Un jurnalist si o profesoara din Baia Mare si-au lasat in urma joburile si, cu 1.000 de lei, au pornit un laborator de cosmetice naturale. Timp de 2 ani s-au ocupat exclusiv de personalizarea si studierea retetelor de sapun - caci asta e produsul cu care au inceput toata afacerea Ileana si Ioan Dumitru Horoba Danci. Le-a placut atat de mult ce se apucasera sa faca, incat i-au spus FAIN.
Desi isi mai facusera aparitia pe la cateva targuri, lansarea oficiala a avut loc in toamna lui 2014, nu inainte ca Alina Bondrea sa se alature echipei ca fotograf si grafician. Si deja am enumerat echipa completa, contabilitatea, legatura cu furnizorii si clientii fiind acoperite tot de ei. Cu identitatea vizuala pusa la punct, portofoliul de produse a inceput sa creasca; in prezent, FAIN cuprinde 18 sapunuri, 6 uleiuri (pentru masaj si ingrijire a parului), 4 creme si un balsam pentru buze, toate botezate cat mai neaos: Sapuneala bocotanului, Gazdoaia veseloasa, Gateala haiducului, Sarbatoarea jupanesei s.a.
Ce e si mai fain la FAIN? Ca fiecare ambalaj este personalizat cu cate o poezie (31 de poezii de colectionat in total), cu termenul si numarul de lot scrise de mana.
Principalul canal de comunicare este Facebook, unde lucrurile raman la fel de organice, adica fara paid ads. Tot acolo se intampla si cea mai mare parte din vanzari, shop-ul online fiind in prezent in constructie. Cu toate astea, dupa cinci ani de existenta, cifra de afaceri a reusit sa ajunga la 50.000 de lei.
Va las in continuare cu povestea FAIN spusa pe indelete.
Ideea si povestea FAIN
In august 2011, impreuna cu sotul meu am decis sa plecam in Germania cu un contract de munca pentru doua luni. Simteam amandoi ca ceea ce facem nu este tocmai ceea ce ne doream si cumva stiam ca trebuie sa pornim pe un drum nou. La vremea respectiva sotul meu era jurnalist iar eu profesor. Dupa doua luni de munca in Germania ne-am intors acasa cu 5.000 de euro pe care i-am impartit repede pe datoriile acumulate in timp.
Dupa ce totul a fost adus la zi, mai aveam fix 1.000 de lei. In acel moment am decis ca este obligatoriu sa facem ceva. Dupa o experienta foarte scurta intr-un atelier de produse naturale handmade, sotul meu mi-a spus ca el isi doreste sa facem impreuna un mic laborator de cosmetice naturale. A urmat documentarea si intr-o perioada relativ scurta, am reusit sa inchegam cateva retete personalizate, lucru care ne-a dat energia necesara sa continuam pe acest drum.
Astfel din anul 2012 si pana in toamna anului 2014, toata munca noastra s-a rezumat la studiul si perfectionarea retetelor. In acest interval am iesit rar pe la targurile de profil, mare parte din produsele realizate le ofeream cadou prietenilor si familiei.
Piata
Piata careia ne adresam este formata din oameni de toate varstele care au cumva dorinte si asteptari aparte de la produsele pe care le folosesc. Sunt acei oameni pentru care conteaza ceea ce pun pe piele.
Aveam mare nevoie de confirmari pertinente ca ceea ce facem este in regula si ca putem sa iesim oficial pe piata cu produse a caror calitate sa fie garantata. Niciun produs nu l-am scos oficial la vanzare inainte de a-i fi testate calitatile.
Lansarea
Practic, lansarea oficiala a afacerii s-a petrecut in toamna anului 2014, atunci cand s-a alaturat echipei omul caruia ii datoram tot ce inseamna imaginea produselor FAIN, Alina Bondrea, fotograf si grafician.
Ne-am dorit sa colaboram cu un om talentat si cat mai deschis care sa rezoneze cu ceea ce noi facem in atelier. In cei trei ani, identitatea vizuala a fost construita pas cu pas, in functie de nevoile care au aparut si de provocarile care vin aproape zilnic.
Initial, echipa FAIN a avut doi oameni, iar in prezent ea numara trei. Poate parea de necrezut, dar noi trei facem totul ca lucrurile sa functioneze: de la fabricarea si ambalarea produselor, relatia cu furnizorii de materie prima si clientii, pana la contabilitatea firmei. Nu o sa spunem cat de greu ne este, ci mai degraba cat de frumos si ziditor este sentimentul sa stii ca munca pe care o faci este apreciata.
Evolutia portofoliului de produse
In prima faza am inceput prin a face sapun. Nu stim exact motivul. Cel mai probabil la acea vreme ni se parea mai la indemana, atat din punct de vedere al realizarii cat si ca necesitate a pietei. In primii doi ani am produs doar sapunuri naturale, studiind si perfectionand retetele in acest sens. Ulterior au aparut uleiurile de masaj pe care le-am ambalat in sticlute din portelan realizate special si inscriptionate cu FAIN, sigla de la vremea aceea.
In scurt timp de la lansarea uleiului de masaj am scos pe piata prima crema naturala pe care am denumit-o „Secretul Cleopatrei”. Aceasta s-a nascut din nevoia mea de a avea un produs hidratant si in acelasi timp echilibrat, pentru un ten extrem de uscat si sensibil.
Momentan, avem doua game de sapun insumand 18 sortimente dedicate mai multor tipuri si probleme ale tenului, 5 sortimente de ulei pentru masaj, 4 creme, un ulei pentru ingrijirea barbii, a parului sau aftershave si un balsam pentru buze. Toate aceste produse au luat nastere firesc, in functie atat de dorinta noastra de dezvoltare, cat si de nevoile exprimate de publicul nostru.
Pentru ca ceea ce am ales sa facem se adreseaza unei nise, iar noi am fost foarte constienti inca de la inceput de acest aspect, am incercat tot timpul sa avem o comunicare sincera si deschisa cu publicul nostru. Participarile la targuri si evenimente constituie un cadru aparte in acest sens. Ne place sa raspundem sincer la toate intrebarile care ne sunt adresate, iar atunci cand nu stim tinem sa recunoastem acest lucru si credem ca e foarte important. Ne gandim ca acest gen de abordare ii ajuta pe oameni sa ne inteleaga mai bine demersul.
Cele mai vandute produse
E greu sa ne pronuntam. Tot ce producem se vinde foarte bine. In mod firesc exista produse care au priza mai mare la public, in functie de anotimp sau tendinte. In aceasta perioada, de exemplu, sunt cautate produsele cu arome florale, proaspete. Iarna se cauta produsele cu arome citrice sau dulci. Avem totusi din fiecare categorie unul sau doua produse care se afla in topul vanzarilor.
La sapun, de exemplu, in topul preferintelor se afla cel hidratant cu ulei de argan si laptisor de matca pur „Mandruta madarita” si cel exfoliant cu cafea „Gazdoaia veseloasa”. La creme preferintele sunt pentru „Tinerete fara batranete” – antirid, iar la uleiurile de masaj se vinde cel mai bine cel cu ulei de ylang ylang si lemn de trandafir.
Ingredientele si furnizorii
Toate ingredientele pe care le folosim sunt certificate, acest aspect este primul criteriu in functie de care ne alegem furnizorii. Vrem sa ne asiguram ca ceea ce punem in produsele noastre este de cea mai buna calitate.
Avem in acest sens cativa furnizori din tara, insa peste 90% dintre ingredientele folosite de noi sunt din import. Folosim si ingrediente care provin din Romania, cum ar fi laptele de capra, uleiul esential de lavanda sau produsele apicole.
Indentitate vizuala si packaging
Desi am studiat artele vreme de 10 ani, nu am considerat ca e cazul sa fac imaginea pentru FAIN. Asa ca am cautat omul potrivit sa faca asta. In felul acesta am gasit-o, asa cum spuneam mai sus, pe Alina Bondrea, cea care a reusit sa imprime brandului FAIN ceea ce ii lipsea din punct de vedere al identitatii vizuale.
I-am marturisit ce anume ne dorim si ce elemente credem noi ca se identifica cu povestea. Spre exemplu, sapunul din gama de lux are o eticheta care contine un desen si o poezie. Pentru ca am vrut sa le oferim oamenilor, nu un simplu produs, ci o experienta inedita. De aceea, intalnirea cu FAIN este o provocare la o adevarata calatorie senzoriala.
Prima data produsele te imbie sa le cunosti datorita imaginii, apoi intra in scena aromele care se degaja o data ce sapunul este scos din ambalaj. La final, in semn de rasplata pentru curiozitate si incredere, descoperi ca FAIN a venit la tine cu un indemn la poezie si arta. Imediat realizezi ca acea simpla eticheta te imbie pur si simplu sa o colectionezi. In acest sens, le oferim clientilor nostri o mapa speciala in care sa poata aduna toate cele 31 de poeme si ilustratii.
Aceasta experienta nu ar putea exista daca nu am face absolut totul manual cu drag si multa bucurie. Mai mult, fiecare eticheta este personalizata si prin faptul ca informatiile precum numarul de lot sau termenul de valabilitate sunt scrise de mana. Este un gest care face, in opinia noastra, ca legatura dintre ceea ce facem si clientul nostru sa fie cu adevarat una cat mai autentica. In plus, sigilarea ambalajelor pentru creme se face tot manual prin aplicarea unei stampile de ceara. Toate ambajele sunt realizate din hartie si carton de diferite tipuri.
De asemenea, am tinut neaparat ca toate etichetele sa contina un element dintr-un brau cusut pe o ie foarte veche, mostenita de la strabunica mea. Atat sigla FAIN, etichetele, cat si ambalajele au fost gandite de Alina sau impreuna cu ea.
Cea mai mare dorinta a noastra a fost sa construim un brand cat mai actual, dar prin care sa ne putem identifica atat ca locatie, cat si ca radacini. Asa s-au nascut si denumirile produselor, inspirate din limbajul bunicilor nostri: Sapuneala bocotanului, Gazdoaia veseloasa, Gateala haiducului, Sarbatoarea jupanesei, Maramures plai cu flori etc. In definitiv, credem ca Alina a reusit sa puna impreuna toate aceste elemente si a creat o imagine care sa ne reprezinte intru totul.
Promovarea platita
Asa cum am spus si mai sus, pana in prezent ne-am concentrat pe produse si imaginea lor si a brandului in general. Am considerat ca atata timp cat produsul are o calitate confirmata si este ambalat pe masura, lucrurile functioneaza de la sine si cumva nu ne-am inselat. Desigur, traim intr-o societate in care reclama conteaza foarte mult, insa noi credem in continuare ca cea mai sanatoasa promovare este calitatea produsului.
Daca ceea ce facem multumeste pe deplin clientul, acesta ne va recomanda mai departe. Cel putin pana in prezent asa au functionat lucrurile si nu ne gandim sa le schimbam prea curand. Pana in prezent nu am considerat necesar sa investim in publicitate online sau de alta natura. Preferam cresterea organica, bazata pe fundamente reale si cautam sa comunicam direct cu clientii nostri. sa-i ascultam si incercam pe cat posibil sa le respectam dorintele.
Deocamdata pagina de Facebook reprezinta principalul canal de comunicare online. Toate postarile de aici sunt insotite de texte scurte sau explicatii mai amanuntite unde este cazul. In general sunt ganduri de moment, exprimate sincer fara prea multe cautari. Daca cineva ne ofera un like la pagina o face pur si simplu pentru ca ii place ceea ce vede si ii starneste in mod natural interesul. Cred ca dincolo de orice realizare a noastra, cea mai importanta este intalnirea cu acesti oameni.
La SkirtBike si in offline
SkirtBike este un eveniment la care participam cu mare drag. Atat aici, cat si in alte situatii, incercam sa ne adaptam temei impuse. Astfel cautam solutii de prezentare sau personalizare a standului, ambalajelor sau chiar a produselor in asa fel incat sa facem parte din poveste.
Exista o diferenta mare intre online si offline. In general in online oamenii fac comanda pur si simplu si uneori pun intrebari suplimentare legate de produsele pe care doresc sa le achizitioneze. In offline apare intalnirea directa cu posibilul client care, atunci cand ne vede, simte nevoia sa ne comunice diferinte doleante sau constatari legate de produse.
Mereu incercam sa ascultam toate parerile clientilor si sa le punem la dispozitie toate informatiile de care au nevoie. Consideram ca este foarte important sa fii fata in fata cu clientii tai si sa le poti raspunde sincer la toate intrebarile. Acest aspect sta la baza dezvoltarii afacerii noastre.
Definirea brandului si investitia initiala
FAIN nu este doar un business, o linie de produse naturale in care s-a investit o suma de bani, FAIN a devenit un brand in care imaginea este complementara unui produs de calitate, un brand in care noi am investit suflet, pasiune si stiinta. In ziua de astazi, oferta de sapunuri si produse cosmetice naturale pe piata este suficient de mare astfel incat, atunci cand vii cu o noua oferta, lucrurile sa nu fie atat de usor de realizat precum s-ar crede.
Noi am bifat la inceput calitatea produsului, dar imaginea care s-a adaugat a reusit sa transforme FAIN intr-un brand. Momentul recunoasterii lui pe nisa consumatorului a fost subliniat de cererile de distributie pe care le-am avut, de atentia care ne-a fost acordata atat din partea retelelor de magazine, a site-urilor care comercializeaza acest tip de produse, din partea targurilor de specialitate, acum si din partea organizatorilor de evenimente care interfereaza cu segmentul nostru de piata.
FAIN a devenit o sigla recognoscibila, un produs cautat si cerut de catre un client cunoscator, ba mai mult, am avut cereri chiar din strainatate, semn ca produsul nostru a depasit granitele nationalului transformandu-se in ceea ce oamenii de comunicare numesc “brand”.
Chiar daca cifra de afaceri nu atinge un numar impresionant pentru cei obisnuiti cu asa ceva, noi am considerat ca performantele atinse de FAIN sunt cele pe care ni le-am dorit. Nu stim daca trecerea la un nivel superior de business ar fi exact ceea ce urmarim in acest moment, de aceea am si refuzat ofertele de cumparare ale brandului, dar stim cu siguranta faptul ca numele FAIN este un nume in care vom investi in continuare atentie, dragoste si pasiune.
Asa cum am spus, am pornit acum cinci ani cu un buget de 1.000 de lei, punand pasiunea pe primul loc. N-am stat niciodata sa facem calcule contabile, sincer nici nu stim cand am recuperat suma investita initial. Dupa cinci ani, conform datelor contabile ale firmei am ajuns la o cifra de afaceri de aproximativ 50.000 lei. Insa dincolo de aceste cifre, putem spune ca povestea FAIN s-a construit si ne-a contruit in asa fel incat nu ne mai putem vedea separat de ea.
Provocari si evolutie
Din prima clipa si pana azi scopul nostru suprem a fost sa oferim calitate. Pentru a reusi acest lucru am cautat mereu sa avem la dispozitie tot ce era necesar, de la spatiul de lucru la colaboratori seriosi. Aici putem spune ca acestia fac parte si ei din echipa, e drept, indirect. Spunem asta pentru ca la inceput a fost de-a dreptul o provocare sa gasim stabilitate si seriozitate. Mereu ne confruntam cu probleme la achizitia materiei prime. Intre timp, lucrurile s-au asezat pe fagasul normal.
Desi am primit in ultima vreme oferte pentru a ne vinde afacerea si a transfera productia intr-un spatiu mai mare si probabil cu angajati mai multi, am refuzat pentru ca nu ne dorim ca povestea FAIN sa-si piarda esenta, farmecul si autenticitatea care o anima.
Recent ne-am mutat intr-un atelier nou si putem spune ca este un vis pe care l-am transformat in realitate. Urmatorul pas este lansarea unui magazin online la care deja se munceste cu drag si spor.