Pe langa berile artizanale care au inceput sa prinda din ce in ce mai mult avant pe o piata nou formata si inca in efervescenta, incep incet-incet sa apara si alti entuziasti ai artizanatului de bauturi alcoolice. Printre ei Sergiu Muresan si Daniel Crisan, antreprenorii din spatele Trasylvania Brew si a Cidrului Harverster.
Putina lume a auzit in Romania de cidru, si mai putina se pricepe sa aprecieze calitatea lui. Nici recolte potrivite nu prea avem, pentru ca la noi in tara livezile au mai mult „mere de masa”, mai dulci, nu si soiuri potrivite pentru cidru. De asta Sergiu si Daniel importa mai mult marfa din Polonia. Isi propun sa faca asta inca o perioada, pana cand vor putea face rost de materia prima exclusiv din Romania.
Deocamdata, Sergiu si Daniel au terminat nu demult sa se lupte cu statul pentru autorizatii si alte avize si si au deschis portile fabricii de langa Cluj-Napoca, dupa o investitie de aproximativ 150.000 de euro.
Loc de dezvoltare este, iar Sergiu explica in continuare care sunt provocarile business-ului cu cidru artizanal:
Inceputuri
Transylvania Brew este o companie producatoare de cidru artizanal, specializata in producerea cidrului de mere, infiintata in anul 2015. Bazele firmei au fost puse de catre cei doi asociati Sergiu Muresan si Daniel Crisan.
Ne cunoastem de multa vreme, de altfel am petrecut anii liceului impreuna in aceeasi clasa. Dupa liceu am urmat fiecare cai diferite, dar ne-am reintalnit in Franta. Ideea proiectului ne-a venit in urma cu aproximativ doi ani, moment care a coincis cu decizia de a reveni in Romania fiecare din tara in care era pe atunci. Cidrul este o bautura din mere sau pere, rezultata prin procesarea fructelor si prin fermentatie.
Este o bautura cu o veche traditie in tari ca si Anglia sau Franta, tari unde am locuit amandoi anterior. In perioadele in care veneam in vizita acasa, am realizat ca ne lipseste acest produs pe care amandoi il apreciem. Cidru este o bautura care se poate consuma in diferite circumstante, se combina cu multe feluri de mancare, poate sa fie mai dulce sau mai sec, plat sau carbonatat, variantele sunt nenumarate.
Ca asociati, avem cunostinte si experiente diferite, dar complementare in dezvoltarea acestui proces antreprenorial. Mai intai voiam sa facem produsul pentru noi, voiam sa impartasim pasiunea productiei artizanale a unui produs natural – marul – cu apropiatii nostri. Ne imaginam ca daca noua ne place produsul, cu siguranta vom gasi si alti adepti pe care sa ii asociem ideii.
Totul a pornit de la faptul ca noi apreciem aceasta bautura, naturala, sanatoasa. Acum 3 ani, cand am inceput sa dezvoltam proiectul nostru cu cidru, in Romania nimeni nu vorbea de cidru. Acum toata lumea vorbeste despre cidru. Noi am vrut sa facem cidru de la inceput pentru ca am fost si suntem fascinati de productia artizanala de cidru. Dar nu am mizat pe cidru pentru imbogatire si nici nu am speculat.
Nimeni nu ne incuraja sa facem cidru. Am facut un studiu de piata, pentru produs si 90% din cei pe care i-am intrebat nu stiau ce este cidrul. Din punct de vedere comercial este riscant sa mizezi pe o afacere care nu are adepti. Mai ales ca noi nu avem posibilitatile financiare ale industriasilor pentru a promova la televiziune cidrul Harvester.
Investitii si amortizare
Capitalul firmei este in totalitate propriu, am scos toate rezervele si golit toate pusculitele pe care le aveam pentru acest produs, iar valoarea investitiei in momentul de fata este etimata la 150.000 de euro. Nu putem vorbi inca de break/even.
Cidrul
Cidrul nu este inca foarte cunoscut pe piata romaneasca, consumatorii vor cumpara ceea ce le este propus. Desigur nu generalizam, pentru ca am avut placuta surpriza sa discutam cu persoane care au avut ocazia sa calatoreasca si sa impartaseasca aceeasi pasiune cu noi si care asteapta de la un produs ca acesta ce este mai bun. Suntem convinsi ca nu va fi nevoie de mult timp pentru ca cei ce apreciaza prosusele autentice sa faca alegerea intre ceea ce vor consuma.
Harvester, pentru ca asa se numeste cidrul pe care il producem, este un cidru de mere, pentru inceput (caci avem in proiect sa producem si un cidru de pere). Metoda de fabricare porneste mai intai cu alegerea sortimentelor de mere care vor fi procesate.
Pentru a avea un cidru echilibrat trebuie folosite anumite procente de mere mai dulci, sau mai astringente, o aciditate in functie de cidrul final pe care vrem sa il obtinem, dar si alte criterii, fara a neglija faptul ca suntem dependenti si de productia de mere anuala care nu este identica de la o recolta la alta.
Merele folosite pentru moment in producerea cidrului Harvester provin de la vecinii nostrii polonezi, datorita constrangerilor de productie, dar si a costurilor. In Romania, pentru moment, soiurile de mere nu sunt total adaptate pentru cidru. Cidru necesita 40% din reteta, mere acide/amarui, pe cand cele prezente in livezile din Romania sunt mere dulci (mere de masa). Insa proiectul nostru in viitorul apropiat este acela de a folosi, si mere romanesti (cel putin pentru ceilalti 40% din necesar).
Odata merele alese si procesate, sucul obtinut se fermenteaza la o anumita temperatura pentru a controla consumul zaharului prezent in mod natural in mar. Dupa fermentare, cidrul Harvester este pastrat la maturare pentru o perioada cuprinsa intre 1 si 3 luni, deci in ceea ce priveste acest aspect marja maxima de maturare poate sa fie mai larga. Un cidru industrial, va fi imbuteliat chiar dupa fermetare, care de altfel este accelerata pentru a permite un termen de productie mai scurt. Perioada de fermentare a cidrului Harvester este de 3 pana la 4 saptamani.
Ultima etapa este imbutelierea, moment in care cidrul este imbunatatit cu dioxid de carbon, pentru a obtine acel gust carbonatat. Carbonatarea nu este facuta doar pentru a raspunde cerintelor pietei, care prefera in mod evident bauturile gazoase, dar si pentru faptul ca acest proces permite dezvaluirea unor arome ale marului care sunt mai putin evidente in produsul de baza rezultat.
Primul an de activitate
Primul an de activitate a fost … anevoios. Administratia din Romania a „muncit” cu succes la a ne tine pe loc. Noi suntem repatriati dupa mai bine de 20 de ani impreuna, traiti prin strainatati, dar nici unde nu am intalnit o administratie atat de pasiva, nepregatita, si mandra pe langa toate altele. Nu vrem sa rascolim amintirile de anul trecut. Doar ca nu ni se pare normal sa dureze un an de zile de cand infiintezi o intreprindere in Romania si sa nu ai posibilitatea sa activezi.
Administratia nu realizeaza ca tu ca intreprinzator ai investit toate economiile in investitiile firmei, si care este impactul asupra economiei companiei daca trebuie sa stai un an de zile fara sa poti activa. Este absurd, punct.
Capacitatea de productie
Cidrul Harvester este produs in comuna Zimbor, nu foarte departe de Cluj-Napoca, intr-o structura care ne apartine si pe care am adaptat-o acestei activitati (prin aceasta evitam costuri suplimentare cum ar fi chiria unui spatiu, si reamenajarile necesare). Volumul de productie este de 5.000 – 8.000 sticle pe luna.
Echipa
Pentru moment singurii angajati in firma suntem noi, asociatii, dar prevedem marirea echipei probabil pana la sfarsitul anului acesta.
Reteta si dezvoltarea ei
Retetele sunt dezvoltate de catre noi, iar metodele de dezvoltare a retetelor raman evident personale. Facem apel in exterior la diferitele persoane pe care le cunoastem pentru a ne da o opinie despre produsul la care lucram. Momentan producem un cidru de mere, dar urmeaza sa scoatem pe piata alte cateva cidruri. Consideram ca este necesar un anumit timp pentru a dezvolta un produs, si nu vrem sa ne grabim procesul.
Acordam o atentie deosebita fiecarui produs pe care il facem. Si acesta este raspunsul pe care il oferim oricui ne intreaba de ce nu avem alte sortimente. Suntem intr-o lume a vitezei si a grabei, vrem sa acordam aceeasi atentie fiecarei variante pe care o vom oferi consumatorului. Tot ceea ce facem facem mai intai din pasiune.
Diferenta dintre Harvester pe care il producem si „cidrul” concurent de pe piata se vede si citind eticheta. Produsele industriale sunt rezultanta unor amestecuri prin care se evita materia prima costisitoare, timpul prea lung de fermentare si se exclude maturarea, care este esentiala pentru un cidru de calitate.
Pentru a intelege pe scurt metoda de productie industriala versus artizanala este suficient sa stim ca: fermentarea produselor industriale se face pornind de la un procent de suc de mere de aproximativ 20-30 %. Pentru a obtine volumul de alcool necesar se adauga zahar, glucoza si produse asimilate. Pentru gust, desigur, este necesara adaugarea inlocuitorilor in compensare.
Timpul de fermentare este de 5-10 zile maxim, procesul trebuie accelerat pentru rentabilitate. Nu exista maturare in procesul industrial, nu ar avea sens, maturarea intensifica aromele sau dezvaluie arome ale sucului natural de mere.
Cidrul Harvester este rezultat prin fermentarea sucului de mere in procent de 100%. Durata de fermentare este de 3-4 saptamani, cu temperatura controlata, dar fara accelerarea fermentarii, ci doar un control echilibrat. Cidrul obtinut dupa fermentare este maturat. Maturarea este necesara pentru accentruarea aromelor obtinute din sucul de mere. Fara maturare cidrul obtinut ar fi mai amarui, brut si dur.
Singura metoda de pastrare a cidrului Harvester dupa imbuteliere este pasteurizarea in sticla, metoda folosita de toate persoanele care pregatesc muraturi sau dulceturi acasa. Inainte de imbuteliere nu se folosesc conservanti, nu este necesar.
Materia prima pentru cidru
Cidrul este un produs care necesita combinarea anumitor gusturi si trebuie respectate anumite constrangeri ca la orice produs. Pentru a ajunge la cidrul Harvester este nevoie sa combinam mai multe soiuri de mere.
Cum in Romania productia de cidru este ceva nou, logistic vorbind, livezile din Romania nu contin toate soiurile de mere de care avem nevoie. Prin urmare, pentru moment colaboram cu vecinii nostri polonezi care sunt cei mai mari producatori de mere (din Europa cel putin).
Acum ceva vreme, e drept, am fost contactati de catre cineva care doreste sa planteze livezi in Romania, si ne intreaba ce soiuri de mere sunt necesare pentu cidru. Cum proiectul nostru in viitorul apropiat este si procesarea merelor de la agricultorii din zona, vom incerca sa gasim parteneriate prin care sa completam nevoia de mere adaptata retetei noastre.
Cum ajunge cineva interesat sa produca la fabrica voastra?
Noi suntem o structura de productie artisanala de tip vertical, ceea ce producem este ceea ce vindem noi. Noi folosim structura doar pentru cidrul nostru.
Singura posibilitate, care se va ivi dupa ce vom duce la indeplinire proiectul de modernizare, poate sa fie procesarea fructelor pentru agricultorii care doresc sa comercializeze sucul lor de mere. Dar nu vom putea pune la dispozitie structura de productie, fermentare si imbuteliere proprie.
Distributie si promovare
Productia de Harvester este prevazuta a fi comercializata in reteaua HORECA, iar consumatorii sunt toti cei care apreciaza produsele de calitate, cei care cauta o alternativa la bere si cei care sunt suficient de curiosi.
De la inceputul aventurii ne-am gandit la diferitele activitati pe care am putea sa le facem cu produsul nostru. Sponsorizarea Zilei Frantei de la Cluj a fost rezultanta colaborarii in Clubul Francofon de Afaceri , club in care suntem membrii. Dupa cum spuneam, noi cei doi asociati am locuit in diferite tari timp de mai multi ani.
Returul in Romania a fost putin mai dur, datorita faptului ca nu mai aveam retele de cunostinte, sau parteneriate din punct de vedere profesional. Aderarea la Clubul de Afaceri a fost foarte prolifica din acest punct de vedere si vom continua parteneriatul cu ei, desigur.
Nu dorim decat sa facem cunoscut cidrul Harvester, productia artizanala, care a fost lasata deoparte de toata lumea. Este vorba de productia artizanala in general, oricare ar fi produsul sau serviciul. Ne laudam prin faptul ca producem sanatos, producem natural, producem artizanal.
Provocari de business
Administratia. A fost foate anevoios, este nevoie de rabdare, muuulta rabdare, si capacitatea de a suporta.
Pe viitor
In primul rand vrem sa modernizam linia de procesare si productie, pe care am estimat-o initial pentru o capacitate de 6.000-10.000 sticle pe luna, care ni se parea suficient pentru a putea porni imaginea cidrului Harvester pe piata. Acum avem, insa, nevoie sa readaptam productia, astfel incat sa si putem lucra pe noile produse care le avem in asteptare in dosar.
In ceea ce priveste planul de extindere, dorim sa modernizam linia de productie, tocmai pentru a putea procesa merele agricultorilor si taranilor din zona noastra, pentru a ii ajuta, pe de alta parte, sa isi vanda recoltele, care de cele mai multe ori sfarsesc la animale.
Avem, de exemplu, un vecin care detine o suprafata mai mare de livezi si isi proceseaza merele la 50 km distanta pentru a revinde sucul de mere in comuna unde este. Dorim sa achizitionam o linie de procesare pe care sa o putem si transporta usor, pentru a merge in livezi la procesare.
Dorim prin modernizare,desigur, sa marim capacitatea de productie, dar si linia de imbuteliere care necesita o automatizare. Dorim sa angajam cel putin 2 persoane cu norma intreaga si mai multe persoane sezoniere, pe perioada recoltelor.
Dorim pe viitor sa semnam mai multe colaborari, cu facultatea de agronomie din Cluj pentru a avea studenti la practica.