10 ani cu cele mai bune şi mai aşteptate filme. 10 ani de emoţii intense şi experienţe cinematografice memorabile. 10 ani de entertainment absolut. Cinema City – cel mai mare operator de cinematografe din România, parte din Cineworld Group, al doilea mare operator de cinema din Europa – aniversează 10 ani în România.
Pe 16 noiembrie 2017, la exact 10 ani după deschiderea primei locaţii Cinema City din ţară, în Iaşi, compania a inaugurat cel de-al 25-lea multiplex din reţea în Shopping City Galaţi, în urma unei investiţii de aproximativ 6 milioane de euro, realizată de Cinema City împreună cu NEPI Rockcastle, dezvoltatorul centrului comercial. După această lansare importantă, compania plănuieşte în următoarele luni deschiderea celei de-a 5-a săli 4DX din România, în Cluj-Napoca, precum şi a unui multiplex în Râmnicu Vâlcea.
„Încă de la inagurarea din 2007 a primului Cinema City, Mooky Greidinger, CEO-ul Cineworld, spunea că, în următorii 10 ani, vom mai deschide în România 20 de locaţii. Anunţul său îndrăzneţ a fost primit cu zâmbete de neîncredere. Suntem acum în 2017, iar această promisiune a fost nu doar împlinită, ci şi depăşită. Astfel, 2017 reprezintă un an important pentru noi: odată cu lansarea noului multiplex din Galaţi, al 25-lea din reţea, marcăm şi 10 ani de Cinema City în România.
Sunt 10 ani pe care i-am dedicat tuturor iubitorilor de cinema, cărora le-am adus mereu cele mai inovatoare tehnologii şi formate (IMAX, 4DX, VIP), cele mai spectaculoase experienţe de vizionare şi cele mai aşteptate filme. Am trăit fiecare emoţie de pe marele ecran alături de spectatorii noştri şi ne dorim ca şi pe viitor să împărtăşim cu ei momente de neuitat”, a declarat Ioana Ionescu, Marketing Manager Cinema City România.
Cinema City a crezut şi crede în continuare în potenţialul impresionant de creştere pe care îl are piaţa din România şi în oportunităţile de dezvoltare, mizând pe bucuria şi plăcerea românilor de a merge la filme. Conform rapoartelor anuale ale CNC, dacă în 2007 numărul spectatorilor din cinematografele din România a fost de aproape 3 milioane, în 2016 el a crescut până la peste 13 milioane. Astfel, investiţiile Cinema City au contribuit constant şi continuu la relansarea pieţei de cinema din România, care a trecut prin momente dificile, după închiderea multor cinematografe – majoritatea din reţeaua de stat –, mai ales în oraşele mai mici.
„Să simţi că eşti parte din istoria unui brand atât de iubit şi apreciat precum Cinema City este un sentiment nepreţuit pentru echipa RAN Events. Iar aceşti ultimi ani, din cei 10 pe care îi sărbătorim acum, au însemnat pentru noi – alături de nenumărate noi cinematografe deschise în toată ţara şi evenimente dedicate filmelor – lansarea în România a revoluţionarului format 4DX, inaugurarea celei de-a doua săli T IMAX, introducerea noului concept de cinema VIP şi o multitudine de proiecte inedite, care ne-au provocat continuu şi ne-au stimulat creativitatea.
Iar cea mai recentă provoare a fost chiar evenimentul de deschidere de la Galaţi: peste 400 de invitaţi şi un adevărat maraton constând în realizarea conferinţei de presă şi a galei de deschidere legate, fără pauză, un concert special şi dinamic susţinut de Andrei Leonte şi Play Orchestra, un tort delicios amintind de o sală de cinema şi cele mai noi premiere de film”, a declarat Patricia Mihail, PR Director RAN Events.
La 10 ani după deschiderea din 2007 a primelor două multiplexuri Cinema City din ţara noastră, şi răspunzând unei creşteri importante a pieţei de film din România prin deschiderea anuală de noi cinema-uri, Cinema City este prezent acum în 18 oraşe din România, prin 25 de multiplexuri, cu un număr total de 231 de săli şi peste 41,400 de locuri, dominând peste jumătate din piaţă.
Echipele care au lucrat pentru acest proiect au fost formate din:
RAN Events: Raluca Zamfir (Managing Partner), Patricia Mihail (PR Director), Adriana Stanciu (PR Manager).
Cinema City România: Ioana Ionescu (Marketing Manager), Mălina Marinescu (Brand Manager), Georgiana Neţoi (VIP & Educational Coordinator), Adela Ghidoveanu (Marketing Executive).