Încă din 2008, KFC și Pizza Hut susțin programul de strângere de fonduri „Vreau în clasa a noua”, în parteneriat cu World Vision România. Timp de o lună, între 1 și 31 octombrie 2017, oricine trece pragul restaurantelor KFC și Pizza Hut poate dona pentru copiii înscriși în programul World Vision, în urnele special amenajate în locații, fără a fi condiționat de achiziționarea de produse.
Tradiționala campanie de strângere de fonduri derulată în luna octombrie a fiecărui an, marchează 10 ani de la lansare, evidențiind o reală performanță în educație.
Prin intermediul donațiilor, clienții KFC și Pizza Hut pot participa activ la îmbunătăţirea nivelului de educație a elevilor din România şi diminuarea sărăciei, transformând copiii în membri activi ai comunității din care fac parte. Copiii selectaţi pentru programul ,,Vreau în clasa a noua’’ provin din familii cu o situaţie materială dificilă. În criteriile de selecţie pentru program se regăsesc atât rezultatele şcolare, cât şi dorinţa elevilor de a-şi continua studiile. Prin intermediul acestui program, copiii selectaţi pot beneficia pe parcursul ciclului liceal de un sprijin lunar în valoare de 250 de lei, care le acoperă cheltuielile necesare pentru școală și le oferă acces la activități educative și de socializare.
De-a lungul celor 10 ani de parteneriat s-au adunat fonduri în valoare de peste 519.000 de euro, mai mult de 1.000 de elevi reuşind să își continue studiile la liceu. Peste 200 dintre aceștia au devenit studenți, rata de promovabilitate fiind ridicată, de 72%. Un an record în ceea ce priveşte suma strânsă a fost 2016, atunci când KFC şi Pizza Hut România au donat 117.000 de euro.
"Faptul că ajutăm tinerii din mediul rural să aibă acces la informație, să își depășească limitele și să își dezvolte spiritul civic, în condițiile în care în mod normal resursele financiare nu le-ar permite aceste lucruri, este cea mai mare satisfacție a noastră, a tuturor celor implicaţi în proiect. Este o dovadă a faptului că prin muncă și dedicare reușim să aducem zâmbete pe chipurile acestor tineri care își doresc din toată inima să evolueze, să se auto-depășească și să se integreze în comunitate, așa cum o fac și cei cu posibilități materiale bune. De aceea, i-am numit „Eroi de nota 10”, conceptul creativ sub umbrela căruia se desfășoară această campanie. Suntem bucuroși să aniversăm o cifră atât de importantă pentru acest parteneriat. 10 ani în care ne-am implicat activ în sprijinirea acestor copii, 10 ani în care am implicat bloggeri și personalități, ajutând în mod real aceşti copii. Cu această ocazie, îi mulţumim pentru sprijinul acordat şi lui Dani Oţil, ambasadorul campaniei pentru al 5-lea an consecutiv. Ne dorim şi de această dată ca sumele donate să contribuie la poveștile de succes ale acestor tineri.”, a declarat Claudia Porojan (Senior PR & CSR Manager KFC România).
"Cu ocazia celor 10 ani de la lansarea inițiativei, dorim să le mulțumim tuturor celor implicați în proiect de-a lungul timpului și să le apreciem eforturile susținute pentru ca acești copii să își poată continua studiile. În fiecare zi contribuim semnificativ la îmbunătățirea nivelului de educație al tinerilor cu posibilități financiare reduse, iar cu ajutorul KFC și Pizza Hut am reușit să facem cunoscută campania și să strângem sume impresionante pentru ca elevii să beneficieze de tot suportul necesar în a merge mai departe la liceu sau facultate. De exemplu, anul acesta, poveştile de succes au continuat cu 10 bursieri care au obţinut media maximă la examenul de bacalaureat. Mulțumim încă o dată KFC, Pizza Hut și clienților care cred în șansele copiilor din mediul rural.", Daniela Buzducea (Director Executiv World Vision România).
Parteneriatul KFC și Pizza Hut – World Vision România facilitează înscrierea în fiecare an a 160-200 de copii, fiecare beneficiind de o bursă lunară de 250 de lei pentru cheltuieli legate de transport, rechizite și consiliere asigurată de reprezentanții World Vision România. Copiii sunt aleși în funcție de situația financiară a familiei din care provin, de rezultatele școlare și de dorinţa lor de a merge la școală. Parteneriatul KFC și Pizza Hut cu World Vision România se înscrie în direcțiile strategice de CSR ale KFC și Pizza Hut România, având scopul de a susține educația și dezvoltarea tinerilor.
Campania face parte din programul World Hunger Relief, cea mai mare inițiativă internațională din sectorul privat, lansată de YUM! Brands Inc. al cărei beneficiar este World Food Programme, o subsidiară a Organizației Națiunilor Unite. Programul World Hunger Relief se desfășoară în peste 130 de țări și teritorii și în mai mult de 40.000 de restaurante KFC, Pizza Hut şi Taco Bell și implicând aproape 1,5 milioane de angajați.