Evenimentele dedicate Zilei Internaționale a Fotbalului și Prieteniei, menite să promoveze pacea, prietenia, egalitatea și un stil de viață sănătos, au început ieri în peste 60 de țări din Europa, Asia, Africa, America de Nord și America de Sud. Zeci de mii de copii și adulți au participat la meciuri amicale de fotbal, la sesiuni de training și workshop-uri, flashmob-uri, maratoane și evenimente sportive. Participanții din întreaga lume sunt susținuți de jucători de fotbal recunoscuți, antrenori, jurnaliști și artiști.
Anul acesta România este reprezentată în programul Fotbal pentru Prietenie de trei ambasadori, promotori ai celor nouă valori ale programului: prietenia, egalitatea, dreptatea, sănătatea, pacea, loialitatea, victoria, tradiţiile şi onoarea.
Aurel Țicleanu, fost jucător de fotbal în echipa națională a României, va fi însoțit în delegația României în programul Fotbal pentru Prietenie 2017 de către doi tineri ambasadori de 12 ani: Alexandru Andrei Popa, tânăr fotbalist al cărui viitor se conturează deja pe terenul de fotbal, căpitanul echipei de juniori Dinamyk Craiova și Rareș Dumitrache, tânărul jurnalist pasionat de fotbal și de potrivirea cuvintelor.
Ziua Internațională a Fotbalului și Prieteniei a fost sărbătorită pentru prima dată în 2014 de către ambasadorii programului internațional de responsabilitate socială FOTBAL PENTRU PRIETENIE, sprijinit de FIFA și UEFA. În cursul acestei zile, toți cei care împărtășesc și promovează valori precum egallitatea, pacea sau respectul pentru alte culturi poartă o brățară verde-albastră care simbolizează pacea transmisă de albastrul cerului și terenul verde de fotbal, accesibil tuturor celor pasionați de acest sport.
Cei trei ambasadori ai României promovează anul acesta comunicarea și educația sportivă, alături de personalități internaționale care poartă cu mândrie brățara prieteniei: Hugo Tinelli, unul dintre cei mai apreciați producători TV din Argentina, Xu Li, cunoscut jurnalist din China, Dimos Piros, triplu câștigător al titlului Olimpic, Miodrag Bozhevich, faimosul antrenor sârb și Kevin Bloom, arbitru FIFA din Olanda.
Anul acesta, la evenimentele care au marcat Ziua Internațională a Prieteniei în cadrul programului Fotbal pentru Prietenie au participat fotbaliști de renume: Branislav Ivanovich din Serbia, Yuri Lodygin, portarul rus al FC Zenit (St. Petersburg, Russia), olandezul Dirk Kuyt de la FC Feyenoord (Rotterdam, the Netherlands) și câștigătorul Campionatului European de Fotbal în 2004, grecul Theodoras Zagarakis.
"Este important că această zi se întâmplă într-o perioadă în care oamenii din întreaga lume trebuie să-și confirme angajamentul față de principiul egalității și respectul pentru semenii lor. Fotbal pentru Prietenie oferă această oportunitate și, prin intermediul tinerei generații, reușește să învețe publicul să-și assume angajamentul păcii și prieteniei indiferent de gen, vârstă sau abilități fizice. Este minunat să fiu operator Fotbal pentru Prietenie în Pakistan și sper ca în viitor să aducem această platformă și în țara noastră", a declarat Fahad Khan (reprezentant al Federației de Fotbal din Pakistan).
România participă anul acesta pentru prima dată în programul internațional de responsabilitate socială pentru copii Fotbal pentru Prietenie, alături de alte 63 de țări din întreaga lume.