Un American în Paris – un musical internațional transmis de pe West End la Grand Cinema & More

Un American în Paris – un musical internațional transmis de pe West End la Grand Cinema & More

Grand Cinema & More găzduiește o transmisiune unică a musicalului Un American în Paris (An American in Paris), pe data de 16 mai. Unul dintre spectacolele cele mai apreciate de criticii din toată lumea va putea fi urmărit în sala Epika, înregistrat de pe scenele din West End. Totodată, musicalul este distribuit și către cinematografele partenere din Bucuresti si din țară.

O coloană sonoră care îmbină compoziții clasice, semnate de George și Ira Gershwin, decoruri impresionante și o coregrafie larg apreciată atat de public, cât și de critici construiesc o poveste de dragoste în Parisul sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial.

Jerry Mulligan, un pictor american, speră să-și înceapă o carieră în Parisul vremii, însă întâmplătoarea întâlnire cu Lise, o frumoasă dansatoare, dă naștere unei povești despre dragoste, artă și prietenie și face ca orașul să își recapete strălucirea. 

Fiind unul dintre cele mai de succes spectacole ale scenei londoneze a ultimului deceniu, Un American în Paris este pus în scenă de artiști nominalizați la Tony Awards, avându-i pe Robert Fairchild, dansator în rolul principal în cadrul Baletului din New York, și Leanne Cope, dansatoare în cadrul Baletului Regal britanic, drept personaje principale. Regizor și coregraf al producției este britanicul Christopher Wheeldon, care, în anul 2015, a primit premiul Tony pentru Cea mai bună coregrafie și a fost nominalizat la categoria Cea mai bună regie a unui musical pentru acestă punere în scenă.

Spectacolul va putea fi urmărit o singură dată la Grand Cinema & More, în sala Epika, dar și în cinematografele partenere din București și din țară: Cinema Victoria, Cluj, Cinema One, Brașov, Happy Cinema din București, Buzău și Focșani, respectiv Cinema Ateneu, Iași.

Biletele pot fi achiziționate online sau la casa de bilete din cinema.

Aboneaza-te la newsletterul SMARK cu cele mai importante articole despre marketing si comunicare
Info


Pozitii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related