Lidl lansează campania Lidl Mini Shop și îi provoacă pe clienți la joacă

Lidl lansează campania Lidl Mini Shop și îi provoacă pe clienți la joacă

Din această săptămână, până pe 8 octombrie, clienții Lidl au parte de o nouă surpriză: campania Lidl Mini Shop îi așteaptă în magazine cu 30 de figurine 3D de colecție, reprezentând produse din gamele Lidl, precum și cu accesorii pentru un mini-magazin utilat. În plus, ei au posibilitatea de a câștiga vouchere de cumpărături, prin înscrierea la un concurs de fotografii.

 

Lidl Mini Shop, joaca din offline

În luna iunie, Lidl lansa My Lidl Shop, aplicația educativă pentru dispozitive mobile, prin care îi invita pe clienții de toate vârstele să intre în rolul de manager de magazin pentru a coordona întreaga activitate a acestuia. Jocul a fost descărcat de zeci de mii de români - adulți și, mai ales, copii - care au avut de îndeplinit aceleași sarcini cu care se confruntă un manager real de magazin la Lidl. În această toamnă, joaca va continua în offline, cu Lidl Mini Shop.

 

Mecanismul campaniei

Orice bon de cumpărături de minimum 50 de lei sau orice produs BIO din Piața Lidl, aduce o figurină 3D. În plus, la fiecare 50 de lei pe bon se adaugă o nouă figurină Lidl Mini Shop. Din 18 septembrie, figurinele vor fi disponibile pentru achiziționare. Mai mult, acestea pot fi reunite într-un album de colecție, disponibil într-o cantitate limitată de 60.000 de bucăți, la prețul de 24,99 lei/bucată.

 

Accesorii pentru un mini-magazin distractiv

Cei mici își pot crea un mini-magazin Lidl complet utilat, cu ajutorul accesoriilor special create: casa de marcat, coșul și căruciorul de cumpărături sunt disponibile la raft, în magazinele din țară. Mai mult decât atât, părinții le pot asigura copiilor o serie de alte materiale pentru joaca „de-a magazinul”, care sunt gata pentru descărcare și imprimare imediată, pe surprize.lidl.ro/minishop: etichete de preț pentru produse, bancnote, etichete pentru promoții de tip „2 în 1”, semn „Deschis” pentru semnalizare, pungi pentru cumpărături, planșe pentru colorat și planșe educative.

 

Premii pentru cele mai simpatice fotografii

Cu Lidl, surprizele continuă chiar și acasă, după ce sesiunea de cumpărături s-a încheiat. Colecționarii de figurine au posibilitatea de a lua parte la un concurs de fotografii, surprinzând produsul real alături de figurina care îi corespunde, într-o poză sugestivă și haioasă. Astfel, ei își pot înscrie fotografiile săptămânal pe surprize.lidl.ro/minishop pentru a câștiga unul dintre cele 40 de vouchere cadou, în valoare de 50 de lei fiecare.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Branduri

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related