Lidl inaugureaza la Lugoj primul centru logistic din zona de vest a tarii

Lidl inaugureaza la Lugoj primul centru logistic din zona de vest a tarii

In luna noiembrie a inceput activitatea in cadrul celui de-al patrulea depozit Lidl din Romania, care va asigura distributia produselor in aproximativ 45 de magazine din zona de sud-vest a tarii. Construit in colaborare cu firma romaneasca Bog’Art, dupa cele mai noi standarde de sustenabilitate, centrul logistic reprezinta o investitie de peste 20 de milioane de euro.

Cu o suprafata construita de peste 45.000 m2 si o arie a terenului de 160.000 m2, noul centru logistic este situat in Lugoj, pe Strada Timisorii, nr. 161. Cel de-al patrulea depozit din portofoliul companiei este cel mai modern din punctul de vedere al tehnologiilor folosite in constructie, dar si al instrumentelor de operare oferite angajatilor.

 

"Construirea centrului logistic din Lugoj a venit ca o evolutie fireasca, datorata ritmului rapid de dezvoltare a retelei Lidl. Un factor important in alegerea terenului a fost proximitatea fata de autostrazile A1 si A6, lucru care ne permite optimizarea traseelor autovehiculelor de transport si, implicit, ne ajuta sa reducem impactul asupra mediului", a declarat Claudiu Riza (Director de Expansiune in cadrul Lidl Romania).

 

Pentru constructia acestui centru logistic au fost folosite solutii si tehnologii moderne, care asigura standarde inalte de eficienta energetica. Pe langa betonul concasat, provenit din demolari, in realizarea depozitului s-au folosit atat materiale reciclate, cat si materiale reciclabile.

In plus fata de procesul de constructie orientat spre sustenabilitate, cladirea in sine se remarca prin consumul scazut de energie necesara functionarii, emisii si amprenta de CO2 reduse si, implicit, printr-un impact mult diminuat asupra mediului inconjurator.

 

"Ne-am dorit sa facem parte din acest proiect pentru ca a fost o provocare in ceea ce priveste solutiile de constructie, termenul de executie si tehnologiile noi. Pe langa materialele folosite in timpul constructiei depozitului, am implementat proceduri de protectie a mediului, reducand cantitatea de deseuri generate pe santier cu 75%. Totodata, sistemul de incalzire a cladirii a fost proiectat astfel incat sa reduca cu 50% consumul de energie, prin reutilizarea caldurii recuperate de la instalatia frigorifica", a declarat Sorin Greu (Directorul General al companiei de constructii Bog’Art).

 

Deschiderea centrului logistic din Lugoj a dus la crearea a peste 200 de locuri de munca si atrage noi oportunitati pentru dezvoltarea unor servicii adiacente oferite in zona. Din dorinta de a le oferi angajatilor confortul necesar si un mediu de lucru optim, in incinta centrului logistic au fost construite o cantina, sali pentru intalniri, vestiare, si, nu in ultimul rand, un teren de fotbal.

Totodata, soferii TIR-urilor de transport beneficiaza de facilitati speciale in intervalul de predare-primire a produselor. Astfel, acestia se pot bucura de o zona special creata pentru ei, unde au la dispozitie automate de sandvisuri si cafea.

"Depozitul va facilita fluxul de aprovizionare a magazinelor din zona de sud-vest. Aici se vor desfasura toate procesele care ne permit sa asiguram calitatea produselor si livrarea lor la timp in magazine. Echipa de aici, de la Lugoj, este pregatita sa ofere cele mai bune servicii. Suntem gata sa facem fata oricaror provocari, datorita faptului ca fiecare angajat a beneficiat de o perioada de scolarizare in unul dintre celelalte trei centre logistice Lidl, din Chiajna, Nedelea sau Iernut", a declarat Christina Lang (Director Sediu Regional Lugoj, Lidl Romania).

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Companii

Branduri

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related