Liberty Center și Happy Cinema au pregătit, pentru prima jumătate a anului 2018, proiecții speciale de film, teatru, operă și muzică rock, de care se pot bucura atât cei mici, cât și cei mari. Printre proiecțiile speciale se numără stagiunea Royal Opera House, stagiunea Royal Shakespeare Company, cât și maratonul Rock Classics, ce prezintă concerte legendare ale trupelor Black Sabbath, Rolling Stones, Queen și altele. În plus, copiii vor fi așteptați cu spectacole de teatru interactive, care îi va transporta în lumea imaginației.
„Ne dorim să oferim publicului nostru oportunitatea de a petrece cât mai mult timp împreună, de aceea gândim, alături de chiriașii noștri, programe cât mai diverse, potrivite pentru întreaga familie. În următoarea perioadă vom avea o serie de proiecții ale unor spectacole pentru toate gusturile și vârstele, prezentate la Happy Cinema, precum stagiunea Royal Opera House, stagiunea Royal Shakespeare Company, concerte rock clasice sau teatru pentru copii.
Mai mult, ne-am bucurat să putem continua programul Baby Cinema, prin care le oferim părinților condiții speciale pentru a putea urmări filmele împreună cu bebelușii lor, cum ar fi faptul că nu rulăm reclame, sonorul este diminuat, iar luminile nu sunt complet stinse în sală. Ne-am propus să continuăm să oferim astfel de proiecții speciale pe tot parcursul anului, spectacole prin care oferim o alternativă în ceea ce privește consumul de entertainment pentru pasionații de artă, cultură și nu numai”, a spus Corina Stamate, Center Manager, JLL România.
Happy Cinema transmite stagiunea Royal Opera House, o serie de spectacole impresionante de balet și operă, alături de alte 1.500 de cinematografe din peste 40 de țări. Stagiunea a început pe 24 septembrie 2017 și se va încheia pe 17 iunie 2018, timp în care sunt prezentate cele mai îndrăgite spectacole din repertoriul „The Royal Opera” și „The Royal Ballet”. Biletele pot fi achiziționate atât online (39 de lei), cât și de la cinematograf (49 de lei).
Pasionații de operă pot urmări, anul acesta, reprezentațiile faimoaselor opere „Tosca” de Giacomo Puccini (11 februarie), „Carmen” de Georges Bizet (11 martie) și „Macbeth” de Giuseppe Verdi (8 aprilie). Iubitorii de balet, în schimb, se pot bucura de spectacolele „Poveste de iarnă”, în adaptarea lui Christopher Wheeldon (4 martie), „Centenarul Bernstein”, ce marchează 100 de ani de la nașterea lui Leonard Bernstein (1 aprilie), „Manon”, pus în scenă de Kenneth MacMillan (6 mai), și fermecătorul spectacol „Lacul Lebedelor” al lui Ceaikovski (17 iunie).
Mai mult, anul acesta este inclusă în programul Happy Cinema și stagiunea The Royal Shakespeare Company 2018, formată din 4 spectacole: A douăsprezecea noapte, Romeo și Julieta, Nevestele vesele din Windsor și Macbeth. Primul spectacol, „A douăsprezecea noapte” va fi proiectat sâmbătă, 3 martie, de la ora 16:00, în versiune originală, nesubtitrată.
Pe 3 și 4 februarie va avea loc maratonul Rock Classics, în cadrul căruia vor putea fi urmărite proiecții ale unor concerte legendare Black Sabbath, Rolling Stones, Queen, KISS, The Doors și Mötley Crüe. Sâmbătă, 3 februarie, între orele 18:00 și 21:00, vor fi prezentate concertele „Queen – Hungarian Rhapsody: Live in Budapest 1986”, „Mötley Crüe: The End – Live in Los Angeles 2015 New Year’s Eve” și „KISS Rocks Vegas”. Concertele „The Rolling Stones: Ladies&Gentlemen ‘74”, „Black Sabbath The End of The End” și „The Doors – Live at the Hollywood Bowl ‘68” vor putea fi urmărite duminică, 4 februarie, în același interval orar.
La Happy Cinema vor fi prezentate și documentarele „Florența și Galeria Uffizi 3D: o călătorie în inima Renașterii” și, în premieră, „Muzeele Vaticanului 3D”, o serie de tururi virtuale ce descoperă și explorează cele mai frumoase și reprezentative lucrări de artă din orașul Florența în epoca Renașterii italiane, cât și din interiorul Muzeelor Vaticanului și al Capelei Sixtine. „Florența și Galeria Uffizi 3D” poate fi urmărit joi, 1 februarie, de la ora 19:00, vineri, 2 februarie, de la ora 18:00, sâmbătă, 3 februarie, de la ora 18:30 și duminică, 4 februarie, de la ora 17:00, în timp ce „Muzeele Vaticanului 3D” va fi difuzat sâmbătă, 17 februarie, de la ora 18:00.
Costul biletelor variază între 11 și 49 de lei, și pot fi achiziționate atât online, cât și direct la casa de bilete Happy Cinema.