Caroli Foods Group introduce o premieră pe piața românească de mezeluri: eticheta cu cadran termosensibil ce indică temperatura optimă de păstrare a produsului (sub 8⁰C).
În contextul în care toate produsele alimentare trebuie transportate, depozitate și păstrate la o temperatură optimă, ce este inscripționată pe eticheta fiecărui produs, Caroli Foods introduce o inovație în eticheta salamului Semenic Extra: un cadran termosensibil ce notifică consumatorii asupra faptului că produsul trebuie reintrodus la rece daca acesta este depozitat într-un spațiu în care temperatura depășește 8°C.
Culoarea galbenă a cadranului termosensibil, denumit ”Carolimetru Termic”, reprezintă un semn de atenţionare că produsul trebuie reamplasat la rece la o temperatură sub 8°C. Cadranul termosensibil este amplasat pe partea frontală a etichetei, într-un mod cât mai vizibil, uşor de remarcat atât în vitrinele magazinelor cât şi acasă.
"Carolimetrul termic, așa cum l-am denumit noi, reprezintă o inovație introdusă de Caroli Foods Group pentru a îmbunătăți viața consumatorilor noștri comunicându-le faptul că toate produsele alimentare trebuie păstrate la rece. Astfel, dacă produsul este scos din frigider și ținut mai mult de 20 de minute la o temperatură ce depășește 8⁰ C, culoarea etichetei se modifică din verde in galben.
Știm că cel mai prielnic mediu pentru dezvoltarea bacteriilor patogene este "zona periculoasă" - anumite bacterii își pot dubla numărul la fiecare 20 de minute. Tocmai de aceea dorim să atragem atenția consumatorilor noștri asupra anumitor aspecte importante prin campania denumită #mancarecunotificare si prin intermediul carolimetrului termic.", declară Anamaria Băjan (Director Executiv de Marketing, PR si Business Development al Caroli Foods Group)."La Caroli Foods Group există o preocupare continuă pentru calitatea produselor şi a proceselor. Monitorizăm continuu întregul lanţ frigorific al produselor, începând cu producţia şi ambalarea în fabrica din Pitesti şi continuând cu depozitele din ţară şi transportul către acestea cu maşinile frigorifice proprii.", continuă Anamaria Băjan.
Momentan, eticheta este disponibilă pe cele 3 sortimente ale Salamului Semenic - Extra cu 90% carne, Picant Extra cu 90% carne și varianta Gastro.
Salamul Semenic Extra cu 90% carne este disponibil în ambalaj vidat de 350 grame pentru o servire rapidă şi un gust proaspăt pentru un timp cât mai îndelungat, dar și în varianta Gastro pentru consumatorii care optează pentru acest tip de cumpărare. Toate produsele Caroli Foods Group sunt transportate, depozitate şi păstrate la o temperatură optimă, inscripţionată pe eticheta fiecărui produs.
"Am ales Salamul Semenic Extra cu 90% carne ca „promotor” al etichetei cu cadran termosensibil deoarece încă de la lansare, Caroli Salam Semenic reprezintă cel mai recent răspuns al nostru la interesul crescut pe care consumatorii noştri l-au acordat produselor cu multă carne. Astfel, anul trecut am decis să extindem varietatea de produse din categoria Salamuri, cu un produs cu conținut ridicat de carne, pentru a ţine pasul cu preferinţele în continuă creştere ale consumatorilor pentru alimente cât mai nutritive. Suntem bucuroşi că le putem oferi consumatorilor produse de calitate superioară, un gust bogat şi inconfundabil si un nou element ce atrage atentia asupra păstrarii în siguranță a produselor noastre. De altfel, pentru a ne asigura că produsele noastre ajung în condiţii optime la consumatori, distribuim produsele proprii doar către partenerii care ne susțin şi respectă condiţiile optime de depozitare şi păstrare ale produselor Caroli Foods.", completează Anamaria Băjan (Director Executiv de Marketing, PR si Business Development al Caroli Foods Group).
Echipele participante:
Echipa Caroli Foods Group pentru acest proiect este formată din Anamaria Băjan (Marketing, Business Development and PR Executive Director), Adelina Mircea (Junior Category Manager) și
Nadia Mitrica (Innovation Manager).
Echipa Minio (Creative & Strategy):
Marius Cioroabă – Senior Copywriter
Mihai Bălan - Senior Art Director
Cristiana Pană - Head Of Strategy
Ioana Mucenic - CEO
Paul Cotor - Head of Creatives
Casa de productie: Fiodor Ad Studio, producator Tudor Cuciuc
PR: Ogilvy Public Relations