Holsten lansează „Frăția Berii” împreună cu Gheorghe Hagi și FC Viitorul

Holsten lansează „Frăția Berii” împreună cu Gheorghe Hagi și FC Viitorul

Brandul de bere Holsten, parte a portofoliului United Romanian Breweries Bereprod (URBB), lansează noua campanie de imagine „Holsten - Frăția Berii”, în parteneriat cu legenda fotbalului românesc, Gheorghe Hagi, și echipa de fotbal FC Viitorul Constanța. 

„Holsten este un brand cu o tradiție bogată, fondat în Hamburg acum un secol și jumătate, care se bucură și în România de aprecierea unui public eterogen și pasional, cu care împarte nu doar gusturi, ci și principii comune. Susținerea cu care ne-au investit Gheorghe Hagi, un talent autohton de neegalat, cât și echipa pe care o mentorează, ne întăresc convingerea că «Frăția Berii» a fost și va rămâne acel numitor comun al valorilor noastre, pe baza cărora am construit acest parteneriat încă de anul trecut.

Altruismul, seriozitatea, curajul, spiritul de învingător, acestea sunt însușiri pe care le apreciem și ne dorim să le transmitem mai departe către publicul nostru – iar răspunsurile primite până acum din piață au fost deosebit de bune. „Holsten - Frăția Berii” se poate traduce ca fiind acea uniune masculină, acele momente pe care bărbații le petrec împreună, desfășurând diverse activități după serviciu, în weekend-uri, la vizionarea meciurilor preferate în bar, acasă sau pe stadion, acele momente de calitate împreună”, a declarat Paul Markovits (Vicepreședinte Marketing, URBB).

 

 

„Am simțit încă de la începutul parteneriatului o deschidere foarte mare din partea echipei Holsten, ceea ce ne-a ajutat să identificăm acele trăsături comune în care să ne regăsim atât noi, cât și brandul și publicul său. Suntem mândri că facem parte din «Holsten - Frăția Berii», că împărtășim valori precum perseverența și pasiunea pentru munca făcută cu seriozitate, dar și că putem să le transmitem aceste lucruri iubitorilor fotbalului românesc și a unei beri cu tradiție din întreaga țară”, a continuat Gheorghe Hagi (managerul tehnic al echipei FC Viitorul Constanța).

 

Campania „Frăția Berii” subliniază noua direcție de comunicare a brandului Holsten printr-o poziționare contemporană, autohtonă, susținută de valorile pe care le împărtășește cu publicul său din România. Campania este susținută printr-un parteneriat strategic cu Gheorghe Hagi și echipa FC Viitorul, ce devin cavaleri moderni ai „Frăției Berii”, sub îndrumarea Regelui Hagi.

Colaborarea dintre brandul originar din Hamburg și campioana României la fotbal din Liga 1 în sezonul 2016 – 2017 a debutat în luna august 2017, prin semnarea unui parteneriat pe trei ani. Campania „Frăția Berii” va activa un mix de canale, începând cu spoturile TV, continuând cu promovarea lor online, dar și o componentă de promovare în magazine.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Sectiune



Branded


Related