Hochland și Foto Union dau startul celei de-a șaptea ediții „Portret de Familie”, cea mai amplă campanie publică de fotografie, care aduce și în acest an un strop de magie sărbătorilor de iarnă. Evenimentul se va desfășura în perioada 6-12 decembrie, în București, într-un decor de poveste deschis publicului larg.
Prietenii proiectului „Portret de Familie” sau cei care își doresc, pur și simplu, să realizeze și să păstreze o amintire frumoasă alături de cei dragi sunt așteptați timp de o săptămână, în intervalul orar 17.00 – 21.00, într-un decor festiv amenajat pe strada Povernei, nr. 34, în apropiere de Piața Victoriei. La fel ca în fiecare an, participanții vor primi drept cadou un portret de familie sub forma unei fotografii.
Parteneriatul Hochland cu Foto Union în cadrul proiectului „Portret de Familie” vine în contextul campaniei aniversare „Suntem o Familie”, care sărbătorește momentele cheie de pe parcursul celor 90 de ani de activitate Hochland și valorile care au stat la baza companiei încă de la înființare.Toate acestea au făcut posibil ca povestea de succes începută în 1927 să ajungă astăzi la cea de-a patra generație. Pentru că Hochland a fost încă de la înființare o afacere de familie, această colaborare a venit ca un lucru firesc, din dorința de a le oferi tuturor participanților o amintire specială alături de cei dragi.
Suntem extrem de încântați de acest parteneriat. Ne bucurăm că „Portret de Familie”, un proiect care este tot mai iubit și așteptat de la an la an, încheie cu succes campania prin care Hochland aniversează 90 de ani de la înființare, a declarat Andreea Marincescu, Marketing Director Hochland România.
„Portret de Familie” este un cadou pe care îl facem oamenilor în preajma sărbătorilor. Inițial, am gândit acest eveniment ca unul prin care să ne facem cunoscut studioul de fotografie. Am creat atunci, în 2011, „Portret de Femeie", care a avut loc în luna martie și „Portret de Familie” - în decembrie.
Succesul acestor campanii de fotografie a fost peste așteptări, astfel încât, an de an, ele au continuat și s-au dezvoltat, ajungând astăzi o tradiție chiar de domeniul Cărții Recordurilor. Sunt mulți oameni care au revenit cu drag la fiecare ediție, așa că arhiva noastră s-a umplut cu amintiri dragi ale oamenilor frumoși, arhivă care vorbește despre evoluția în timp a acestora, a declarat Cristian Șuțu, fotograf și organizator al proiectului.