Informația este putere. Iar un business lansat fără cea mai mică cercetare a pieței tocmai și-a bătătorit singur calea spre faliment. Fără cunoștințe despre concurență, tendințe naționale sau globale, evoluția politică și economică, antreprenorii sunt doar niște păreriști, fenomen care face ca peste jumătate dintre aceștia să își vadă business-ul închis după doar 9 luni de funcționare.
De aceea dăm startul celui mai mare food service research românesc, research.hospitalityculture.ro, atât în ceea ce privește piața de sitting cât și pe cea de delivery. Datele vor fi colectate prin tehnici de cercetare cantitativă și calitativă, din marile centre urbane (București, Cluj, Timișoara, Brașov, Iași) iar respondenții vor fi segmentați în funcție de vârstă, venituri, educație.
Se vor afla informații despre dimensiunea pieței, comportamentul de consum al clienților (ocaziile de consum, frecvența de vizitare), selectarea restaurantului (cu detalii din categoria planificare, rezervare, distanță, surse de informare), meniul (poze, prețuri, ingrediente, recomandări), evaluarea experienței, fidelizarea clienților, efectuarea plății (valoarea medie a unui bon, cash sau card, bacșiș) și tendințe și așteptări (care sunt dorințele clienților).
"În piața de food service lipsește baza deciziilor de business. De multe ori, cei mai ascultați consultanți din HoReCa sunt soțiile patronilor și cele mai multe meniuri sunt făcute după preferințele culinare ale copilului patronului. Mâncarea românească este în topul preferințelor doar pentru că patronii cred că acesta este trend-ul. Cum apare cineva care gândește împotriva trend-ului (vezi Salad Box), se umple de bani în 3 ani", spune Florin Maxim (fondator si trainer Hospitality Culture).
80% din felurile de mâncare servite în restaurantele din România aduc doar 20% din venituri. În același timp materiile prime și logistica necesară pentru a putea fi disponibile cele 80% de feluri de mâncare a la cart omoară cash flow-ul, principala cauză a falimentelor din industrie.
Locațiile ajung să găzduiască alte concepte, pornind de la alte mentalități, dar vor încheia în același mod: în următoarele 9 luni, 60% dintre ele vor intra în faliment. Lipsa de cercetări în domeniu cu privire la client și la piața de profil face ca, în mod eronat, aceasta să se dezvolte în acord cu dorința antreprenorilor și nu după nevoile și așteptările reale ale clienților.
Industria HoReCa s-a schimbat însă foarte mult în 2017. Se angajează mai mulți oameni, se fac mai multe traininguri pentru angajați.
"Facem curat mai des. Am început să cumpărăm și case de marcat. Avem și un biblioraft cu hârtii semnate și parafate de tot felul de instituții. E timpul să construim. Dar vrem să o facem pe baze solide, reale. Iar asta se poate face doar cu cifre, trend-uri, insight-uri adevărate de la cei ce ne trec pragul în fiecare zi", explică Florin Maxim.
Hospitality Culture este primul institut independent de cercetare, training și consultanță din România care studiază piața și tendințele din industria HoReCa. Misiunea sa este să identifice tendințele cu impact social, economic și politic și să împartă know-how și soluții concrete.