Arta cuvântului scris poate fi folosită în tot felul de direcții. Manipulare, hate-speech, cuceriri amoroase, izbânzi profesionale, umor, ajutor. Ne oprim astăzi asupra ultimelor două, despre care vorbim, vreme de un interviu, cu unul dintre cei care le bifează concomitent: Mircea Meșter, redactor-șef automarket.ro. Dar nu mașinile fac scopul acestui interviu, ci blogging-ul, sporturile și felul în care pot ele ajuta niște oameni. Pe scurt, Mircea pierde nopțile privind la TV sau online, ia notițe, scrie mult și haios, nu se gândește la trafic și inițiază colaborări cu branduri pentru că, în final, să doneze tot ce câștigă.
Până în prezent, Nissan, Orange, Renault și Volvo sunt brandurile care au aderat la cronicile sportive de pe mirceamester.ro care vizeaza Liga Campionilor și alte competiții de profil.
Cum au început și cum se desfășoară aceste colaborări din care marii câștigători sunt publicul consumator de jurnalism sportiv și cauzele sociale, aflăm mai jos.
Inceputul
Startul conceptului a fost unul atipic, pentru că el nu a fost gândit de la început ca un proiect de sine stătător care să se bazeze pe o strategie complexă și care să aibă un mare start anunțat și o evoluție prognozată. E un proiect al cărui caracter s-a bazat pe trei elemente majore: kilograme de muncă, cât se poate de multă inspirație și un gram de noroc.
Am început acum vreo trei ani să scriu pe pagina personală de Facebook un soi de cronică a fiecărei zile jucate la US Open. Era perioada în care Simona Halep confirma și mi-a venit pur și simplu să scriu o poveste pe alocuri ironică, pe alocuri sarcastică, uneori condimentată de opinie, pe de altă parte informativă a primei zile de turneu.
Cu meciul fetei noastre în prim plan și cu cele mai importante rezultate din restul competiției prezentate într-o notă amuzantă, ușor neobișnuită pentru cronicile sportive clasice, care uneori se iau prea în serios. Asta dacă există pur și simplu, pentru că specia a cam dispărut din peisajul media odată cu apariția televizorului și a internetului, care transformă cronicile clasice în chestiuni pe alocuri inutile.
Am zis că dacă tot știm cu toții ce s-a întâmplat acolo - era o perioadă în care țara stătea cu ochii cât cepele pe jocurile de tenis - măcar să râdem pe subiect.
A început cu o zi, dar pentru că prietenii mi-au cerut în continuare texte am început să scriu – tot pe Facebook – după fiecare zi a turneului. A devenit un soi de poveste de dimineață pe care o urmăreau prietenii mei, care s-au înmulțit de atunci datorită faptului că textele astea erau date mai departe. Era ceva nou și diferit.
Tot atunci au apărut primele voci care-mi cereau să scriu textele alea pe un blog, undeva, pentru că, citez, “e păcat să se piardă”. Am știut că au dreptate, pentru că după două săptămâni de scris cronici îți dai seama că e muncă serioasă la mijloc, fie și pentru că trebuie – vrei, nu vrei – să urmărești meciurile importante, iar astea se jucau noaptea. Dar nu eram pregătit de o chestie serioasă, pe blog.
A fost pauză și lumea a uitat de subiect, deci când am început să scriu pe mirceamester.ro cronica primei zile de la Mondialul de fotbalul din Brazilia, în vara lui 2014, efectul a fost major pentru traficul unui blog de acest tip. A crescut treptat și a bubuit la semifinala dintre Germania și Brazilia, acel 7-1 dement.
A urmat o nouă pauză până la Australian Open 2015, apoi am fost prins cu multă treabă în zona jurnalismului auto, principala mea zonă de activitate, și am renunțat la idee pentru un an și jumătate.
Cu o zi înaintea Europeanului din Franța, când mă pregăteam de meciul de deschidere, Franța-România, s-a întâmplat o chestie care urma să-mi schimbe radical următorul an. Unul dintre vechii cititori mi-a trimis un mesaj pe pagina de Facebook a blogului în care mă întreba dacă vor exista cronici pe perioada Euro 2016, “așa cum au existat la World Cup 2014”.
M-a dat peste cap complet, pentru că omul citise cu doi ani în urmă textele alea și îi rămăseseră în memorie îndeajuns de serios încât să le ceară ulterior. M-a impresionat și am postat mesajul lui pe Facebook ca să testez apele. Cum reacțiile pozitive au curs din nou, am decis să fac gestul normal: am scris pe nerăsuflate cronica “altfel” a meciului Franța-România.
Fiind vorba de ai noștri, textul s-a transformat în bulgăre de zăpadă și s-a dus în toate colțurile internetului, iar cum în logica mea o treabă începută zace degeaba dacă nu e terminată, am continuat să fac asta după fiecare zi de la Euro.
Pentru că se adunau câteva mii de cititori pe zi, pe la mijlocul Europeanului m-am gândit că e păcat să pierd ocazia de a ajuta pe cineva cu ajutorul mulțimilor strânse și am întrebat pur și simplu pe Facebook ce cauze umanitare ar putea fi sprijinite în perioada respectivă.
Planul meu era de a alege un caz și de a-i invita pe cititori să doneze în “contul” muncii de creație pe care o executam zilnic. A fost cel al lui Tedy Ursuleanu, una dintre supraviețuitoarele din Colectiv, însă în loc să mă bucur că pot să ajut un caz m-am enervat rău pentru că celelalte 15 idei propuse de prietenii mei urmau să rămână fără sprijin, deși erau chestiuni pe alocuri vitale pentru oamenii respectivi.
Campania în sine a fost un succes, pentru că s-au implicat câteva personalități din zona online-ului – Cabral și Vlad Petreanu, de exemplu, au promovat proiectul - și pentru că Bogdan Tache, fotograf cunoscut și el în online, s-a agitat pentru ca povestea să fie dusă la bun sfârșit.
Și apoi, brandurile. Renault + Volvo
Se pare că vizibilitatea pe un proiect inedit și fără compromisuri editoriale contează pentru o companie, astfel că cei de la Volvo România s-au oferit imediat să ajute și ei cauza. Am decis atunci să anunț cititorii că seria de articole deja cunoscută de ei va fi oferită de brandul suedez până la finalul Europeanului.
Așa s-a născut ideea de a construi serii de cronici în care o companie este cea care sprijină apariția textelor în schimbul implicării într-o cauză umanitară. Pentru că în România problemele oamenilor care au nevoie de ajutor sunt atât de multe, încât e păcat să nu existe o mișcare pozitivă în zona asta.
Pentru că proiectele astea sunt construite dintr-o sumă de factori inediți – cronici sportive în primul rând, evenimente de importanță mondială sau națională în al doilea rând, au o parte umanitară, vin cu un caracter inedit și inexistent până acum în peisajul media și sunt chestiuni despre care-mi place să cred că adună oameni de calitate care nu ar citi dacă nu ar înțelege metaforele, comparațiile contextuale și celelalte figuri de stil din textele astea – nu a trecut mult până când au apărut întrebări din partea altor banduri.
Următorul proiect a început la o jumătate de lună distanță și a acoperit Olimpiada de la Rio, prezentată de data asta de Renault România, care este partener al Comitetului Olimpic și Sportiv Român și le-a oferit mașini medaliaților de la Rio.
Ediția-pilot cum a fost?
“Ediție pilot” e mult spus, pentru că proiectul a apărut pur și simplu înainte ca cineva să se gândească să testez abordarea asta. Consider însă că Euro 2016 mi-a demonstrat că pot canaliza atenția publicului spre cauze sensibile, iar Rio 2016 a fost startul real al acestei mișcări. Aici, am ajutat un Centru din Bistrița care se ocupă de recuperarea și integrarea în societate a copiilor cu autism.
Mi se pare o chestie fantastică faptul că prin texte al căror rol este să te facă să râzi pe alocuri în hohote ajungi să ajuți oameni care au nevoie uneori disperată de ajutor. E un contrast major pe care nu l-ai vedea posibil, dar care funcționează, e alive and kicking. De exemplu, Tedy Ursuleanu mi-a spus la final de proiect că nu credea vreodată că niște texte despre fotbal ar putea să aibă vreun efect pozitiv asupra vieții ei. Lucrurile sunt și mai interesante dacă sunt privite din perspectiva asta.
Hop și Orange & Nissan
În acest moment, pe blog există proiecte pe termen lung, de un sezon, pentru Liga 1 de fotbal (Orange e sponsorul principal și a vrut să ofere o viziune fresh și diferită asupra campionatului de la noi) și pentru UEFA Champions League (Nissan s-a alăturat sponsorilor competiției anul trecut și, din ce știu, e prima activare dedicată în zona editorială pentru ei).
Pe lîngă acestea, mai există articole paralele care nu fac parte din serii dedicate, cum a fost cel în care am vorbit despre ce înseamnă Major League Soccer, liga de fotbal din America de Nord, după ce Eurosport m-a invitat la New York să vizitez sediul central și să simt ce vor americanii de la fotbalul nostru. A fost o experiență fabuloasă și am învățat multe de la oamenii ăștia, deși am plecat de la București cu multe preconcepții idioate.
Până acum nu a existat un proces efectiv de “vânzare”, ci discuții paralele care au dus inevitabil la subiectul cronicilor, iar partenerii au fost mai mult decât încântați că pot face asta. În cazul Orange, de exemplu, am fost pur și simplu sunat și mi s-a propus colaborarea. Mi s-a părut fabulos din start, pentru că nu e greu să-ți dai seama că în Liga 1 din România e loc cât cuprinde pentru cronici ironice și sarcastice.
Procesul
Din punctul meu de vedere – împărtășit de cei cu care colaborez - publicitatea clasică sau promovarea textuală produselor partenerilor într-un proiect de acest tip nu ar face decât să strice mesajul, conceptul în sine. În primul rând pentru că s-ar potrivi ca nuca-n perete ca eu să vorbesc, de exemplu, despre mașini sau cartele pre paid într-un text despre lupte libere scris în stilul blogului, în al doilea rând pentru că în fiecare text există o zonă dedicată companiei care oferă acea serie de articole.
În imaginea inserată în fiecare articol dintr-o serie, compania e liberă să-și promoveze singură serviciile și produsele pe are le crede de cuviință. Dacă vrei, conceptul e similar ideii de asociere cu o serie de articole cu temă sportivă. Dar abordare e diferită, beneficiul imediat fiind însăși asocierea, în timp ce beneficiul pe termen lung este promovarea, care e intrinsecă, inclusă în spațiul pe care-l ofer mărcii respective.
Scriitura
Problema e că atunci când ai obișnuit cititorii cu o anume abordare, cu texte scrise într-un stil aparte pe care-l recunoști imediat, e greu să intervii cu altă abordare fără ca publicul fidel să se întrebe de ce citește lucruri scrise altfel.
Pe de altă parte, umorul e o chestiune atât de relativă și are atâtea fațete, încât e păcat să nu existe și alte stiluri printre cele abordate. Evident, păstrând o structură apropiată a textelor, pentru că până la urmă o cronică nu e un ediorial, o înșiruire de opinii, ci un rezultat explicat într-un stil specific.
Am încercat să găsesc invitați care să încerce să aducă din când în când o abordare proaspătă în povestea asta, iar până acum am avut texte semnate de Codruț Baciu, pe care l-am observat de ceva vreme pe platforma treizecizero.ro și care vine cu un umor subtil fabulos ce combină evenimentul despre care vorbește cu paralele semantice excelente, și de Andrei Manțog, care urmărește fotbalul ca stil de viață și care a executat lucrări până acum pe la (vechea) Academia Cațavencu și apoi la Kamikaze. Bănuiam că din combinația asta nu are cum să nu iasă ceva valoros.
Evident, în timp voi căuta și alți invitați care să-și asume povestea asta.
Promovarea
Platforma de bază e blogul, mirceamester.ro, căruia la un moment dat m-am gândit să-i schimb numele, pentru că în general cronicile sunt prin definiție impersonală. Dar n-o voi face, pentru că până la urmă numele blogului îți spune din prima că nu ai de-a face cu un site de sport clasic și mi se pare că apropierea dintre un nume și cititor e mai puternică decât cea dintre un brand – oricare ar fi el – și cititor.
Evident, promovez textele pe Facebook, pe pagina proprie și pe pagina dedicată blogului în sine. Până la urmă, în țara asta există oameni cărora sunt sigur le-ar plăcea să citească astfel de cronici, dar trebuie să și ajungem la ei într-un fel sau altul.
Nu căutăm public cu orice preț, iar asta se întâmplă dintr-un motiv foarte simplu: sunt texte pe alocuri complicate pe care trebuie să le înțelegi corect pentru a le asuma așa cum sunt ele concepute. Pe de altă parte, cred cu tot sufletul în funcția de educație pe care o are media, fie ea și Social Media, iar asta mă face să-mi doresc ca mulți dintre cei care incendiază tribunele să ajungă să citească aceste cronici și să înțeleagă că nu e vorba despre o echipă sau alta, ci despre fotbal pur și simplu. Sau, în general, despre orice alt sport vorbim acolo.
Conceptul
E freestyle, deci într-un astfel de text nu prea merge să introduci forțat un “corp străin”. Partenerii noștri au înțeles asta perfect, asumându-și libertatea pe care o avem. Până la urmă, nu inventăm nimic într-o cronică sportivă, e o treabă de bun-simț să înțelegi că omul de la manete are libertatea de a scrie despre ce s-a întâmplat pe un stadion sau pe o arenă. Cronicile astea există cu sau fără brandul care le susține.
În fiecare cronică există însă o zonă dedicată partenerului seriei de articole în care acesta își promovează serviciile și produsele, în funcție de nevoile de moment. E o chestiune flexibilă și non-intruzivă, adică exact așa cum visezi să fie în cazul oricărui text din lumea asta.
Cauzele sociale
Dacă proiectele finalizate au fost deja dedicate cauzelor despre care am vorbit mai sus, proiectele în derulare sunt pe termen lung și știm că vom susține două cauze, dar încă nu am stabilit exact care vor fi acestea. Nu mi fac griji că nu vom găsi soluțiile bune în momentele respectiv.
Dar de ce, până la urmă?
E o plăcere specială pe care o simți atunci când o cronică e publicată, iar oamenii descoperă o altă față a meciului pe care l-au văzut. Până la urmă, se întâmplă deseori ca mulți să citească textele astea după ce au urmărit evenimentul sportiv și să caute pur și simplu o abordare diferită a poveștii care li s-a derulat în față.
Pe perioada Olimpiadei de la Rio am stat în priză 16 zile fără întrerupere. A fost armată, cu trezire la 5-6 dimineața, fără excepție, cu texte publicate până la prânz despre ce s-a întâmplat în toate sporturile de la Jocurile Olimpice în ultimele 24 de ore. Iar dacă luăm în calcul faptul că în timpul zilei am avut de acoperit treaba “normală” de la Automarket.ro și că unele probe atletice de importanță capitală s-au desfășurat pe la 3-4 ora României, când mă trezeam să văd curse de 100 de metri, 200 de metri sau alte nebunii de pe la Rio, am cam fost în priză non stop. Până la urmă, însă, oricât ar suna de mieros, faptul că la final am putut să ajut pe cineva a fost o treabă care m-a energizat îndeajuns încât să concentrez în măsura în care am putut munca unei redacții într-un singur loc, în mâinile unui singur om.
Vin mesaje de susținere care ne ajută mult, apoi au fost momente precum cel în care am aflat că Ana-Maria Popescu, proaspăt medaliată cu aur la scrimă la Rio, citea cronicile de pe blog.
Nu în ultimul rând, ai o satisfacție aparte atunci când scrii un text despre lupte libere, de exemplu, care e citit și dat mai departe pe Facebook mai bine decât unele despre fotbal. Într-o țară în care auzi la fiecare pas “publicul nu vrea decât fotbal, de-aia nu-i dăm altceva”, treaba asta îți deschide ochii și îți arată că există situații în care oamenii vor altceva dacă știi cum să le oferi asta.
Ce urmează, Meștere?
Evident, există discuții active pentru alte serii de articole care să acopere competiții rămase “vacante”, cum este Europa League, de exemplu, sau pentru un serial de povești dedicat sportivilor care au schimbat serios lumea prin activitatea lor.
Am început recent și un serial de interviuri cu sportivi români de top, primul – cu și despre Simone Tempestini, un tip fascinant - fiind în publicare.
În plus, există idei de dezvoltare care să atingă și alte zone. De exemplu, nimeni nu face rezumate în același stil utilizat în cronici ale evenimentelor importante din lumea auto, o industrie în care activez de 13 ani. E o zonă tehnică, deseori încleștată într-un vocabular specific, iar asta îi face pe mulți să nu citească despre mașini, deși e un domeniu absolut fascinant.
Mai ales acum, când asistăm la trecerea dintre mașinile clasice la cele electrice sau la cele care se pot conduce singure. Sunt mii de lucruri care pot fi făcute diferit și așteptăm idei și din partea partenerilor noștri.
Cert e că nu voi renunța niciodată la modul în care am început povestea asta: fiecare serie de articole va avea o latură filantropică, pentru că satisfacția de a ajuta pe cineva scriind e pur și simplu unică.
