Specialistii in relatii publice si marketing se intalnesc la cea de-a sasea editie a Conferintei PRbeta

Specialistii in relatii publice si marketing se intalnesc la cea de-a sasea editie a Conferintei PRbeta

A sasea editie a Conferintei PRbeta se va desfasura pe 11 si 12 mai 2016, la Biblioteca Centrala Universitara „Eugen Todoran” a Universitatii de Vest din Timisoara.

Adresata atat celor cu experienta in comunicare, cat si celor care isi doresc o cariera in domeniu, conferinta isi propune sa ii invete pe cei prezenti cum sa-si promoveze compania sau evenimentele intr-un mod eficient, tinand cont de tendintele in comunicare recomandate de specialistii in domeniu.

Evenimentul pastreaza structura editiilor trecute, prima zi fiind dedicata conferintei (11 mai), iar a doua zi workshop-urilor (12 mai). Printre invitatii acestei editii sunt: Catalin Anchidin (consultant PR si marketing in industrii creative), Ovidiu Eftimie (redactor coordonator la Times New Roman), Monica Jitariuc (Managing Director MSLGROUP la The Practice), Cristian Lupsa (redactor sef la Decat o Revista), Vlad Tausance (Artistic Director la Fundatia Baia Mare 2021), Cristian Radu (director executiv Festivalul International de Teatru de la Sibiu) si Cristian Manafu (Managing Partner la Evensys, owner The Connector Agency).

A doua zi a evenimentului include 6 workshop-uri specializate, sustinute de persoane reprezentative in industria comunicarii. Doritorii se pot inscrie deja la urmatoarele workshop-uri: „PR clasic in comunicarea moderna” sustinut de Oana Bulexa (Managing Director MSLGROUP la The Practice), „Comunicarea in Social Media”, sustinut de Alex Ciuca (Managing Partner la Superior Media), „Comunicare de brand si produs” sustinut de Claudia Tocila (Online Communication Manager la Vlavis Holding) si „Comunicarea evenimentelor culturale”, sustinut de Oltea Zambori (Managing Partner la PRbeta Agency). Periodic, organizatorii vor anunta alti specialisti in relatii publice comunicare si marketing care vor fi prezenti in cadrul conferintei.

 

Conferinta PRbeta 2016 pune accent pe tendintele din domeniul comunicarii, urmand ca specialistii in PR si comunicare sa prezinte timisorenilor exemple concrete si relevante privind noile directii si posibile strategii aplicabile pietei din Romania.

Conferinta ofera acces la informatii referitoare la PR si comunicare si exploreaza teme actuale din marketing. De asemenea, analizeaza cele mai bune practici din comunicarea evenimentelor culturale.

Cei care doresc sa participe la Conferinta PRbeta pot achizitiona bilete cu pret redus (discount de 25%), pana in data de 1 aprilie 2016. Pretul redus al unui bilet pentru prima zi este de 173 lei, iar workshop-urile au un pret fix de 99 lei.

Pentru a sustine educatia tinerilor, studentii beneficiaza de un discount de 50% la achizitionarea biletelor pentru conferinta. Inscrierile se fac online, atat pentru Conferinta, cat si pentru Workshop-uri.

Parteneri media: IQads, SMARK, 24 FUN, PR Romania, Marketing 2.0, Business News, TION.ro si Agenda.ro.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune



Branded


Related