Vom trăi peste 100 de ani şi vom munci până la 80

Vom trăi peste 100 de ani şi vom munci până la 80

Sunt veşti de impact atât în plan personal, cât şi organizaţional: Cum ne dozăm efortul şi ne planificăm cariera pornind de la aceste premise? Dacă eşti specialist în resurse umane, cum vei reconsidera strategia de resurse umane pentru angajaţii din organizaţia ta? Modificările demografice din următoarele decenii vor impacta puternic procesele de recrutare, formare şi sistemul de beneficii. În consecinţă, profesioniştii în resurse umane vor trebui să se pregătească şi să pregătească organizaţiile pentru o piaţă a muncii care va arăta foarte diferit de cea de acum.

Lynda Gratton, Professor of Management Practice la London Business School, unde este coordonatorul celui mai valoros program de resurse umane la nivel mondial, vine la Bucureşti pe 6 aprilie, la invitaţia HR Club, pentru a vorbi despre viitorul muncii în contextul creşterii speranţei de viaţă generale.

Ce se întâmplă cu piaţa muncii când majoritatea oamenilor vor trăi peste 100 de ani?

Peste 50% din copiii care se nasc acum în ţările dezvoltate vor atinge vârste ce depăşesc 100 de ani şi chiar şi generaţia activă acum are şanse semnificativ crescute să intre în rândul centenarilor. În studiul The 100-Year Life, Lynda Gratton şi colegul ei economist, Andrew Scott, de la London Business School, trec în revistă impactul schimbărilor demografice asupra organizaţiilor şi asupra felului în care parcursul carierei noastre merge spre o direcţie cu mai multe etape, unde se combină perioade de experimentare, downshifting, evoluţie ierarhică într-un anumit domeniu şi antreprenoriat.

Indivizii se vor adapta mai uşor decât organizaţiile

Aşa cum este de aşteptat, indivizii experimentează tot mai mult în ultima vreme în felul în care îşi croiesc cariera. Vedem tineri care intră într-o fază de explorare în care încearcă diverse joburi şi profesii, înainte de a stabili clar domeniul pe care se vor specializa pentru restul carierei. În schimb, companiile încă mai folosesc metodele tradiţionale de recrutare prin care abordează tinerii imediat după absolvirea de studii superioare, iar lucrurile se schimbă rapid şi în această zonă. Cine are răspunsul?

Rolul HR-ului în pregătirea pentru viitor a organizaţiei („future-proofing the organization”)

Lucrurile vor merge mereu în direcţii neaşteptate şi noi trebuie să încercăm să aflăm cât mai multe cu putinţă despre ce s-ar putea întâmpla pentru a avea cât mai multe opţiuni la îndemână, spune Lynda Gratton. Rolul HR-ului va deveni tot mai important şi se va dovedi vital în anticiparea trendurilor demografice şi a felului în care acestea impactează piaţa muncii. Specialiştii de resurse umane vor trebui să traducă aceste rezultate în strategii de recrutare, remunerare şi formare adaptate pentru o carieră cu mai multe etape, care se va prelungi cu cel puţin 10 ani peste vârsta de pensionare de acum.

Lynda Gratton, prima dată în România

Lynda Gratton este preşedintele de onoare al Galei Premiilor de Excelenţă în Resurse Umane şi va acorda premiul “Lynda Gratton Award of Future-Proofing HR” unuia dintre proiectele înscrise la categoria de strategie de HR. În competiţia de anul acesta au aplicat 61 de proiecte care vor fi evaluate de un juriu de specialişti şi CEOs şi, în premieră pentru Gala HR Club, de un juriu al Generaţiei Z.

Detalii despre înscrierile la Master Class şi Gală se găsesc pe site-ul HR Club.

Partenerul Principal al Evenimentului: BCR Pensii; Partenerii Anuali: Romanian Software, PeliFilip, TotalSoft, Trend; Parteneri Premiu: Coca Cola, Eucom, Tenaris Silcotub; Parteneri Eveniment: Fundaţia Leaders

Parteneri media: AllAboutJobs.ro, BIZ, Cariere, CCIFR,  HR Manager, Manager Express, Portal HR

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Pozitii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related