Pe 23, 24 si 25 noiembrie a avut loc un bootcamp cu peste 30 de speakeri ce au impartasit knowhow despre femei, babati si tineri in fata audientei de la UniCredit Tower. Astfel, Marketing for Women, Marketing for Men si Romanian Youth Focus 2015 au fost organizate sub titulatura Target BootCamp, un eveniment SMARK KnowHow dedicat perspectivelor de brand si agentie asupra target-urilor tot mai difuze cu care comunica.
Ideile principale care s-au vehiculat in aceste zile in cadrul conferintei tin de faptul ca segmentarile clasice, dupa barbati/femei, isi pierd din actualitate. Interesele, preferintele si atitudinile consumatorilor sunt considerabil mai relevante pentru branduri si agentii.
Aceleasi principii sunt valabile si in ceea ce-i priveste pe tineri, cu mentiunea ca acest target e mai problematic decat pare, iar abordarile superficiale (ce ii incadreaza, de asemenea, intr-un singur tipar unitar) pornesc de la premise imagine decat ancorate in realitate.
Daca ar fi sa extragem un obiectiv general, aplicabil brandurilor in relatie cu consumatorii lor, este umanizarea, atat in discurs, cat si in actiuni.
In continuare, va prezentam o parte dintre concluziile cele mai importante.
Marketing for Women 2015
- Ideea de target denumit specific „femei” nu exista. O abordare mai potrivita este ca marketerii sa se concentreze pe aspiratiile, visele si comportamentele celor din target-ul lor. A vorbi despre targetul „femei” la general ii face pe marketeri sa perpetueze niste clisee.
- Brandurile trebuie sa-si asume intelegerea realitatii femeilor. Fiecare femeie indeplineste mai mult decat un singur rol (mama, sora, fiica etc).
- Noul tip feminin este autentic si individualizat. Accentul se pune pe sanatate si naturalete, pe frumusetea interioara. De la femeie ca asistent social (grija pentru altii) se trece la femeia ca role-model.
- Totusi, femeile se confrunta cu o provocare constanta legata de echilibrul pe care trebuie sa il gaseasca intre frumusetea exterioara si cea interioara.
- Ideea de fericire este asociata, la femeile de 35+ ani, cu perioada de tinerete. Dupa 35 de ani, femeile declara ca sunt multumite cu viata lor, dar nu considera ca sunt fericite.
- Familia a ramas un element important in continuare pentru femei, dar romancele de azi isi dau seama ca exista si alte lucruri esentiale cum ar fi cariera. Proaspetele mamici tind sa se neglijeze in primul an de viata al copilului, ca apoi sa revina si sa urmeze o etapa de reintinerire.
- Mamicile moderne sunt increzatoare, conectate si deschise catre schimbare. Ele stau pe smartphone aproximativ 6 ore pe zi, 50% dintre ele folosesc smartphone-ul pentru a intra pe retelele sociale si considera ca tehnologia este benefica.
In cadrul Marketing for Women au vorbit: Adina Vlad (Unlock Market Research), Monica Radulescu (CohnandJansen JWT), Bogdan Muraru(AVON), Cristina Truta (Nestle), Adina Ghiocel-Pascu (IPSOS Research Romania), Simona Mincu (pastel), Andreea Strachina (Kaleidoscope Proximity), Anca Nuta (UniCredit Bank), Ana Morodan (AnaMorodan.com), Claudia Chirilescu (Spoon). Prima zi de conferinta s-a incheiat cu un workshop sustinut de Adrian Alexandrescu (Interactions).
Marketing for Men 2015
- Masculinitatea se afla intr-un proces de redefinire. Barbatii de tip cowboy-Marlboro, duri, virili, nu mai reflecta barbatul modern, ci mai degraba se inregistreaza o hibridizare a masculinitatii.
- Caracteristicile cele mai importante care definesc barbatii nu mai sunt forta sau curajul, ci calitatea de gentleman, reliability-ul, inteligenta, abilitatea de a lua decizii, capacitatea de a oferi suport emotional familiei. Puterea e inlocuita de grija. Stoicismul cedeaza locul imperfectiunilor.
- In mod traditional, barbatii sunt asociati cu logica, in timp ce femeilor li se asociaza triggerele emotionale. Insa emotia functioneaza foarte bine si in ce-i priveste pe barbati, ce trebuie sa difere e limbajul.
- Internetul a fost al doilea canal de comunicare preferat de barbati, dupa TV care ramane cel mai accesat mediu de catre ei (77%). Barbatii petrec in medie 299 de minute in fata unui dispozitiv cu acces la internet si 119 minute la TV. In medie, un barbat utilizeaza 1.9 device-uri pentru a se conecta la internet, iar femeile folosesc 1.7 dispozitive.
- Trendul in aceasta perioada se refera la marirea numarului de dispozitive folosite. Barbatii au ajuns deja la adaugarea celui de-al treilea gadget la cele folosite, in timp ce femeile il adauga mai degraba pe al doilea.
- In general, comunicarea pentru barbati se inscrie in doua categorii: fie se merge pe umor, fie se adopta o directie aspirationala (traseul catre barbatul ideal).
- Brandul care propaga stereotipuri este un brand toxic si reactiv, atribute ce dauneaza relevantei sale.
- Barbatii isi doresc branduri care fac, nu branduri care "sunt".
In cadrul Marketing for Men au vorbit: Arina Ureche (BRAT), Ana-Maria Olaru (Publicis), Alex Dona (Times New Roman), Alina Buzatu (Geometry Global), Marilena Istratescu (Foodwise), Andrei Dragu (Kaleidoscope Proximity), Monica Botez (Golin Romania), Florin Dobre si Ionut Sava (Florin Dobre), Laura Nedelschi (DDB Romania).
Romanian Youth Focus 2015
- Domeniul comunicarii imbatraneste, iar comunicarea pentru tineri devine mult mai tributara stereotipurilor. Ata in timp ce tinerii nu mai raspund la modele de carton.
- La nivel de personalitate, tinerii millenniali sunt mai extraverti decat generatiile trecute. Adolescentii si tinerii de azi au devenit influenceri pentru ca nu le este teama sa vorbeasca, sa isi exprime parerile. Stabilitatea lor emotionala este, in general, una mai scazuta; vorbim de o generatie care nu e obisnuita cu feedback-ul negativ si cu critica.
- Este o generatie in care constiinciozitatea creste. In loc de branduri si produse, tinerii cauta solutii de sharing. Ei privesc lumea dupa principii de tip cloud in care se pot prelua diverse lucruri (produse, servicii) din mediu si in care pot lasa ceva sspre refolosire – sharing is the new having.
Aproape 90% dintre tineri spun ca societatea ar fi una mai buna daca am imparti mai mult cu ceilalti, iar 70% dintre tineri spun ca ar prefera sa imparta lucrurile cu ceilalti, nu sa le detina. Progresul a inceput sa nu mai fie despre despre a consuma.
- Tinerii nu mai vad brandurile ca pe niste profesori care vin sa le vorbeasca, ci ca pe niste colegi cu care fac schimb de informatii.
- Tinerii isi doresc din ce in ce mai mult sa se implice in proiecte care sa conteze in lumea in care traiesc. Ei sunt perseverenti si sunt dispusi sa faca eforturi sistematice atunci cand cred in ceea ce fac sau in proiectele la care lucreaza. Daca brandurile nu au un scop constructiv in comunicare, nu vor mai fi relevante pentru tineri.
- 71% dintre tineri isi doresc branduri care sa le reflecte personalitatea.
- Tinerii din ziua de azi consuma continut pe mai multe tipuri de device-uri, ceea ce inseamna ca atentia este impartita intre mai multe medii. Asta genereaza o comprimare foarte mare a continutului care se transforma in seturi de informatii consumate simultan pe mai multe dispozitive.
In cadrul Romanian Youth Focus au vorbit: Dragos Iliescu (Universitatea Bucuresti), Rodica Mihalache (Starcom MediaVest Group), Lacramioara Loghin (Exact Cercetare si Consultanta), Victor Stroe (Leo Burnett), Remus Visan (Paravion), Calin Moldovan (Junimea), Cora Diaconescu (Tribal Worldwide), Adina Militaru (Tribal Worldwide), Adrian Nicolaescu (Mega Image), Razvan Matasel (Arsenoaiei & Matasel, 4inmasina), Adina Antonie si Ioana Cozma (Student din Provincie), Dan Petre (D&D Research) si Rodica Savulescu (SNSPA).
Moderatorii evenimentului au fost Alex Dincovici (Izibiz Consulting) la Marketing for Women, Claudia Chirilescu (Spoon Media) la Marketing for Men si Dan Petre (D&D Research) la Romanian Youth Focus.
Materialele elaborate pe baza prezentarilor se gasesc aici.
Target BootCamp este un eveniment SMARK KnowHow. Parteneri de know-how au fost: Interactions, printr-un workshop sustinut de Adrian Alexandrescu (Managing Director), Spoon si Avon. Parteneri: Domeniile Samburesti, Aqua Carpatica si Silhoutte.
Spectacolul tehnic a fost oferit de Five's, tipariturile creative de GT, solutions provider a fost AdProduction, iar frufru a fost creative food partner. Fotografiile de la eveniment poarta semnatura photosnacks si a lui Antonescu Dumitru, iar Ivan Creativ a fost videograful oficial. Coffee provided by NTS Coffee.
SMARK KnowHow reprezinta seria de evenimente de marketing organizate pe diferite teme de interes pentru marketeri, care acopera o gama larga de preocupari din aria lor de responsabilitate. Conceptul si formatul SMARK KnowHow au fost create in 2009 ca o alternativa la piata de evenimente de profil, prin relevanta si specificitatea temelor abordate si prin oferirea unei game extinse de informatii pe temele dezbatute.