Startup-urile în tehnologie sunt invitate să aplice la How to Web Startup Spotlight 2016, programul de dezvoltare a afacerilor în tehnologie. Începând cu anul acesta, aplicațiile sunt deschise pentru startup-urile din întreaga Europă, iar cele 50 de echipe care vor fi acceptate în program își vor prezenta produsele pe scena principală a conferinței.
Pe lângă expunerea în fața profesioniștilor din industria de tehnologie, întâlniri unu la unu cu potențiali parteneri, sesiuni de pregătire a pitch-ului și sfaturi practice despre finanțarea afacerilor, startup-urile vor concura și pentru premiile în bani oferite de partenerii programului. Înscrierile pentru Startup Spotlight sunt deschise pe site-ul conferinței până pe 25 Septembrie.
Organizat în parteneriat cu IXIA, Telekom România și Bitdefender, How to Web Startup Spotlight ajunge anul acesta la a cincea ediție, va începe pe 31 octombrie la TechHub Bucharest și va continua pe 1 și 2 noiembrie la Teatrul Național din București, în cadrul conferinței How to Web.
Pe parcursul a trei zile, programul de dezvoltare a afacerilor în tehnologie pune la dispoziția startup-urilor europene o rețea de conexiuni cu potențiali parteneri comerciali, investitori, incubatoare și acceleratoare, întâlniri unu la unu și sesiuni de mentorat cu specialiști în domeniu. În plus, echipele care vor fi selectate în program își vor prezenta produsele în fața celor peste 1000 de participanți la conferință.
How to Web Startup Spotlight - rezultatele programului din 2015
Peste 120 de startup-uri au participat până acum la cele patru ediții ale programului. În 2015, Startup Spotlight a adus pe scena conferinței din București 30 de startup-uri din 9 țări, reprezentând 14 comunități locale de startup-uri. Pe parcursul celor două zile ale evenimentului, echipele au participat la 384 de întâlniri de afaceri cu 54 de experți în industrie din întreaga Europă.
Majoritatea startup-urilor care au intrat în programul din 2015 aveau cel puțin un prototip funcțional și cunoșteau în profunzime piața căreia i se adresau. 27 din cele 30 de companii care au participat la Startup Spotlight în 2015 și-au lansat produsele pe piață și și-au mărit numărul de clienți pe parcursul ultimului an.
Câștigătorii ediției din 2015, BranchTrack (cel mai bun startup), Symme 3D (IXIA Innovation Award), Jaboo (Runner-up) și Safe Drive (cel mai bun pitch), au dezvoltat companii cu rezultate remarcabile în industrie. ”Câștigarea How to Web Startup Spotlight ne-a ajutat să închidem prima rundă de investiție.”, spune Jean Mauris, co-fondator și director de produs BranchTrack.
Creșterea echipei și a conexiunilor în industrie după participarea la How to Web Startup Spotlight
Unul dintre principalele obiective ale echipelor care au trecut prin program în 2015 a fost creșterea numărului de conexiuni cu profesioniștii din industria tehnologiei și dezvoltarea propriilor echipe. 1 din 3 startup-uri participante la How to Web Startup Spotlight 2015 și-a mărit echipa cu 30 până la 100% și cele mai multe dintre ele au menținut legătura cu mentorii, investitorii și fondatorii de startup-uri întâlniți în program, cu care, ulterior, au dezvoltat relații de business.
Detalii despre progresul înregistrat de absolvenții How to Web Startup Spotlight sunt disponibile online, pe site-ul conferinței, în raportul anual al programului.
How to Web Startup Spotlight în 2016: mai mare și cu mai mult impact în dezvoltarea afacerilor
În 2016, How to Web Startup Spotlight se va desfășura pe parcursul a trei zile și va accepta înscrieri din toată Europa. Aplicațiile pentru startup-urile care inovează în domeniul eHealth, în industria hardware, platforme B2B, Big Data si Analytics, Fintech (servicii financiare, metode de plată, asigurări, infrastructură, finanțe), Securitate Cibernetică (aplicații de securitate, soluții de securitate pentru companii, soluții de apărare împotriva atacurilor cibernetice) sau Gaming & Entertainment (jocuri, realitate augmentată - AR, realitate virtuală - VR, aplicații sociale, tehnologii creative), Agrotech sau Educație sunt deschise până pe 25 Septembrie.
Toate startup-urile selectate vor participa la întâlniri cu mentori dedicați și profesioniști cu experiență în domeniile lor de activitate, cu un suport special pentru startup-urile din domeniul Fintech, Securitate Cibernetică și Gaming & Entertainment.
”Anul acesta, la How to Web Startup Spotlight 2016, am ales să valorificăm expertiza regională pe care o avem în industrii precum Securitate Cibernetică, Fintech sau Gaming & Entertainment și să aliniem programul tendințelor în tehnologie. Cele trei industrii sunt de departe zonele care au capitalizat cel mai mult interes în ultimii ani.
În domeniul Securității Cibernetice avem companii cu rezonanță pe piață ca Bitdefender, IXIA, CyberGhost, BullGuard, în zona de Gaming avem mulți dezvoltatori de jocuri în regiune ca EA Games și Ubisoft, unii dintre ei cu birouri în România, și vedem cum noile tehnologii de realitate augmentată și realitate virtuală sunt din ce în mai integrate în produsele de entertainment.
Cât despre Fintech, aici am constatat un interes semnificativ atât din partea startup-urilor care vor să dezvolte produse în acest domeniu, cât și din partea băncilor care vor să susțină inovația în industrie.”, explică Daniel Dragomir, CEO How to Web conference.
Startup-urile în tehnologie cu mai puțin de doi ani de activitate, care au cel puțin un prototip al produsului și au obținut investiții mai mici de 500.000 EUR pânâ în prezent sunt invitate să se înscrie în program până pe 25 septembrie.
Participarea la How to Web Startup Spotlight este gratuită, iar detalii despre criteriile de selecție sunt disponibile online.
Peste 1000 de profesioniști în domeniul tehnologiei sunt așteptați să participe la How to Web Conference 2016, o ediție dedicată startup-urilor din întreaga Europă. Biletele de tip early bird au fost puse în vânzare pe site-ul conferinței.