Tradițiile de Paște redescoperite la hotelul Carmen din Predeal

Tradițiile de Paște redescoperite la hotelul Carmen din Predeal

Turiștii care se vor caza în perioada 6 – 9 aprilie la hotelul Carmen vor beneficia de un pachet de servicii care include mese tradiționale și activități pentru copii. Oferta de Paște este concepută atât pentru cupluri, grupuri de prieteni, cât și pentru familiile cu copii și include mai multe beneficii precum: acces la centrul spa, muzică live și program de divertisment special pentru cei mici.

În noaptea de Înviere ospeții vor fi întâmpinați cu ouă roșii, cozonac și vin, iar tradiționala masă de Paște va conține mâncăruri pentru toate gusturile, de la preparate din carne, până la cele vegetariene.

Ne dorim ca turiștii care se cazează la noi să se relaxeze și să profite din plin de activitățile pe care le au programate, de aceea ne străduim să le oferim servicii de calitate complexe, special concepute pentru a se plia pe nevoile lor. Fie ca iubesc drumețiile sau că vor numai să se relaxeze, hotelul le oferă o gamă de servicii din care pot alege ceea ce își doresc. Ne place să creăm o atmosferă primitoare pentru toți cei care ne calcă pragul, de la cel mai mic până la cel mai mare prin programe de distracție pentru copii și activități de relaxare pentru adulți”, spune Nicoleta Bogdan, director vânzări Hotel Carmen.

 

Familiile cu copii vor avea acces gratuit la locul de joaca Kindergarden, care are mai multe jucării pentru diverse activități și un program special de divertisment cu personaje cunoscute și jocuri educative. Pentru adulți, accesul la spa este gratuit și întră în pachetul de beneficii oferit, alături de un program cu muzică live al cărui invitat este surpriza prânzului de Paște.

Am creat un program special pentru acest Paște. Vrem ca oaspeții noștri să simtă atmosfera sărbătorilor și să se bucure pe deplin de timpul petrecut alături de cei dragi, dar și să se răsfețe cu preparate tradiționale delicioase și masaje de relaxare în cadrul centrului Spa. Vom avea și un moment muzical live, cu un invitat surpriză, care știm că îi va încânta pe cei prezenți”, mai spune Nicoleta.

 

Hotelul Carmen din Predeal colaborează cu agenția Creative Business Management pentru realizarea campaniilor de comunicare strategică.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Branduri

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related