Rezidența Scena9, hotspot cultural BRD - Groupe Société Générale, găzduiește, până pe 21 iulie 2017, expoziția „Salt!”, ce conține lucrările de licență și masterat realizate de 24 de tineri studenți la Universitatea Națională de Arte București (UNArte), ce folosesc tehnici de fotografie și video, colaj, instalație și desen. Lucrările se concentrează pe momentul de schimbare de stare, de statut, de trecere la un alt nivel.
“Expoziția «Salt!» este una dintre modalitățile prin care BRD – Groupe Société Générale își continuă promisiunea de a susține noua generație de artiști, iar asta într-un moment foarte important pentru viitoarea lor carieră: examenul de finalizare a studiilor.
Rezidența BRD Scena9 a fost creată pentru a servi ca spațiu de promovare a tuturor formelor de cultură contemporană și pe care ne dorim să-l transformăm într-un loc unde iubitorii de cultură pot descoperi proiecte fresh. Expoziția «Salt!» este unul dintre «pașii» pe care îi facem pentru a ne atinge misiunea pe care ne-am propus-o”, a declarat Cosmina Frîncu, Brand Communication Manager, BRD – Groupe Société Générale.
„Strategia Departamentului Fotografie și Imagine Dinamică, Universitatea Națională de Arte din București, a găsit rezonanță în proiectul Rezidența BRD Scena9 – spațiu cultural-artistic dedicat dialogului cu artiștii emergenți. Ideea prezentării în cadrul unui proiect curatoriat a mai multor propuneri artistice de final de studii (licență și master) s-a conturat din această întâlnire și este menită să pună în valoare spiritul unei noi generații”, a spus Roxana Trestioreanu, Director Departament Fotografie și Imagine Dinamică, Universitatea Națională de Arte din București.
„Ceea ce leagă proiectele propuse este pregnanța filtrului individual și demersul autoreflexiv. În acest moment, artiștii sunt, precum Yves Klein, în aer. Klein și-a oferit luxul de a se fixa pe sine într-o perpetuă plutire, între înălțare și cădere. Această expoziție dorește să fixeze momentul în care cei 24 artiști încă plutesc. Le dorim să-și ia zborul și să definească fiecare secvența următoare”, a declarat Irina Cios, critic de artă.
Expoziția a fost denumită “Salt!” pornind de la celebrul fotomontaj realizat de Yves Klein acum aproape șase decenii, “Leap into the void”, un material ce a marcat cultura vizuală a secolului trecut și care promovează atât fotografia, cât și performativitatea ca medii de expresie artistică.
Lucrările prezentate în expoziția “Salt!” reprezintă proiectele de licență și masterat ale studenților din departamentul „Foto-video, procesare computerizată a imaginii” de la UNArte. Temele abordate sunt corpul uman, spațiul urban/rural, intimitatea spațiului personal, reflectarea sinelui în ceilalți sau a celorlalți în sine, vidul generator, istoriile și mitologiile personale, memoria colectivă, jocul și întâmplarea.
Cei 24 de tineri artiști ale căror lucrări vor fi expuse sunt: Mirela Bichigeanu, Mihai Dîrdîiac, Alexandra Domițian, Andrei Drăgușanu, Laura Dreptu, Ionuț Duțu, Alice Feraru, Ioana-Sabina Frunză, Mircea Hristescu, Ruxandra Iacob, Mihai Sebastian Ionescu, Dan Iordache, Denise Lobonț, Andrei Nedelcu, Livia Nicolaie, Ionuț Orăscu, Diana Păun, Mădălin Popa, Dana Popescu, Ana-Elena Rădulescu, Anca Roșu, Andra Tudor, Irina Rădulescu, Anca Vârsan. Grafic design-ul este realizat de Aurora Király, iar curator este Roxana Trestioreanu.
Expoziția va fi deschisă vizitatorilor zilnic până pe 21 iulie 2017, între orele 12.00 – 20.00, la Rezidența BRD Scena9, strada Caragiale nr. 32, București.
Expoziția de la Rezidența BRD Scena9 este doar una dintre inițiativele prin care BRD – Groupe Société Générale își propune să aducă împreună noile generații de artiști și oameni pasionați de cultură. Săptămânal, Rezidența Scena9 găzduiește și “Intersecțiile de miercuri”, un mix de conferințe, dezbateri și lecturi publice, care aduc în fața publicului personalități și teme de interes general. Intersecțiile de miercuri sunt un proiect inițiat și coordonat de Svetlana Cârstean, iar printre printre invitați s-au numărat Dan Perjovschi, Tudor Giurgiu, Florin Iaru, Alexandru Tocilescu, Cosmin Manolescu și mulți alții. Rezidența a mai găzduit expoziții de artă contemporană, concerte de muzică, expoziții de carte, workshopuri și dezbateri legate de film, drepturile omului și civism.