Hochland, o companie de familie înființată în 1927 în Germania, împlinește 90 de ani de activitate și de expertiză de top în domeniul brânzeturilor. Pentru Hochland România, acest moment reprezintă un prilej de a reaminti, prin intermediul unei campanii aniversare, care sunt valorile ce se află la baza companiei de patru generații: produse de calitate, performanță în business și, mai ales, respect, încredere și responsabilitate față de angajați, parteneri și consumatori.
Campania „Suntem o familie” îi sărbătorește pe cei care de-a lungul timpului au contribuit la dezvoltarea companiei și se va desfășura în ultimele luni ale anului 2017. Proiectul a fost gândit ca o dovadă de recunoștință față de cei alături de care Hochland s-a dezvoltat în cei 90 de ani la nivel global, dar și în România începând cu 1998. Noua campanie va include acțiuni de comunicare internă și externă, promovare prin intermediul canalelor social media și, nu în ultimul rând, acțiuni de responsabilitate socială.
„Faptul că Hochland este o afacere de familie face parte din cultura noastră, așa că această campanie a venit ca un lucru firesc, cu atât mai mult cu cât ea e demarată la ceas aniversar. E o bucurie și o onoare să fac parte din marea familie Hochland și vreau să le mulțumesc angajaților, consumatorilor și partenerilor noștri pentru că ne sunt alături în această poveste de succes care durează de 90 de ani.”, a declarat Erik Hageleit, Directorul General Hochland România.
Momentele cheie de pe parcursul celor 90 de ani de activitate sunt strâns legate de activitatea celor patru generații care s-au aflat la conducerea companiei, ducând mai departe misiunea fondatorilor cu respect pentru mediu, pentru oameni și având considerație față de generațiile viitoare:
- 1927: pe 1 septembrie, Georg Summer și cumnatul său, Robert Reich, au înființat fabrica de brânzeturi Hochland Käsewerk Reich und Summer în Lindenberg. Producția zilnică se situa între 500 și 1.000 kg.
- Sfârșitul anilor 1950: responsabilitatea conducerii Hochland trece de la prima la a doua generație; cei doi fondatori sunt succedați de fiii lor: Robert Summer în 1959 și Erwin Reich în 1962.
- 1968: Hochland iese din granițele Germaniei, intrând pe piața franceză. Au urmat Spania, Polonia, România, Rusia, Ucraina, Iran, S.U.A..
- 1979: Cea de-a treia generație preia conducerea Hochland: Rolf Summer, fiul lui Robert Summer, se alătură companiei, preia funcția tatălui său în 1986, urmând ca în 1999 să devină Președintele Hochland AG.
- 1994: Claudia Reich, fiica lui Erwin Reich, se alătură Hochland. În prezent, ea deține funcția de Director Adjunct al Consiliului Supervizor.
- 1998: Sub a treia generație aflată la conducerea Hochland a fost înființată Hochland România, odată cu achiziția și modernizarea fabricii de la Sighișoara.
- 1999: Hochland se extinde în România odată cu preluarea fabricii de la Sovata.
- 2014: Hochland a intrat pe piața americană prin fondarea Bergland Cheese USA. Trei ani mai târziu, compania se extinde prin preluarea a două noi fabrici (Franklin Foods).
- 2017: Hochland aniversează 90 de ani de existență.
Dorința de a păstra Hochland o companie de familie a fost asumată de la prima și până la cea de-a patra generație. Disponibilitatea acționarilor de a reinvesti câștigurile, solidaritatea de care au dat dovadă în luarea deciziilor importante și orientarea permanentă către inovație au reprezentat o bază solidă pentru dezvoltarea companiei pe parcursul celor 90 de ani de existență.
Povestea Hochland a început în 1927, odată cu fondarea companiei și realizarea primului produs la fabrica de brânzeturi Hochland din Lindenberg. În prezent, Hochland este unul dintre cei mai puternici producători de brânzeturi din lume, având 11 unități de producție în Germania, Franța, Spania, Polonia, România, Rusia, Statele Unite ale Americii, un număr de peste 4.000 de angajați și o producție de brânzeturi de aproximativ 300.000 tone anual.
În România, Hochland este liderul pieței de brânzeturi, având un portofoliu care include o gamă largă de sortimente, de la brânză topită la cașcaval, creme de brânză, telemea, specialități precum Brânză Praid sau Delicii Calde.