, dar si in cadrul serviciilor pe care le ofera.
O viziune unitara e importanta pentru Uber, asa ca acestia promoveaza peste tot in lume aceleasi principii si anume: mai putin trafic, mai putine emisii de carbon, mai putin timp pierdut in trafic. Acestea se concretizeaza intr-o serie de beneficii clare pentru consumatori:
- "Acum" – cel mai important element pentru companie, pentru ca tine de indeplinirea unei nevoi de baza pentru serviciu / in prezent, masinile ajung la destinatie intr-un timp de sub 5 minute;
- "Simplu" – masina, suportul si recomandarea catre un prieten se poate face prin doar cateva click-uri;
- "Oriunde" – principiul uber everywhere;
- "Calitate" – masini mai bune, soferi mai educati;
- "Oricine" – serviciile Uber inseamna servicii diferite care deservesc populatii diferite.
Consumatorii de azi vor sa aiba la varful degetelor o suita de servicii pe care le pot accesa rapid si simplu oriunde au nevoie, spune Iulia. Tocmai de aceea, ea a subliniat ca Uber everywhere e conceptul de baza pentru viitor.
In ceea ce priveste situatia in Romania, Uber este disponibil deocamdata doar in Bucuresti si nu are planuri de extindere in alte orase din Romania pe termen scurt (interesul este masurat de numarul de utilizatori care deschid aplicatia).
Iulia Carabas a spus ca Uber a decis sa nu foloseasca tehnici de marketing traditional, sa nu cumpere media si sa aiba o abordare diferita. Printre aceste incercari inedite de a surprinde consumatorii s-a numarat si campania "Uber Ice Cream", la care utilizatorii au raspuns surprinzator de bine, iar din 2014 si pana acum s-au livrat 27.5 tone de inghetata.
O alta metoda care asigura cresterea popularitatii e recomandarea organica.
Desi promotiile nu sunt de preferat pentru ca, cel putin teoretic, nu genereaza fidelitate, Iulia a spus ca, in cazul Uber Ice Cream au adus utilizatori noi. Chiar daca, initial, oamenii si-au facut cont doar pentru a obtine inghetata, conturile au ramas active si dupa ce campania s-a incheiat.
Iulia a incheiat spunand ca printre beneficiile pe care utilizatorii romani Uber le-au apreciat foarte mult se numara faptul ca plata nu se face pe baza de bani cash; de asemenea, un mare plus l-a constituit faptul ca nu trebuie lasat bacsis. Piata din Romania a ridicat, insa, si o serie de bariere. Pentru ca Uber e un serviciu bazat pe un model inovator, nontraditional, exista piete (inclusiv tara noastra) in care integrarea din punct de vedere legal e mai dificila, insa compania lucreaza pentru a rezolva inconvenientele.
Marketing Research & Trends 2015 este un eveniment SMARK KnowHow. Parteneri de know-how au fost: Starcom MediaVest Group, ISRA Center, Spoon.
Spectacolul tehnic a fost oferit de Five's, tipariturile creative de GT, solutions provider a fost AdProduction, iar frufru a fost creative food partner.
Fotografiile de la eveniment poarta semnatura lui Antonescu Dumitru, iar Ivan Creativ a fost videograful oficial.