Pizza Hut Delivery inaugurează cea de-a doua unitate din sectorul 1, în zona Dinicu Golescu din Bucureşti

Pizza Hut Delivery inaugurează cea de-a doua unitate din sectorul 1, în zona Dinicu Golescu din Bucureşti

Lanţul de restaurante cu livrare la domiciliu, Pizza Hut Delivery, a deschis în această săptămână o nouă locaţie, în zona Dinicu Golescu din Bucureşti, a doua situată în sectorul 1 al Capitalei. Pizza Hut Delivery ajunge astfel la 17 unităţi aflate atât în București, cât și în ţară.

Cu ocazia acestei lansări, Pizza Hut Delivery a generat peste 20 de noi locuri de muncă, oferind diverse beneficii noilor angajați. Printre acestea se numără programul flexibil, adaptat conform necesităților fiecăruia, bonusurile de fidelitate, creșterile salariale corelate cu vechimea sau cursurile de calificare şi posibilitatea dezvoltării unei cariere în domeniu.

 

“Pizza Hut Delivery este un brand aflat în continuă dezvoltare, pentru care extinderea este un obiectiv principal. Astfel, după succesul locaţiei situate pe bulevardul Ion Mihalache, deschiderea celei din zona Dinicu Golescu reprezintă încă o reuşită importantă. Începând de astăzi, locuitorii din împrejurimi pot comanda pizza şi se pot bucura de reţetele inovatoare din meniul nostru variat”, declară Monica Eftimie, Chief Marketing Officer Pizza Hut Delivery.

 

Noua unitate ocupă o suprafaţă de 130 de metri pătraţi şi este situată pe B-dul Dinicu Golescu, nr.12, sector 1, Bucureşti.

Pizza Hut Delivery este una dintre cele mai dezvoltate rețele de livrări la domiciliu din România, fiind recunoscută pentru inovațiile pe care le aduce constant în meniu. Pizza Hut Delivery oferă clienților o gamă diversificată de rețete de pizza, paste, antreuri și multe alte preparate delicioase. 

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Branduri

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related