Gașca Zurli și Șervețelul Carolino își propun să-i împrietenească pe copii cu mâncarea bună și statul la masă

Gașca Zurli și Șervețelul Carolino își propun să-i împrietenească pe copii cu mâncarea bună și statul la masă

Brand-ul Caroli cu ajutorul Șervețelului Carolino și-a propus să se implice și să ofere ajutor părinților în educarea copiilor, susținând cea mai nouă producție Zurli. “Hai la masă!” este spectacolul prin care Gașca Zurli și Șervețelul Carolino își propun să îi împrietenească pe copii cu mâncarea bună și statul la masă.

Șervețelul Carolino știe cât de important e ca cei mici să mănânce corespunzător și dorește nu doar să pregătească cele mai bune produse pentru aceștia, ci și să contribuie activ la educarea copiilor, demontând ideea că "masa" este un chin pentru cei mari și cei mici, dificilul moment când trebuie să cadă de acord asupra a ce, când, cum și cât mănâncă.

Drept urmare, Șervețelul Carolino a decis să se alăture Găștii Zurli, în cea mai nouă producție semnată de Mirela Retegan, intitulată “Hai la masă!”, spectacolul cu care cea mai iubită trupă de copiii din România întâmpină toamna și îi împrietenește pe cei mici cu mâncarea sănătoasă, legumele, fructele, cu apa dar, mai ales, cu statul la masă.

"Credem cu tărie că momentele petrecute la masa în familie sunt momente de o deosebită valoare atât emoțională, cât și nutrițională pentru toți membrii familiei. Așadar, Șervețelul Carolino s-a născut și a crescut în familiile din România tocmai pentru a facilita și încărca aceste momente, atât cu produse bogate din punct de vedere nutrițional pentru copii, cât și cu sfaturi educative, din zona de parenting, pentru părinți. Suntem direct interesați să ne implicăm în proiecte deosebite pentru copii și familie, proiecte care reușesc să îmbine educația și joaca într-o armonie perfectă. Credem foarte mult în acest nou proiect al prietenilor din Gașca Zurli care abordează un subiect atât de familiar nouă, astfel că acest parteneriat s-a creat în mod natural și sperăm că vom aduce împreună dragostea și pofta bună la fiecare masă în familie! Șervețelul Carolino și-a propus să ofere cele mai bune produse pentru copiii din România și să ajute mamele să facă cele mai bune alegeri pentru crearea de obiceiuri alimentare cât mai sănătoase pentru familiile lor.", a declarat Ana-Maria Băjan (Executive Director Marketing & PR Caroli, Caroli Foods Group).

 

Obiceiurile alimentare sănătoase vor fi prezentate de Gașca Zurli alături de noul personaj adorabilul Bucătăraș Zurli și Șervețelul Carolino în maniera cu care trupa deja ne-a obișnuit, adică jucăuș și colorat, prin cântece și întâmplări simpatice, pline de învățăminte, în fiecare din cele 13 spectacole care vor avea loc în principalele orașe din țară: Brașov (03.10), Cluj-Napoca (05.10), Botoșani (13.10), Bacău (14.10), Galați (15.10), Buzău (16.10), Ploiești (17.10), Craiova (22.10), București (25.10), Timișoara (29.10), Sibiu (30.10) și Baia Mare (4.11).

"Parteneriatul Gașca Zurli - Șervețelul Carolino ne bucură peste măsură nu doar pentru că împreună putem fi cei mai puternici aliați ai părinților în instituirea unei maniere jucăușe de abordare a statului la masă, ci mai ales pentru că el este generat de existența unor valori și preocupări comune. Hai La Masă! este un spectacol extraordinar în care părinții și copii învață să se bucure de magia meselor în familie și mulțumim Caroli Foods Group pentru implicare și suținere", a declarat Mirela Retegan (creatoarea fenomenului Zurli).

 

"Vă așteptăm cu drag să fiți alături de Gașca Zurli și Șervețelul Carolino de-a lungul celor 13 spectacole din țară și vă invităm să-i transmiteți Șervețelului Carolino ce produse v-ați dori pentru copiii voștri în categoria produselor din carne și poate, Carolino vă va surprinde chiar cu aceste produse pe care vi le doriți", a completat Ana-Maria Băjan.

 

În plus, Șervețelul Carolino și-a propus să faciliteze accesul copiilor la cea mai nouă producție Zurli, oferind mai multe invitații duble pentru fiecare spectacol, acestea putând fi câștigate prin tragerea la sorți care are loc cu 2 zile înainte de fiecare spectacol. Tot ce trebuie să facă părinții pentru a putea intra în joc este să-i scrie o scrisoare Șervețelului Carolino pe site-ul caroli.ro/Scrisoare catre Carolino în care să îi povestească Servetelului Carolino:

  • ce tip de produse din categoria produselor din carne și-ar dori să găsească în magazine, pentru copiii lor – produse pe care copiii le-ar mânca cu poftă, iar părinții le-ar oferi cu drag;
  • ce caracteristici/atribute/beneficii ar trebui să aibă aceste produse din categoria produselor din carne pe care și-ar dori să le găsească pe rafturile magazinelor, pentru copiii lor;
  • ce așteptări au părinții de la Șervețelul Carolino, sau cu ce ar putea să-i ajute Șervețelul Carolino pe părinți pentru a-i convinge pe cei mici să aibă “poftă de mâncare”.

Șervețelul Carolino așteaptă cu mare interes scrisorile voastre, iar drept recompensă, te poate trimite la concertul "Hai la Masă!” împreună cu copilul tău, la super-concertul Gașca Zurli din orașul tău.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Sectiune

Dictionar



Branded


Related