URBB marchează un record al activității în România, cu 2 milioane hectolitri produși în 2017

URBB marchează un record al activității în România, cu 2 milioane hectolitri produși în 2017

UNITED ROMANIAN BREWERIES BEREPROD (URBB) a stabilt un nou record al activității de producție la nivel național în 2017, depășind pragul de 2 milioane hectolitri produși în perioada ianuarie - noiembrie, reprezentând o creștere de 10% comparativ cu nivelul de anul trecut. În același timp, cifra de afaceri consolidată a grupului URBB s-a ridicat la 650 milioane RON (brut), cu 12% mai mult față de rezultatul înregistrat în perioada similară din 2016.

În ceea ce privește activitatea pe segmentul bere, URBB înregistrează un ritm de creștere de 10% față de aceeași perioadă a anului trecut. Performanța URBB este cu atât mai importantă în contextul în care, prin comparație, rata de creștere anuală la nivelul întregii piețe de bere din România este estimată la 2-3%, potrivit datelor Asociației Berarii României.

 

“Performanța noastră pe parcursul acestui an ne va servi drept un punct de referință pentru viitor, în contextul în care, în 2017, am realizat investiții considerabile care s-au tradus într-un răspuns excelent la nivelul pieței, reflectat pozitiv și în performanța financiară a companiei. Această creștere puternică, de peste trei ori mai mare decât ritmul pieței, a fost stimulată de mai mulți factori, dintre care cei mai importanți fiind îmbunătățirea prezenței produselor noastre, de exporturi și, mai ales, de investițiile realizate în acest an.

Aceste investiții au avut la bază convingerea și încrederea noastră în calitatea produselor pe care le oferim consumatorilor din România, în profesionalismul echipei URBB din toată țara, dar și în potențialul excelent de creștere în ceea ce privește cota noastră de piață în România”, a declarat Shachar Shaine, Preşedinte URBB.

 

Un rol esențial pentru avansul URBB provine din extinderea capacității anuale de producție, de la 2,1 milioane hectolitri, în 2016, la 2,4 milioane în prezent. Creșterea capacității de producție reprezintă unul dintre principalii piloni de investiții ai companiei în 2017, an în care URBB a alocat un buget de investiții de peste 10 milioane euro. În plus, compania a crescut numărul de angajați la nivel național cu 10% față de anul trecut, până la 775, pentru a asigura nivel cât mai bun de deservire a clienților companiei.

De asemenea, URBB a investit circa 2 milioane euro (aproximativ 20% din bugetul total) în implementarea soluției inovatoare de igienizare a dozelor, constând în aplicarea la cald a unei folii de protecție 100% reciclabilă dedicată protecției capacelor cutiilor de bere.

Printre celelalte investiții realizate de URBB în acest se regăsesc extinderea portofoliului de bere, prin lansarea unui nou sortiment de bere – SKOL Nepasteurizat, introducerea unei noi forme de prezentare pentru Carlsberg – sticla de 660ml, cât și extinderea portofoliului de beri comercializate local prin gama Timeles Collection: Grimbergen Ambreé, Kronenbourg 1664 Blanc, Angelo Poretti. Noile produse s-au alăturat portofoliului URBB de beri speciale deja binecunoscute românilor, precum Guinness, Kilkenny și Weihenstephaner, fiecare brand fiind ales să fie reprezentativ pentru câte o țară Europeană cu tradiție în bere.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related